Grație talentului, frumuseții și ambiției, moldoveanca a devenit o artistă cunoscută atât în Moldova, cât și peste Prut, acolo unde este invitată des la concerte și emisiuni televizate. Recent, Nicoleta a acordat un interviu pentru o publicație din Româniaa. Artista spune despre ea că încă din copilărie a avut foarte multe visuri şi planuri pentru când va fi mare. Unul dintre ele, pe care l-a şi realizat, a fost legat de muzică.
„A fost un moment chiar foarte amuzant, pentru că eram foarte mică, aveam cam 3 sau 4 ani. Mă aşezasem pe un scaun, picior peste picior, şi am zis că eu, când voi fi mare, voi fi cântăreaţă”. Dar, în acelaşi timp, ea visa să fie şi arheolog. „Mi se părea foarte captivantă meseria de arheolog, ideea de a descoperi ceva nou, ceva ce omenirea încă nu a văzut”, îşi aminteşte Nicoleta.
Deşi este foarte împăcată cu alegerea făcută şi muzica o face foarte fericită, ea spune că, dacă ar fi să îşi aleagă acum o altă meserie, i-ar plăcea să studieze Psihologia şi să lucreze cu oamenii, în această zonă. „Oamenii sunt cel mai vast domeniu de studiu în ziua de azi. Niciodată nu ştii ce ascunde un om… Este ceva unic”, adaugă artista, potrivit one.ro.
În ceea ce priveşte dragostea, ea se caracterizează ca fiind o femeie mai degrabă pragmatică şi, deşi apreciază micile gesturi romantice, flori sau cadouri, nu îi plac gesturile grandioase.
„Nu reuşesc să înţeleg gesturile romantice foarte siropoase, cum ar fi scrisuri enorme pe stradă, pe bloc… În general nu îmi plac manifestările amoroase publice, extrem de în vizorul tuturor. Pentru mine dragostea se trăieşte cât mai intim, cu persoana faţă de care simţi aceste sentimente. Nicidecum pentru ochii lumii”, spune Nicoleta Nucă.