Moldova a făcut istorie! Sheriff Tiraspol a învins aseară Real Madrid în Liga Campionilor

Fără niciun jucător originar din Republica Moldova în echipă, Sheriff Tiraspol, campioana Republicii Moldova, a produs surpriza serii în Liga Campionilor, învingând Real Madrid pe Santiago Bernabeu, scor final 2-1.

Scorul a fost deschis de jucătorii din regiunea transnistreană, prin uzbekul Jasur Jakhshibaev, care a marcat cu capul, după o fază de manual, la capătul căreia moldovenii conduceau cu 0-1, în minutul 25, scrie tvrmoldova.md

Portarul Georgios Athanasiadis a fost eroul meciului pentru moldoveni, fiind la post de fiecare dată când madrilenii au reuşit să trimită pe spaţiul porţii.

În cele din urmă, s-a văzut învins de la punctul cu var, de Benzema, care a egalat în minutul 65.

Luxemburghezul Sebastien Thill a marcat golul serii în Liga Campionilor, cu un trasor din demivoleu, direct în vinclul porţii lui Courtois, aducând o victorie imposibil de anticipat pentru moldovenii de la Sheriff Tiraspol.

Amintim că în anul 2015, administraţia ilegală de la Tiraspol a anunţat că Sheriff a încheiat 9 contracte cutrei firme din zonele off-shore în urma cărora a efectuat tranzaţii de 254,464 milioane de dolari. Ca urmare, aşa zisele autorităţi de la Tiraspol  au anunţat că pe faptele lui Victor Guşan şi Ilia Cazmalî,  a fost deschis un dosar penal.

„Banii au fost transferaţi în afara republicii, iar taxele vamale nu au fost achitate”, declara  atunci reprezentantul „comitetului de investigaţie” din stânga Nistruilui.

Cutremur în zona supervulcanului Campi Flegrei din Italia

Un cutremur cu magnitudinea 4 a zguduit vineri, la ora locală 13:46, zona Campi Flegrei din apropierea oraşului italian Napoli, în timp ce activitatea seismică în caldeira vulcanică continuă, relatează digi24.ro.

Cutremurul, care s-a produs la o adâncime de patru kilometri, a fost resimţit în mai multe districte din Napoli. Zona vulcanică Campi Flegrei este afectată în prezent de un episod bradiseismic, sau de ridicarea solului, iar în ultimele luni au avut loc o serie de cutremure. Departamentul de Protecţie Civilă a declarat că nu au fost raportate pagube în urma cutremurului de vineri.

Campi Flegrei, considerat cel mai mare super-vulcan activ din Europa, este lovit de ceva timp de numeroase cutremure de magnitudine mică. În mai, zona a fost zguduită de cele mai violente seisme din ultimii 40 ani, cel mai puternic dintre ele având magnitudinea 4,4.

Amenzi de peste 100.000 de lei pentru trei posturi TV din Moldova

Fondatorul posturilor „Next TV” și „Premiera TV” a fost sancționat, în ședința de azi a Consiliului Audiovizualului (CA), cu opt amenzi în sumă de 92 000 de lei pentru lipsa programelor locale, a celor în limba română, în orele de maximă audiență și în primă difuzare. Pentru neprezentarea înregistrărilor, acesta a mai fost amendat cu alte 10 000 de lei, informează unica.md cu referire la un comunicat al instituției.

Furnizorul privat de servicii „Media Scoupe” SRL a obținut licențe de emisie pentru posturile de televiziune „Next TV” și „Premiera TV” pe 16 mai 2024. Nefiind clasificat, acesta urma să realizeze cota minimă, de 2 ore pe zi, de programe audiovizuale locale.

Controlul a atestat că ambele posturi au avut zero produs local în perioada monitorizată. Prin urmare, membrii CA au decis să aplice câte patru amenzi fiecărui post TV. Pentru lipsa programelor locale și, respectiv, în orele de maximă audiență, cele două servicii media au fost sancționate cu câte două amenzi de 10 000 de lei fiecare. Pentru lipsa programelor în primă difuzare și în limba română, furnizorul s-a ales cu alte două amenzi a câte 13 000 de lei pentru fiecare post de televiziune.

La solicitarea CA, „Media Scoupe” SRL nu a prezentat înregistrările programelor audiovizuale difuzate. Astfel, furnizorul a mai fost sancționat cu două amenzi de câte 5 000 de lei.

Controlul a vizat și furnizorul A.O. „People For Free Media”, fondatorul serviciului „Cotidianul TV – CTV”, care și-a reluat activitatea la 20 ianuarie 2023. Acesta a fost amendat cu 5 000 de lei pentru refuzul de a prezenta înregistrările programelor difuzate.

Un bărbat din Dubăsari a căzut într-un rezervor cu apă din curtea casei

În după amiaza zilei de 26 iulie, un bărbat a fost salvat de angajații IGSU dintr-un rezervor cu apă în raionul Dubăsari, localitatea Malovata, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Apelul de la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:52. Vecinii au auzit strigătele bărbatului și au apelat Serviciile de urgență. În scurt timp la fața locului a ajuns un echipaj de salvatori. Ajunși, aceștia au stabilit că persoana se afla la o adâncime de 7 metri, într-un rezervor cu apă, care este folosit pentru acumularea apei de uz casnic în grădina sinistratului. Salvatorii au reușit să extragă persoana din apa rece la suprafață către ora 12:20. Bărbatul în vârstă de 68 de ani a suferit o fractură la mână și a fost preluat de medici la spitalul raionul din Criuleni.

Circumstanțele cazului sunt investigate de organele de resort.

O fetiţă de 4 ani le-a îngrijit pe surorile ei mai mici timp de trei zile, după ce tatăl lor a murit subit
Articolul anterior
„Au făcut mai mult pentru Moldova decât politicienii în 30 de ani”. Reacțiile internauților după ce Sheriff a învins Real Madrid
Articolul următor