Momentul în care o mașină a Poliției a lovit un bărbat cu un ATV, la Edineț

Un accident s-a produs la Edineț între un angajat al INSP, care se afla la volanul unui automobil de serviciu și un bărbat care era la ghidonul unui ATV.

Potrivit șefei secției Comunicare și Protocol al IGP, Diana Fetco, după cercetările preliminare desfășurate la fața locului s-a constatat că un angajat al Direcției Patrulare Nord a INSP, aflat în serviciu și conducând automobilul de serviciu, activa conform dislocației pe teritoriul raionului Edineț, transmite Știri.md.

Astfel, în timpul misiunii sale, acesta a somat prin includerea sistemului sonor și luminos un ATV condus de către un bărbat în vârstă de 40 de ani din orașul Edineț, pentru conducere necorespunzătoare.

Cu toate acestea, șoferul ATV-ului a ignorat cerințele legale ale Poliției și a continuat deplasarea. La un moment dat, fără a semnaliza corespunzător, a virat la stânga pentru a intra în curtea unei gospodării, moment în care a fost ciocnit din spate de autospeciala condusă de angajatul Direcției Patrulare Nord.

În urma incidentului, persoane rănite nu au fost. Ambele persoane implicate în accident au fost supuse testării alcoolscopice, rezultatele indicând că nu se aflau sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului rutier.

O anchetă de serviciu a fost inițiată pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale accidentului.

Caz tragic la Ciocana! Un copil de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare

Aseară, în jurul orei 22:30, polițiștii de la Ciocana au fost sesizați de părinții unui copil despre faptul că fiul lor de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare.

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că părinții minorului ar fi ieșit afară, iar băiatul a rămas singur acasă.

Când s-au reîntors, părinții au depistat cadavrul băiatului și imediat au alertat poliția.

Corpul neînsuflețit al copilului a fost examinat de către medicul legist. La fața locului a fost solicitată și Secția specializată a Centrului tehnico-criminalistic și Expertize judiciare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

În urma verificărilor s-a constatat că pistolul de model Baikal 442 era deținut legal de tatălui minorului şi era păstrat în safeu, iar băiatul ar fi găsit cheia și a avut acces la armă.

Polițiștii au iniţiat o anchetă.

 Maia Sandu îi invită pe toți cetățenii să sărbătorească împreună Ziua Europei, pe 9 Mai

Președintele Maia Sandu a venit cu un îndemn către toți cetățenii în care îi invită să sărbătorească împreună Ziua Europei.

Pe 9 mai 1950 s-a pus piatra de temelie pentru pacea și unitatea de care se bucură țările din Uniunea Europeană de 7 decenii. Pe 9 mai sărbătorim și în Moldova Ziua Europei – sărbătorim năzuința noastră de a face parte din familia europeană și drumul nostru către o viață în bunăstare, siguranță și bună înțelegere pentru toți moldovenii.

Vă invităm pe toți, alături de familie și prieteni, să celebrăm împreună Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale la un eveniment organizat de Guvernul Republicii Moldova în colaborare cu delegația Uniunii Europene. Vom discuta despre lucrurile cu care se mândrește Moldova, veți avea ocazia să vorbiți cu cabinetul de miniștri, să vizitați alături de copii Casa Guvernului, să aflați despre proiectele prin care construim Moldova Europeană și să vă bucurați de concertul din seara de 9 mai.Europa ești Tu! Moldova Europeană suntem Noi!”, scrie președintele într-o postare.

Gazul s-ar putea ieftini cu 8% sau mai mult. Moldovagaz va expedia o solicitare ANRE

Tarifele la gazele naturale ar putea fi reduse, în Moldova. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat pe 25 aprilie în cadrul unei emisiuni de pe N4 că pe 26 aprilie compania va trimite o solicitare în acest sens către Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE). Potrivit lui Vadim Ceban, Moldovagaz va cere o reducere a tarif cu circa 8% (aproximativ 1,15 lei) sau mai mult, scrie NM.md.

„Vineri ne vom adresa ANRE cu solicitarea de a reduce tariful la gaz pentru consumatorii casnici și industriali. (…) Mâine vom anunța mărimea tarifului solicitat. (…) Pot spune cu siguranță că tariful va scădea cu aproximativ 8% (circa 1,15 lei) sau mai mult”, a spus Vadim Ceban.Amintim că, ultima dată, tariful a fost modificat pe 23 februarie. Atunci, prețul la gaz pentru consumatorii casnici a fost redus de la 18,07 lei (inclusiv cu TVA) la 14,47 lei per metru cub, cu TVA inclus.

Beat și fără a deține dreptul de a conduce: Un tânăr de 22 de ani din Ialoveni, prins de polițiști în trafic
Articolul anterior
Medicamentul primăverii! Una dintre cele mai importante plante care ajută organismul să curețe toxinele
Articolul următor