Noi alerte de raiduri aeriene în toată Ucraina. Peste 300 de localități nu au curent electric

Serviciile de urgență au pus marți în alertă de raiduri aeriene întregul teritoriu al Ucrainei, la o zi după ce Rusia a lansat masiv rachete asupra teritoriului țării vecine, atacul soldându-se cu cel puțin 19 morți și 105 răniți, potrivit celui mai recent bilanț transmis de Serviciul pentru Situații de Urgență ucrainean, transmite EFE, potrivit Agerpres.

”Avertisment. În timpul zilei există o mare probabilitate de atacuri cu rachete pe teritoriul Ucrainei. Vă rugăm să rămâneți în adăposturi pentru siguranța dumneavoastră, nu ignorați alertele de raiduri aeriene”, au transmis serviciile de urgență pe aplicația Telegram.


Cel puțin 19 oameni au murit și 105 au fost răniți în bombardamentele ruse de luni asupra mai multor orașe ucrainene, potrivit ultimului bilanț dat publicității de serviciile de urgență ucrainene, citat de agenția de știri Ukrinform.

Potrivit sursei citate, ”ieri (luni – n.r.), drept rezultat al bombardamentelor, au fost lovite infrastructuri critice și civile în 12 regiuni și în Kiev, unde s-au înregistrat peste 30 de incendii care au fost stinse de Serviciul pentru Situații de Urgență”.

Nu mai puțin de 301 de localități în regiunile Kiev, Liov, Sumî, Ternopil și Hmelnițki nu au curent electric. În schimb, în întreaga regiune Liov a fost restabilită alimentarea cu curent electric, care fusese întreruptă complet după atacurile de luni.

Serviciul pentru Situații de Urgență a pus în funcțiune 22 de centrale electrice pentru a garanta alimentarea cu electricitate, din care 15 centrale deservesc centrele de sănătate din regiunile Dnipropetrovsk, Zaporojie, Sumî, Harkov și Cernigău.

Peste o mie de persoane și circa 120 de echipe ale serviciilor de urgență au participat la operațiunile de stingere a incendiilor și la cele de salvare.

Comandamentul militar al regiunii Zaporojie a mai informat că, în noaptea de luni spre marți, forțele ruse au lansat 12 rachete împotriva infrastructurii civile din orașul cu același nume, atacurile soldându-se cu un mort.

”Dușmanul continuă să terorizeze civilii din Zaporojie. Un atac cu 12 rachete S-300 a lovit instalații publice”, a transmis într-un mesaj pe Telegram administrația militară din Zaporojie.

Două rachete au vizat un centru de vânzări de mașini, unde un om a murit. Alte rachete au lovit o școală și un dispensar.

Începând din 2 octombrie, bombardamentele ruse asupra orașului Zaporojie s-au soldat cu cel puțin 43 de morți și 70 de răniți.

Zaporojie este una dintre regiunile ucrainene ocupate parțial de forțele ruse, împreună cu Herson (tot în sud), Lugansk și Donețk, pe care Moscova le-a anexat ilegal. 

Au încins grătarul și au sărbătorit cu muzică răposații. S-a întâmplat astăzi, în Moldova

Cu mesele pline de bucate, romii din diferite regiuni ale Republicii Moldova au sărbătorit Paștele Blajinilor. La Soroca romii au întins mese copioase cu bucate preparate acasă, buchete de flori, ouă cu pietricele, plăcinte, dar și băuturi alese, transmite www.stiri.md.

La Glodeni aceștia au încins grătarul și au sărbătorit cu chef răposații. De asemenea, romii din Chișinău și Florești s-au remarcat prin pomenile luxoase, bucatele sofisticate, pască grandioasă, rațe umplute, miel sau pește la cuptor și muzică ce răsuna tare.

foto: captura www.stiri.md; www.protv.md

A 5-a oară președinte, Putin trăiește o nouă poveste de dragoste. Cine e femeia care i-a furat inima

Proaspăt învestit în funcție pentru cel de-al cincilea mandat, Vladimir Putin trăiește și o nouă poveste de dragoste. Liderul de la Kremlin s-ar fi despărțit de iubita gimnastă și ar trăi o nouă poveste de iubire cu fiica unui senator, cu 32 de ani mai tânără. Deși s-ar fi despărțit încă de la începutul anului, Alina Kabaeva a fost prezentă la ceremonia de învestitură și a vorbit în cuvinte elogioase despre Putin, potrivit digi24.ro.

