Moldovenii care primesc bani de peste hotare nu trebuie să beneficieze de ajutor social, spune ministrul Muncii

Puțin peste 30 la sută dintre familiile extrem de sărace din Republica Moldova primesc un ajutor de la stat. O recunoaște chiar ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, scrie telegraph.md.

„Noi avem peste 10% din populație în sărăcie extremă, adică peste 120 de mii de gospodării care sunt în sărăcie extremă. Dintre acestea, doar 40 de mii de gospodării beneficiază de ajutor social azi. Deci acoperirea ajutorului social este insuficientă pentru a lupta cu sărăcia”, a declarat Spatari la un post privat de televiziune.

Ministrul PAS mai spune că o bună parte dintre moldoveni nu merită ajutorul pe care îl primesc de la stat deoarece le vin bani de la rude, de peste hotare.

„Printre beneficiari de ajutor social mai sunt și familii care nu ar trebui să fie acolo, pentru că au un venit, dar pentru că provine din remitențe de peste hotare sau muncă nedeclarată acest venit nu se vede”, a precizat Marcel Spatari.

Mașinile de epocă, cu care se deplasau foștii demnitari, expuse astăzi la Parlament

Mașinile de epocă ale legislativului vor fi expuse în scuarul Parlamentului de astăzi, 21 mai și până la data de 23 mai.

Legislativul vă invită să vedeți mijloacele de transport cu care se deplasau foștii demnitari ai țării:

Limuzina „Gaz-14”, anul producerii 1987, și „ZIL 41047”, anul fabricării 1989.

Un șofer dezvăluie că a primit zeci de mii de lei pentru a duce oameni la protestele Particului Șor

Un bărbat, fost șofer de rută din Bălți, a recunoscut în fața instanței că a transportat organizat persoane la protestele organizate de fostul Partid Șor.

Bărbatul spune că a primit 10 și, respectiv, 20 de mii de lei pentru două curse de la Bălți spre Chișinău, bani pe care îi transmitea ulterior șefului său. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierilor pe marginea dosarului privind finanțarea ilegală a partidului Șor, notează Noi.md cu referire la tv8.

Potrivit procurorilor, acuzarea de stat mai are de audiat în instanță opt martori, după care urmează audierea martorilor apărării. Amintim că Marina Tauber și Partidul Politic Șor, ca entitate juridică, sînt acuzați pe patru capete de acuzare pentru falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, dar și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat. Suma totală a banilor iliciți a fost estimată la peste 195 de milioane de lei. Anterior, Ilan Șor a recunoscut că a primit bani din Federația Rusă, resurse financiare care erau folosite pentru hrana și transportarea persoanelor la protest, însă a negat că i-ar fi plătit pe manifestanți.

VIDEO! 20 de seisme! Cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani s-a produs în sudul Italiei

O serie de cutremure de o intensitate inedită în ultimii 40 de ani au fost înregistrate luni seara în regiunea vulcanică a Câmpiilor Flegree, lângă Napoli, sudul Italiei. Autoritățile au transmis că nu s-au produs pagube majore, scrie digi24.ro.

Un cutremur cu magnitudinea 4,4, cel mai puternic din ultimii 40 de ani, a fost înregistrat la ora locală 20:10 (18:10 GMT), la o adâncime de 2,5 kilometri, a anunţat Institutul Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV), scrie Agerpres. Acesta a fost precedat la un interval de câteva minute de un cutremur cu magnitudinea de 3,5.

”De la ora 19:51 (17:51 GMT, n.red.) este în desfăşurare o serie de cutremure în regiunea regiunea vulcanică a Câmpiilor Flegree”, fiind înregistrate aproximativ 20 de cutremure, a indicat institutul într-un comunicat. Pompierii au semnalat pe reţeaua de socializare X „fisuri” şi „cornişe care cad”, în timp ce imagini înregistrate de localnici au arătat podeaua unui supermarket cu sticle căzute de pe rafturi în localitatea Pozzuoli, unde locuiesc o jumătate de milion de oameni.

Şcolile vor rămâne închise marţi în Pozzuoli, unde au fost deschise centre de cazare pentru locuitorii care s-au panicat din cauza acestor cutremure.

Finlanda a decis să nu plătească pentru gazul rusesc în ruble
Articolul anterior
Germania va livra tunuri antiaeriene blindate autopropulsate în Ucraina
Articolul următor