Mobilizare emoționantă într-un liceu din țară pentru a salva viața unei fetițe. Elevi, profesori și părinți au scos în vânzare tot ce-au avut ca să o ajute pe Delia

Eveniment emoționant până la lacrimi într-o instituție de învățământ din suburbia Capitalei! Serbarea tradițională ”Toamna de Aur” s-a transformat în acest an într-o mobilizare fără precedent la liceul din comuna Grătiești, municipiul Chișinău, unde toată școala, de la mic la mare, s-a unit pentru o cauză nobilă. Totul pentru a-i oferi o șansă la viață unei eleve din clasa a VII-a, care recent a primit un diagnostic crunt și a întristat tot satul.

Delia Pogor are doar 12 ani, iar până nu demult era o fetiță obișnuită care se bucura de viață alături de ceilalți colegi.

”Vestea că Delia a fost diagnosticată cu tumoare cerebrală a venit ca un trăsnet peste noi! Vrem să o vedem alături de noi, să ne jucăm împreună în pauze și să alergăm din nou pe coridoare. O așteptăm să revină sănătoasă!”, a fost mesajul colegilor din clasa Deliei.

Sensibilizați de cazul Deliei mai mulți părinți au lăsat treburile pentru o zi și au venit la evenimentul organizat de administrația liceului. Împreună cu copiii lor, dar și profesorii, au organizat un adevărat târg la care au scos în vânzare tot ce au avut pentru a aduna cât mai mulți bani ca să o ajute pe Delia să poată merge la tratament în afara țării

Mama Deliei, Oxana Pogor, a declarat pentru unica.md că diagnosticul care i-a fost pus fiicei sale a fost o lovitură pentru întreaga familie, dar și mai dură a fost cea primită de la medicii moldoveni, care au lăsat-o fără nicio speranță.

”Am vorbit cu un medic de la Spitalul Oncologic din Capitală care ne-a spus că nu are rost să inițiem vreun tratament aici, în Moldova, din cauza ”calității proaste”… Niciun neurochirug la care am ajuns, nu ne-a spus că trebuie să facem biopsie sau că fetița noastră trebuie să ia anticonvulsive. Nu ne-au dat nicio șansă… Doar unul din cei cinci neurochirurgi la care am fost ne-a sfătuit să facem o biopsie în afara țării. ”, ne-a spus disperată Oxana Pogor, mama Deliei.

”Mă întristează că nici pe unul nu l-a dus capul să ne prescrie anticonvulsive! Ne-a spus un medic italian care a analizat investigațiile și ne-a zis să luăm asemenea pastile.”

După ce a aflat că fetița ei are șanse la viață, femeia a decis să lupte pentru viața fiicei sale ca să poată obține un tratament adecvat în afara țării. ”Vrem să se bucure de viață…”

Pentru că viața Deliei depinde acum de o sumă importantă de bani, familia ei a decis să facă totul pentru a o aduna și a lansat un apel la ajutor.

Astfel, toți cei care vor să o ajute pe Delia o pot face la rechizitele bancare de mai jos:

Contul tatălui Deliei, Cătălin Pogor:

Landesbank Baden Wurttemberg Stuttgart, Germany, SWIFT : SOLADESTXXX BC”

Moldindconbank” S.A., SWIFT MOLDMD2X Cătălin Pogor

MD93ML000002259A58112041

Transferuri în lei

BC Moldoncombank S.A. cod MOLDMD2X, Oxana Pogor,

IBAN: MD46ML000002259A36194961 (indicați destinația plății)

Transferuri în Euro

Banca Transilvania S.A, Cluj-Napoca, România SWIFT: BTRLRO22XXX

BC ”Moldoncombank S.A, SWIFT: MOLDMD2X, Oxana Pogor

IBAN: MD46ML000002259A36194961

Meteorologii anunță ninsori slabe, polei și ger

Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 6 grade, polei și puțină zăpadă, informează unica.md cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

În unele localități se anunță ceață slabă, care va reduce vizibilitatea pe traseu.

Șoferii sunt îndemnați să fie prudenți la volan.

Noaptea se anunță geroasă, cu temperaturi de -1 -6 grade, iar ziua termometrele vor oscila între -1 și +4 grade Celsius.

Până la sfârșitul săptămânii vremea se va menține stabilă.

Patru companii de construcții au fost amendate pentru trucarea licitațiilor

Consiliul Concurenței a amendat patru companii de construcții pentru trucarea ofertelor în aproape 60 de licitații publice, desfășurate între anii 2018 și 2020. Suma sancțiunilor se ridică la 4,7 milioane de lei, transmite IPN.

Investigațiile au arătat că firmele au colaborat ilegal pentru a influența rezultatele licitațiilor, transmițând informații despre ofertele lor unei singure persoane. Aceasta, fiind șef al uneia dintre firme, a întocmit documentația de participare pentru toate companiile, eliminând astfel concurența reală.Consiliul Concurenței a constatat că această practică face parte din categoria cartelurilor dure, considerate printre cele mai grave încălcări ale legislației concurențiale, deoarece afectează corectitudinea licitațiilor și distorsionează piața.

Conform datelor publicate, companiile vizate sunt „APS Service Grup” SRL, „Moncomtex” SRL, „Sud-Terra” SRL și „Zagorlar” SRL, care activează în construcții de clădiri și infrastructură rutieră. Decizia detaliată cu referire la acest caz urmează să fie publicată pe site-ul Consiliului Concurenței.

UE oferă un nou sprijin pentru gestionarea crizei energetice și susținerea Transnistriei

Uniunea Europeană va ajuta regiunea transnistreană suplimentar la sprijinul oferit recent pentru o perioada de zece zile. Asigurările vin din partea comisarului european pentru extindere, Marta Kos, care efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul unei conferințe de presă susținută împreună cu președinta țării, Maia Sandu, oficialul european a dat asigurări că Uniunea Europeană va fi în continuare alături de Moldova, până când sectorul energetic va deveni complet independent și integrat în piața europeană, transmite IPN.

Moldova și Uniunea Europeană au semnat un nou acord de sprijin, în valoare de 310 milioane de euro: 250 de milioane pentru malul drept și 60 de milioane pentru malul stâng.

„Noi am văzut că Rusia încearcă să transforme independența energetică în șantaj. Ajutorul de astăzi este un semn de solidaritate demonstrat de statele membre ale UE. Aceste pachete reprezintă doar o parte din sprijinul oferit Republicii Moldova, dar ele demonstrează solidaritatea noastră”, a menționat Marta Kos.

Președinta Maia Sandu a menționat că pentru următorul pachet de sprijin, valabil până la sfârșitul sezonului de încălzire, urmează să fie îndeplinite anumite condiții, care vor fi anunțate de executivul de la Chișinău. Cu sprijinul Uniunii Europene, Moldova va trece și peste această criză.

„Moldova deja a făcut pași fermi pentru a deveni independentă energetic. De doi ani, pe malul drept nu mai suntem vulnerabili în fața șantajului cu gaze naturale”, a menționat președinta Maia Sandu.

Moldova a primit recent finanțare nerambursabilă de 64 de milioane de euro din partea Comisiei Europeană pentru gestionarea crizei energetice atât pe malul drept, cât și pe malul stâng al Nistrului.

Parlamentul Estoniei a desemnat Rusia ”regim terorist” şi ”stat care sprijină terorismul”
Articolul anterior
Echipa de experți care va face auditul datoriilor istorice ale Moldovagaz se află la Chișinău
Articolul următor