Printre miile de invitați la ceremonia de inaugurare, presa internațională a identificat-o și pe Alina Kabaeva. Frumoasa gimnastă pentru care Vladimir Putin a divorțat de soție și alături de care a trăit o relație secretă aproximativ două decenii.

Cei doi s-ar fi despărțit, la începutul anului, dar Kabaeva are doar cuvinte de laudă pentru președinte și tatăl celor doi copii ai ei. Kabaeva a participat la inaugurare împreună cu lotul de gimnaste pe care îl antrenează.

Alina Kabaeva: O operațiune militară specială este în desfășurare, nu este ușor, este complicat, dar este minunat că oamenii au venit la alegeri, l-au susținut pe președinte, i-au susținut politicile, iar noi, în calitate de alegători, vedem că liderul nostru nu se bazează pe țări străine, ci se bazează pe propriul popor. Aceasta este cheia tuturor succeselor și victoriilor noastre.

Kabaeva a vorbit și despre viitorul Rusiei la Jocurile Olimpice, dar presa speculează că declarația a făcut trimitere și la relația ei cu Vladimir Putin.

Alina Kabaeva: Un atlet este la fel ca un războinic. Dacă îți spune conducerea să mergi, atunci trebuie să mergi. Dacă îți spune conducerea să nu te duci, atunci nu te duci. Dacă antrenorul mi-a spus că este imposibil, fie că vreau sau nu, atunci este imposibil!

Presa internațională spune că Vladimir Putin are deja o altă iubită. Ar fi înlocuit-o pe gimnasta olimpică cu Ekaterina Mizulina, în vârstă de 39 de ani. Blonda fermecătoare este cu 32 de ani mai tânără decât președintele rus. Mizulina este fiica unei senatoare și foarte activă în online, fiind implicată și în politică. Ea a condus represiunea de către Rusia a conținutului online anti-război, dar este și un foarte activ susținător al legislația anti-LGBT din țară.

Un aeroport din Italia a introdus FaceBoarding la îmbarcarea în avion, un sistem de recunoaștere facială

Aeroportul Milano Linate nu face excepție de la avansarea tehnologică, introducând recent un serviciu inovativ numit FaceBoarding.

Acesta permite pasagerilor să utilizeze exclusiv recunoașterea facială pentru accesul la controalele de securitate și la îmbarcarea directă în avion de la poarta de îmbarcare, scrir rotalianul.com

FaceBoarding, care nu este obligatoriu, a fost dezvoltat de SEA, compania care administrează aeroporturile din Milano Linate și Malpensa, în colaborare cu Thales, o firmă specializată în sisteme de securitate biometrică.

Serviciul este un sistem sigur, simplu și rapid, care oferă o alternativă la procedurile tradiționale de check-in și îmbarcare, propunând un parcurs fluid și fără necesitatea prezentării documentelor fizice la fiecare etapă.

Pasagerii nu vor fi obligați să utilizeze acest serviciu, va fi un traseu care va merge în paralel cu cel clasic. Îl vor putea folosi cei care s-au înregistrat anterior.

Utilizatorii trebuie să urmeze câțiva pași, precum citirea Politicii de confidențialitate și acordarea consimțământului pentru prelucrarea datelor personale, înregistrarea cărții de îmbarcare și a documentului electronic.

Ulterior, ei se identifică printr-un proces de recunoaștere facială la o cameră dedicată, ceea ce le permite să acceseze apoi coridoarele speciale către avion.

În viitorul apropiat, SEA plănuiește să simplifice și mai mult procesul prin introducerea unei aplicații mobile care va elimina necesitatea prezentării fizice la chioșcurile de înregistrare, permitând înregistrarea facială direct de pe dispozitivul mobil.

Această tehnologie este deja adoptată de companii aeriene precum Ita Airways și Sas, deschizând calea pentru o experiență de călătorie mult mai rapidă.

FaceBoarding promite nu doar eficiență, dar și un nivel ridicat de securitate, asigurându-se că doar pasagerul înregistrat poate avea acces la avion.

Caz șocant la Fălești! Un bebeluș de doar o lună, găsit fără suflare de către propria mamă
Articolul anterior
Pentru că frumusețea vine din interior și nu în sensul figurat, recomandăm un produs complet dedicat femeii
Articolul următor