Doi polițiști au oprit mașina cu care se deplasau în timpul serviciului și au început să se bată cu bulgări de zăpadă cu doi copii care se jucau. Gestul le-a adus copiilor o satisfacție imensă.
Intervenția inedită a fost surprinsă și distribuită de pagina I Love Sibiu. În imagini se vede cum mașina de poliție cu girofarul pornit oprește după câteva semnale acustice scurte în dreptul a doi copii care se jucau pe trotuar, în zăpadă. Cei doi polițiști nu au stat mult pe gânduri, au intrat imediat în jocul copiilor și au început toți să se bată cu bulgări de zăpadă. Pentru ca amuzamentul să fie și mai mare, unul dintre polițiști alunecă și cade la un moment dat, dar s-a ridicat repede și a reluat joaca.