Moldova nu va rămâne fără gaze, însă scumpirea este inevitabilă. Ce spune premierul Natalia Gavrilița despre negocierile cu furnizorul de gaze

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, dă asigurări că Moldova va avea gaze naturale.

”Nu putem lăsa țara fără gaze, vom găsi alternative”, susține Natalia Gavriliță.

Cu toate aceste, premeirul susține că ”prețul și tariful la gaze vor crește. Este inevitabil”, dar cu toate acestea Guvernul prevede unele compensări pentru păturile vulnerabile, transmite stiri.md. 

Aceasta a declarat că nu poate oferi prea multe detalii despre negorieri, dar a menționat că acestea sunt complicate.

De asemenea, Natalia Gavrilița a menționat că va avea discuții și cu liderul din stânga Nistrului pentru a asigura cetățenii moldoveni și de acolo cu gaze naturale.

Totodată, în contextul scumpirilor la gazele naturale, statul a declarat că va asigura compensări pentru unii cetățeni, dar și agenți economici. Despre aceasta a anunțat premierul țării, Natalia Gavriliță, în cadrul unei conferințe de presă.

”Avem deja careva analize. Volumul compensării va depinde de tarifele stabilite, astfel vom decide formula de compensare.

De asemenea vom extinde și programul de ajutor. De compensări vor beneficia și unii agenți economici care produc lactate și produse de panificație”, a declarat Gavriliță.

Aceasta a mai precizat că compensațiile vor depinde de mai mulți factori, de preț, tarif și cantitățile livrate de gaze.

Momente inedite pentru vânzători și cumpărători la Piața Centrală din Chișinău

Cumpărătorii și vânzătorii din Piața Centrală din Capitală au avut parte de un concert simfonic, asigurat de Moldovan National Youth Orchestra. Muzicienii au interpretat „Oda Bucuriei”, parte a simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven care împlinește 200 de ani de la prima interpretare.

Flashmob muzical: În Piața Centrală din Chișinău a răsunat Oda IubiriiFoto: TV8.md

Simfonia a 9-a este ultima simfonie completă de Ludwig van Beethoven (1770-1827). Finalizată în 1824, este una dintre lucrările cele mai cunoscute din repertoriul clasic occidental, transmite tv8.md. 

Printre critici, este considerată a fi printre cele mai mari opere ale lui Beethoven, și este considerată de unii cea mai mare bucată de muzică scrisă vreodată.

Astăzi, 7 mai, simfonia împlinește 200 de ani de la prima interpretare. Acum, ultima parte din simfonie, cunoscută ca „Oda Bucuriei” este imnul Uniunii Europene, aducând mai aproape națiunile de pe continent. 

Președinta Maia Sandu, în Norvegia, la invitația Familiei Regale

În perioada 6-7 mai, Președinta Maia Sandu se află într-o vizită de stat în Regatul Norvegiei, la invitația Majestăților Lor Regele Harald al V-lea și Regina Sonja. Este pentru prima dată când un președinte al Republicii Moldova efectuează o vizită de stat în Norvegia. În cadrul vizitei, șefa statului va purta discuții și cu Prim-ministrul norvegian, Jonas Gahr Støre, cu Președintele legislativului Masud Gharahkhani, și cu membrii comisiei parlamentare pentru afaceri externe și apărare. 

În ultimii doi ani, Norvegia a oferit un sprijin consecvent Republicii Moldova. Odată cu începerea războiului din Ucraina, prin intermediul agențiilor ONU și ale altor organizații internaționale, a furnizat sprijin umanitar pentru susținerea refugiaților ucraineni și a comunităților care îi găzduiesc. Norvegia a contribuit, de asemenea, cu fonduri pentru achiziționarea de gaze naturale și pentru sprijinirea economiei noastre afectată de război.

În plan economic, Moldova a semnat acum un an acordul de liber schimb cu Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA), din care face parte și Norvegia. Documentul, odată ratificat de Oslo, va deschide noi oportunități pentru producătorii moldoveni pe o piață stabilă, cu o putere de cumpărare înaltă, totodată făcând țara noastră mai atractivă pentru investitorii norvegieni. 

Drept semn al acestei relații bilaterale tot mai strânse, Norvegia a anunțat că va deschide, în această vară, un oficiu diplomatic la Chișinău.

Maia Sandu, la 34 de ani de la primul „Pod de flori” peste Prut: „Conexiunea noastră cu România este firească și puternică, iar podurile s-au transformat din ziduri în căi de legătură”

Azi se împlinesc 34 de ani de la primul Pod de Flori care a unit oamenii de pe cele două maluri ale Prutului în 1990 și care a fost un Pod al libertății și al „căderii” zidului dintre neamuri. 

Cu această ocazie Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj: „Înainte de anii ‘90 erau rupte de un râu familii întregi, rude, prieteni, o întreagă cultură, iar podul dintre Moldova și România era, de fapt, un zid. Azi conexiunea noastră cu România este firească și puternică, iar podurile s-au transformat din ziduri în căi de legătură”. 

Șefa statului a menționat că, în prezent, ne unesc cu România 6 poduri funcționale, un pod de pontoane construit recent la Leova-Bumbăta și altele 2 reparate de curând. La fel, Republica Moldova exportă în România produse în valoare de peste 1.4 miliarde de dolari, peste 35% din toate exporturile. România este principalul investitor și partener comercial al nostru, partenerul cu care construim conexiuni și în sectorul energetic și de gaze. Vorbim la telefon la același tarif pe ambele maluri ale Prutului. 

„Azi trec Prutul nu doar flori, ci oameni, produse, donații, expertiză, energie electrică, apă potabilă, investiții și proiecte culturale. Cu ajutorul României, vom deveni și noi parte a familiei europene și ne vom asigura, astfel, că Republica Moldova nu va mai fi niciodată izolată și că cetățenii noștri vor avea același nivel de viață, venituri și libertate de circulație ca toți cetățenii Uniunii Europene”, a punctat Președinta Maia Sandu.

Nas înfundat: soluții naturale de decongestie.
Articolul anterior
Un bărbat din Cantemir a dispărut fără urmă. Încălțămintea i-a fost găsită în pădure
Articolul următor