Israelul, care se confruntă în ultimele săptămâni cu o creştere exponenţială a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, a înregistrat luni peste 10.000 de rezultate pozitive la teste, cea mai mare cifră de la începutul lunii aprilie. În acest context, Guvernul ia în calcul reintroducerea unor restricţii.
Autorităţile sanitare au înregistrat 10.202 cazuri de infectare dintre 29.681 de teste efectuate duminică, ceea ce marchează un procent de pozitivare de aproape 39% şi creşte rata de reproducere a virusului la 1,32, potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătăţii, transmite G4media.ro
Un număr de 168 de pacienţi infectaţi se află internaţi în stare gravă, ceea ce reprezintă o creştere de 95% comparativ cu săptămâna trecută, ceea ce îngrijorează spitalele, care încep să ia în calcul o posibilă redeschidere a saloanelor pentru bolnavii de COVID-19.
De asemenea, după creşterea progresivă a numărului de cazuri de infectare în ultimele săptămâni, Guvernul evaluează introducerea unor măsuri restrictive care fuseseră anulate, precum utilizarea măştilor de protecţie în spaţii închise.
Potrivit media locale, autorităţile israeliene au în vedere totodată implementarea vaccinurilor împotriva COVID-19 în cazul bebeluşilor şi copiilor preşcolari, după ce Statele Unite au autorizat vineri posibilitatea de a începe vaccinarea la aceste grupe de vârstă.
De la începutul pandemiei, 4,2 milioane de persoane din cei peste 9 milioane de locuitori din Israel au contractat virusul, în timp ce numărul deceselor, de 10.908, a fost relativ scăzut în comparaţie cu alte ţări.
Ultimul val de infectări din Israel a fost cu varianta Omicron, iar după un număr considerabil de cazuri de infectare, mortalitatea s-a aflat în scădere începând din martie.