Mirela, o româncă stabilită în Spania, a fost arestată și băgată la închisoare după ce polițiștii au confundat-o cu o evadată. Iată ce s-a întâmplat mai departe și cum a reușit să iasă de acolo.
Coșmarul unei românce din Spania. Mirela a fost confundată cu o evadată și aruncată la închisoare pe nedrept
Mirela are 38 de ani și e stabilită în Spania de peste 20 de ani. Lucrează ca bucătăreasă într-un bar şi a declarat că nici acum nu a reuşit să treacă peste ce s-a întâmplat în vară.
La mijlocul lunii august, ea s-a prezentat la sediul Gărzii Civile din Almuniecar ca să facă o plângere, după ce i-a fost furată motocicleta. Acolo, însă, au început problemele. Poliţia a confundat-o cu o altă persoană, căutată pentru o evadare din închisoare, şi au arestat-o, a relatat Observatornews.ro.
Mirela Stoian: „Au trimis un echipaj şi mi-au spus că sunt arestată. Atunci le-am zis: Poftim? Dar eu am venit să reclam furtul unei motociclete, potrivit Observator.
Mirela a fost închisă timp de șase zile într-un penitenciar din Granada, timp în care a cerut ajutorul mai multor avocați. Unul din ei a verificat amănunțit documentele poliţiei şi a reuşit să dovedească eroarea judiciară.
Mirela Stoian: „Mă gândeam că nu voi mai ieşi niciodată de acolo. Odată ce ajungi la închisoare, e foarte greu să ieşi”.
Românca ar fi fost arestată din greșeală din cauza unei erori de computer.
Avocata româncei, potrivit Observator: „Judecătorul din Palma de Mallorca și-a cerut scuze și a pus totul pe seama unei erori de calculator”.
Avocata Mirelei a cerut despăgubiri în numele clientei de la Ministerul Justiției și rămâne de văzut ce soluție există în cazul ei.