New York Post a inclus Moldova în Topul destinațiilor turistice 2018!

 

New York Post a scris într-un articol publicat online că Moldova se află în topul celor mai importante destinații turistice de vizitat în 2018, potrivit datelor Intrepid Travel, care a poziționat Moldova alături de San Marino.

separator

Publicația menționează că de fapt, ,,Moldova este cel mai avansat producător de vin din lume, cu o colecție incredibilă de pivnițe care te ademenesc pur și simplu. Spre deosebire de alte regiuni renumite care cultivă struguri, cum ar fi Toscana din Italia sau Bordeaux din Franța, sau locuri precum dealurile Adelaide sau Marlborough de pe Insula de Sud din Noua Zeelanda – Moldova a rămas în mare parte o regiune neatinsă, autentică și puțin explorată”.

„Pivnițele din Mileștii Mici sunt titularii celei mai mari colecții de vin, cu o marjă de aproape două milioane de sticle în subsol”.

Publicația nu a ezitat să menționeze un aspect mai puțin fericit despre Moldova, faptul că moldovenii ocupă al doilea loc în lume după consumul de alcool pe cap de locuitor, după Belarus.

,,Și moldovenii se bucură foarte mult de vinul lor. Aceștia ocupă locul al doilea în lume după consumul de alcool, un moldovean consumă în medie patru galoane (aproximativ 15 litri) de alcool pe an „.

Postul New York reamintește despre Festivalul Național al Vinului:

„Dacă intenționați să vizitați Moldova, vă sfătuim să o faceți anul viitor. În timpul sărbătorii Zilei Naționale a Vinului veți avea parte de o vacanță cu multe arome, autobuze gratuite și excursii la vinăriile din regiune”.

Accident de groază la Peresecina: Sunt victime

Două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Totul s-a întâmplat luni, 14 aprilie, în satul Peresecina, raionul Orhei, scrie realitatea.md.

„Conducătorul unui automobil de model Toyota Auris, aflat staționat pe partea dreaptă a carosabilului, a inițiat manevra de întoarcere spre stânga, fără a se asigura corespunzător, traversând marcajul rutier 1.3. În urma acestei manevre, autoturismul a fost tamponat lateral de un Volkswagen Crafter, care se deplasa regulamentar pe banda a doua, în direcția municipiului Orhei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Orhei, Elena Băetrău.

În urma impactului, șoferul de 30 din Toyota Auris și un pasager din Volkswagen Crafter, au suferit leziuni ușoare, fiind transportați ulterior la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Bărbații nu se aflau în stare de ebrietate.

Act de vandalism în centrul Capitalei: Flori rupre din Scuarul Catedralei și călcate în picioare

Mai multe lalele au fost rupte și călcate în picioare în rondurile cu flori din Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

”Persoane necunoscute și rău intenționate au distrus spațiile cu flori din Scuarul Catedralei, unde muncitorii din cadrul ÎM „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” au plantat lalele, pentru a bucura ochii chișinăuienilor.

Primăria Chișinău condamnă acțiunea de vandalism și atenționează că distrugerea intenționată a rondurilor cu flori este pedepsită contravențional. Perimetrul Scuarului Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” este monitorizat video. Imaginile vor fi analizate, iar persoanele care se fac vinovate vor fi pedepsite.”, anunță municipalitatea.

Prima reacție a Kremlinului după atacul rusesc care a ucis 34 de oameni în Sumî: „Vă reamintesc declarația repetată a președintelui nostru”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinul a susținut luni că Rusia lovește doar ținte militare sau legate de armată, când a fost întrebat despre atacul lansat duminică de Rusia asupra orașului Sumî, unde au fost ucise cel puțin 34 de persoane.

„În acest caz, vorbim despre progresul unei operațiuni militare speciale, aici trebuie să ne concentrăm doar pe informațiile furnizate de departamentul nostru de apărare. Știți că nu comentăm progresul operațiunii militare în sine în cadrul administrației”, a declarat Dmitri Peskov, citat de agenția rusă de presă de stat TASS.

„Nu pot decât să repet și să vă reamintesc declarația repetată a președintelui nostru și a reprezentanților armatei noastre că armata noastră lovește exclusiv ținte militare și cvasi-militare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului

Ucraina a anunțat duminică că două rachete balistice rusești au ucis cel puțin 34 de persoane și au rănit alte 117 la Sumî. Atacul Rusiei asupra orașul Sumî din duminica Floriilor a fost lansat la nici 48 de ore după ce emisarul lui Donald Trump s-a întâlnit cu Vladimir Putin pentru discuții.

Steve Witkoff a vorbit vineri cu președintele rus timp de patru ore, potrivit mass-media de stat din Rusia, aceasta fiind cea mai recentă rundă de discuții dintre Washington și Moscova.

Bombardamentele cu rachete au lovit o zonă centrală a orașului, aglomerată la acea oră, pentru că mulți oameni se îndreptau spre biserică, la slujba de Florii. Unul dintre atacuri a lovit un troleibuz plin cu pasageri.

În prima sa reacție, președintele american Donald Trump a calificat drept „teribil” atacul rușilor, dar a precizat că i s-a spus că „au făcut o greșeală”, fără a detalia cine anume i-a transmis asta.

„Cred că a fost groaznic, și mi s-a spus că au făcut o greșeală, dar cred că este un lucru oribil. Cred că întregul război este un lucru oribil (…) pentru ca acest război să fi început este un abuz de putere. Această țară nu ar fi acceptat niciodată ca acest război să înceapă dacă eram președinte. Acel război este o rușine ”, a declarat Trump, la bordul Air Force One, când a fost întrebat despre atacul rusesc.

S-au născut băieți, dar la 17 luni părinții au decis să îi schimbe sexul unuia dintre gemeni
Articolul anterior
Ediția a 13, ep. 1! Surprize, lacrimi și determinare la noul casting Slăbește Sănătos!
Articolul următor
Close menu