O adolescentă a fost vaccinată din greşeală cu un ser greşit: „Mă simt puţin rău”

Adolescentă din Cluj, vaccinată cu un ser anti-COVID greșit: „Mă simt puțin rău, dar cred că sunt efectele vaccinului”. Fata de 17 a fost vaccinatăcu serul produs de Johnson&Johnson, în loc de Pfizer, vaccinul recomandat pentru cei sub 18 ani. Acest lucru s-a produs din neglijența celor de la centrul de vaccinare de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny.

”M-am dus luni la centrul de vaccinare de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny. Am completat cererea și nu mi-a cerut vârsta, numai CNP-ul și datele de pe buletin (adresă, nume). M-am dus și m-am vaccinat cu Johnson și apoi mi-a spus doamna că nu aveam voie să mă vaccinez, pentru că nu aveam 18 ani. Am ieșit și am stat 10 – 15 minute pentru a se vedea dacă apar semne adverse.

Atunci când am vrut să îmi iau certificatul de vaccinare, mi-au spus că nu mi-l pot da pentru că nu am 18 ani și că mi-l vor da când o să fac 18 ani (în februarie 2022) sau când se rezolvă”, a povestit tânăra, potrivit ştiri de cluj.

Adolescenta a spus că a vrut să se imunizeze cu vaccinul Johnson&Johnson, dar nu i s-a precizat că serul este contraindicat pentru grupa de vârstă din care face parte.

”Reprezentanții centrului au spus că își asumă greșeala, pentru că trebuiau să mă informeze. Acum mă simt puțin rău, dar cred că sunt efectele vaccinului”, a mai spus adolescenta.

Vaccinul anti-COVID Johnson&Johnson se administrează persoanelor cu vârsta de 18 ani și peste.

Un angajat al centrului a declarat că sunt aproximatic 500 de persoane pe zi la vaccin și numai un medic și trei asistente.

„S-a transmis mai departe către București problema și așteptăm un răspuns. Tabletele permit înregistrarea în sistem a minorilor, dar nu și eliberarea de certificate dacă s-au vaccinat cu Johnson. Este o greșeală informatică. Noi avem 500 de persoane pe zi la vaccin și numai un medic și trei asistente. Este un volum mare de muncă. Alături de tânără s-a vaccinat și tatăl ei, cu Pfizer. Tânăra a optat pentru Johnson.Noi am raportat situația la DSP Cluj și la Primăria Cluj-Napoca și așteptăm răspuns”, a spus unul dintre angajații Centrului.

Vreme extremă în Spania: Trei morți și mai mulți răniți din cauza furtunii Nuria. Vântul a atins viteze de peste 140 de kilometri

Vremea extremă face ravagii în sudul Spaniei, unde furtuna Nuria a generat tornade violente. Trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite după ce o clădire s-a prăbușit în Sevilia, iar o altă tornadă a lovit regiunea Huelva.

Trei oameni au murit în Spania, după ce o tornadă a distrus o clădire în care lucrau mai mulți muncitori, în Sevilia. Rafalele de vânt au smuls acoperișul, ale cărui resturi au fost găsite și la un kilometru distanță, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

În regiunea Huelva, o altă tornadă s-a format și patru persoane au fost grav rănite. Fuiorul de vânt și praf s-a deplasat cu putere, afectând mai multe zone din sudul Peninsulei Iberice. Întreg sudul Spaniei și Arhipelagul Insulelor Canare sunt afectate, în aceste zile, de furtuna Nuria, un fenomen meteo deosebit de sever.

Vântul a atins viteze de peste 140 de kilometri pe oră, iar mai multe porturi au fost închise temporar din motive de siguranță. Furtuna Nuria este a 14-a care lovește Peninsula Iberică în ultimele două luni.

Potrivit meteorologilor, aceasta va rămâne deasupra teritoriului spaniol cel puțin până duminică, menținând riscul de fenomene meteo extreme în mai multe regiuni.

Igor Grosu, despre Olesea Stamati: „Suntem conștienți de efectele grave ale acestei scheme puse la punct de-a lungul a mai multor ani”

Deputata Olesea Stamate ar fi făcut uz de funcția sa pentru a crea un „proces viciat”, care a favorizat eliberarea din închisoare a câtorva criminali. Despre asta a scris pe pagina sa de Facebook președintele Parlamentului, Igor Grosu.

