Nenorocire în câmp! O combină agricolă a tăiat picioarele unui bărbat pe un teren agricol

O combină agricolă a secţionat, joi, ambele picioare ale unui bărbat în vârstă de 54 ani, pe un teren din localitatea Ştefan cel Mare, județul Neamț, scrie digi24.ro.

Pompierii şi paramedicii sosiţi la faţa locului au găsit victima cu ambele picioare prinse în partea din faţă a utilajului agricol.

„Victima a fost extrasă în stare de conştienţă şi predată echipajului SMURD TIM pentru acordarea îngrijirilor medicale. După stabilizarea victimei, echipajul SMURD a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ. În urma evenimentului, persoanei i-au fost secţionate ambele membre inferioare”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Din cercetările preliminare efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Girov, efectua lucrări pe un teren agricol din localitatea Ştefan cel Mare şi-ar fi prins membrele inferioare în melcul combinei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, pentru stabilirea, cu exactitate, a circumstanţelor în care s-a produs evenimentul.

Povestea de Iarnă – 5 ani de magie și căldură împreună!

În decembrie 2024, proiectul caritabil Povestea de Iarnă își sărbătorește aniversarea. De-a lungul a 5 ani, compania Media Show Grup, împreună cu Lupii lui Calancea, organizează un spectacol grandios de iarnă, inspirând fanii să devină mai buni și mai milostivi în ajunul sărbătorilor de Crăciun.

Deja un eveniment tradițional, concertul va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac” pe 18 și 19 decembrie, la ora 19:30. Ediția a 5-a a proiectului promite și mai multe momente spectaculoase, invitând pe aceeași scenă energica trupă Lupii lui Calancea și emoționant al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale „Sergei Lunchevici”.

Concertul va încânta spectatorii cu decorațiuni spectaculoase, show de lumini și momente muzicale inspiraționale. Totuși, scopul principal al evenimentului este misiunea caritabilă. Fiecare oaspete va deveni parte dintr-o inițiativă care ajută pe cei care au nevoie, în special în lunile de iarnă.

Povestea de Iarnă este mai mult decât un concert. Este un moment în care muzica, bunătatea și tradițiile se unesc, creând amintiri care vor rămâne în suflet pentru totdeauna. Vino cu familia și prietenii pentru a simți căldura sărbătorilor și a face acest decembrie de neuitat!

Biletele pentru concertele din 18 și 19 decembrie sunt disponibile online: https://povesteadeiarna.md și în casele Palatului Național 

Organizatori: MEDIA SHOW GRUP și ALEX CALANCEA

Un bărbat, înnămolit până la brâu într-un iaz de la Telenești, scos la mal de salvatori

Salvatorii au salvat un bărbat rămas blocat în nămol în preajma unui mal de iaz. În după amiaza zilei de 03 decembrie 2024, o persoană a rămas blocată în nămol, până la brâu, în iazul din satul Ghiliceni raionul Telenești. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 13:21. La fața locului au fost îndreptate două echipe de pompieri și salvatori, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Ajunși, la fața locului, pompierii au stabilit că un bărbat era blocat în nămol, până la brâu, la distanța de aproximativ 50 de metri de la mal și nu putea ieși de sine stătător. Astfel, angajații IGSU cu ajutorul echipamentului special în scurt timp au reușit să scoată bărbatul din nămol la malul lacului și predat Serviciului medical de Urgență, primind ajutorul necesar de rigoare. Bărbatul nu a fost transportat la spital, fiind înafara oricărui pericol.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii despre riscurile ce pot apărea în contextul înregistrării temperaturilor oscilante și apariției pe unele sectoare ale lacurilor și râurilor din țară a formațiunilor de gheață. Astfel, persoanele sunt îndemnate să evite aflarea și mersul pe bazinele acvatice. De asemenea, pescarii sunt rugați să evite pescuitul la copcă sau orice activități pe gheață, întrucât există riscul prăbușirii în apă. În caz de situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2024, angajații IGSU au reușit să salveze de la înec 347 de persoane dintre care 78 de copii.

Moldovenii cred că Spînu a demisionat, dar va rămâne implicat

Demisia lui Andrei Spînu din Guvernul Recean, dar și din PAS a fost o decizie corectă, consideră cea mai mare parte dintre moldoveni. Potrivit unui sondaj realizat de IMAS, doar 14% dintre respondenți cred că fostul ministru a fost victima unei campanii de denigrare. Totodată, cea mai mare parte dintre cetățeni este sigură că Spînu nu s-a retras în totalitate și va continua să manevreze lucrurile în politica moldovenească, unimedia.info.

Astfel, 54% dintre moldoveni susțin plecarea lui Andrei Spînu din Guvern, dar și din PAS. 24% nu au avut un răspuns la subiect, iar 14% cred că Spînu a fost victima unei campanii de denigrare. 

Totodată, cea mai mare parte dintre respondenți (42%) crede că plecarea lui Adrei Spînu s-a decis doar pentru a arăta că Maia Sandu face schimbări, iar acesta va continua să se implice în politică, direct sau indirect, cred 60% dintre respondenți.

Papa Francisc a acceptat demisia arhiepiscopului de Paris, acuzat că ar fi avut o relaţie cu o femeie
Articolul anterior
Meghan Merkle a câștigat procesul cu tabloidul britanic care a publicat fragmente din scrisoarea pe care i-a trimis-o tatălui ei
Articolul următor