Voci angelice au răsunat azi în Parlament în cadrul ceremoniei de deschidere a sesiunii parlamentare de toamnă! Este vorba de Corul ”Balada” din satul Măgdăcești, raionul Criuleni, care au adus un moment inedit în plenul Parlamentului.
”Interpretarea lor a fost pur și simplu superbă, aducând o notă de solemnitate și frumusețe acestui moment. Voci angelice și armonie de excepție. Felicitări, Corului Balada!”, scrie într-o postare Victor Spînu, deputat.
Corul ”Balada” a intonat Imnul de Stat al Republicii Moldova.
Corul ”Balada” de la Măgdăcești, condus de Diana Maxim, a fost înființat în 2010 și a ajuns cunoscut și dincolo de hotarele țării. Are numeroase trofee în palmares și este extrem de apreciat.