„Din cauza unui abuz de încredere, am votat o lege modificată de o colegă, specialist în domeniu, a cărei bună credință nu a fost pusă la îndoială la acea vreme. Suntem conștienți de efectele grave ale acestei scheme puse la punct de-a lungul a mai multor ani”, a scris Igor Grosu, anunțând totodată excluderea Olesei Stamate din Partidul Acțiune și Solidaritate, transmite Știri.md.

De asemenea, potrivit speakerului, deputatei i s-a cerut să-și depună mandatul „de care a făcut uz pentru a crea acest proces viciat”.

„Trebuie să oprim imediat posibilitatea de abuz în baza lacunelor legislative. În ședința Parlamentului vom vota o lege de interpretare care să excludă posibilitatea de a beneficia de două opțiuni concomitent – comutarea pedepsei pe amnistie și liberarea condiționată conform art. 91 din Codul penal.

Prin urmare, dacă un deținut are pedeapsa „detenție pe viață”, acesta să nu poată obține mai întâi comutarea din detenție pe viață în închisoare de 30 de ani și, apoi, liberarea condiționată conform art. 91 din Codul penal.

Aceste concluzii sunt făcute în urma unei analize preliminare. În urma unei analize comprehensive a tuturor factorilor, ne rezervăm dreptul să venim și cu alte decizii. Cerem instituțiilor de drept să investigheze toate persoanele implicate”, a mai notat președintele Parlamentului.

De menționat că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat excluderea Olesei Stamate, fosta șefă a Comisiei juridice, numiri și imunități, din cadrul formațiunii politice, în urma implicării sale în modificările controversate ale legii amnistiei, care au permis eliberarea unor deținuți periculoși.

Ulterior, într-o postare pe Facebook, ea scris că a primit cu înțelegere decizia conducerii PAS și a subliniat că înțelege contextul politic dificil și atacurile informaționale dure care i-au fost direcționate în ultimele zile, în special într-un an electoral.

În context, amintim că Alexandr Sinigur, condamnat în anul 2006 la detenție pe viață, a fost eliberat recent din penitenciar. Cu explicații în acest sens a venit ANP. Ulterior, pe 4 aprilie, Curtea de Apel Nord a dispus ca acesta să fie căutat, reținut și adus înapoi la penitenciar.

Totodată, zilele trecute, și interlopul Iurii Radulov a fost eliberat.

Pe lângă tarifele vamale, China limitează și exporturile de pământuri rare, folosite în industria apărării, a automobilelor electrice, a energiei și a electronicii

Pe lângă anunțarea unor tarife de 34 de procente la importurile din SUA, China a declarat că va impune restricții la export pentru așa-numitele pământuri rare, notează The Telegraph.

Decizia face parte din pachetul de răspuns al Beijingului la tarifele impuse de Donald Trump și restrânge aprovizionarea Occidentului cu minerale utilizate pentru fabricarea armelor, a produselor electronice și a unei serii de bunuri de consum.

China produce aproximativ 90 % din pământurile rare din lume, un grup de 17 elemente utilizate în industria apărării, a automobilelor electrice, a energiei și a electronicii.

Statele Unite au o singură mină de pământuri rare, iar cea mai mare parte a aprovizionării lor provine din China.

Beijingul a anunțat aceste decizii vineri, ca parte a unui pachet mai amplu de tarife și restricții pentru companii, ca represalii la decizia lui Trump de a crește tarifele pentru majoritatea produselor chinezești la 54 %.

Restricțiile la export includ nu numai mineralele extrase, ci și magneții permanenți și alte produse finite care vor fi dificil de înlocuit, au declarat analiștii.

Măsura, care afectează exporturile către toate țările, nu doar către SUA, este cea mai recentă demonstrație a capacității Chinei de a-și valorifica dominația asupra mineritului și prelucrării mineralelor esențiale.

Șapte categorii de pământuri rare medii și grele, inclusiv samariu, gadoliniu, terbiu, disprosiu, lutețiu, scandiu și articole legate de ytriu, vor fi introduse pe o listă de control al exporturilor începând cu 4 aprilie, potrivit Ministerului Comerțului din China.

Bărbatul de care s-a îndrăgostit frumoasa Oana Moşneagu, Andreea din „Adela”. E chiar un actor dintr-un serial
Articolul anterior
O femeie cu trei nepoți a început să taie din gard ca să încălzească casa
Articolul următor
Close menu