O casă cu destinație specială pentru cei cu boli oncologice, inaugurată la Chișinău

Un sediu cu destinație specială pentru cei cu boli oncologice a fost inaugurat joi în orașul Chișinău. În această casă cu etaj pot rămâne, pe o noapte sau două, persoanele venite din alte localități, care au programare la medicii din cadrul Institutului Oncologic. „Este mai mult decât un acoperiș temporar deasupra capului, este un spațiu în care oamenii vor beneficia și de consiliere psihologică”, afirmă inițiatorul acestui proiect, Doina Cernavca, directorul Asociației „Ajută un om” citată de jurnal.md.

Pentru Doina Cernavca este un proiect de suflet. Femeia și-a pierdut tatăl, fiind răpus de cancer. Centrul așa și se numește – „Casa Valeriu”. E foarte important ca oamenii să știe că există un spațiu, unde pot să vină, să comunice, să facă schimb de opinii, să plângă, să se bucure, a mărturisit Doina Cernavca.

„Este foarte important să se știe că există sprijin psihologic, că există îndrumare și nu vorbesc neapărat de îndrumare medicală, uneori este suficient să existe cineva care să poată ghida familia despre tot ceea ce urmează să se întâmple. Eu am trecut acest drum, astăzi, se împlinesc cinci luni de când tatăl meu a decedat de cancer și știu ce am de făcut”, a spus Doina Cernavca, directorul Asociației „Ajută un om”.

Casa are patru dormitoare, un living, o bucătărie, o cameră pentru consiliere psihologică, un loc de joacă pentru copii și două blocuri sanitare,. În total, sunt 11 paturi. La „Casa Valeriu”, persoanele vor avea și ateliere de creație, terapie prin artă, ateliere de gătit și consiliere psihologică din partea profesioniștilor. Va exista și un parteneriat cu Institutul Oncologic.

„Este foarte util și benefic pentru pacienții noștri, potrivit statisticilor noastre, anual luăm la evidență câte zece mii de cazuri noi pacienți care suferă de cancer, avem peste 60 de mii de pacienți la evidență oncologică, la monitorizare și evaluare”, a menționat Veronica Ciobanu, director adjunct asistență consultativă, Institutul Oncologic.

Un astfel de spațiu este o binecuvântare pentru pacienții bolnavi de cancer, spune Ana Danilescu, producător general al Jurnal TV, care a reușit să învingă această boală.

„În asemenea momente, când un pacient trece prin această diagnoză, când află că este bolnav de cancer se întâmplă foarte multe schimbări și de cele mai multe ori îți dorești să te ascunzi într-un loc unde să nu te găsească nimeni. De aceea, orice susținere, atât a persoanelor, cât și a medicilor este binevenită”, a spus Ana Danilescu.

Proiectul a fost posibil de realizat datorită donatorilor, iar cei care vor să afle mai multe despre cum pot face acest lucru, pot accesa site-ul ajutăunom.md.

Casa se află în centrul Chișinăului, pentru comoditatea pacienților.

Doi minori care cerșeau în Capitală, bătuți de un polițist chiar pe holul inspectoratului. Omul legii s-a ales cu amendă

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui fost angajat al poliției de comiterea tratamentelor inumane ori degradante săvârșite în privința a doi minori (art.166/1 alin.(2) lit.a),b) din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat al Procuraturii Generale.

Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 750 unități convenționale, ceea ce constituie 15 000 mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de a exercita activități legate de îngrijirea, paza particulară, controlul sau gestionarea altor persoane fizice pe un termen de 5 ani.    

Acuzatorii de stat i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la data de 31 august 2016, fiind implicat în serviciul diurn conform graficului de serviciu în calitate de inspector inferior șofer, aflându-se în holul inspectoratului de poliție cu doi copii documentați pentru acțiuni de cerșetorie, i-a aplicat unuia o lovitură cu palma în regiunea capului, după care celui de al doilea i-a aplicat trei lovituri cu palma și o lovitură cu pumnul în regiunea capului. Având drept scop de a-și impune voința cu caracter educativ în privința minorilor, a manifestat un comportament agresiv față de aceștia, exprimat prin ridicarea tonalității vocii, concomitent, i-a obligat să facă genuflexiuni și să stea cu mâinile ridicate circa 5-10 min., acțiuni care în cumul cu cele înfăptuite anterior au cauzat victimelor minore dureri și suferințe fizice, care reprezintă tratament inuman și degradant.

În ședința de judecată inculpatul a înaintat cererea privind examinarea cauzei pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, așa cum recunoaște în totalitate fapta indicată în rechizitoriu, nu solicită administrarea de noi probe și nu are careva obiecții asupra probelor.      

Sentința este cu drept de apel.

ATV-urile și motocicletele, luate la ochi de polițiști

Polițiștii din Orhei au desfășurat acțiuni de prevenire și combatere a încălcărilor rutiere cu implicarea acestora , informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Timp de 3 zile, polițiștii din Orhei au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și documentare a încălcărilor Regulamentului circulației rutiere, cu utilizarea motocicletelor și ATV-urilor.

Aceste acțiuni au avut loc în diverse localități din raion, iar rezultatele au fost semnificative.

Printre cei depistați se află și un bărbat de 29 de ani, care conducea o motocicletă Wolf în satul Vatici, prezentând o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,68 mg/l. Pe numele bărbatului a fost ponit un proces penal.

În satul Jora de Sus, o tânără de 28 de ani a fost depistată în trafic în timp ce conducea un ATV, fără permis de conducere.

În aceeași localitate, un minor de 15 ani conducea o motocicletă de model Viper.

Tânăra s-a ales cu o amendă de 1500 lei, iar tatăl minorului cu o amendă în valoare de 3 000 de lei.

Alți 6 motocicliști circulau fără plăcuțe de înmatriculare, trei dintre aceștia fără a deține permis de conducere, iar alți doi conducători de ATV-uri – nu aveau vehiculele înregistrate conform legislației.

Toate mijloacele de transport au fost ridicate și duse la parcarea specială.

Poliția îndeamnă cetățenii să respecte legislația rutieră și să conducă vehiculele în deplină conformitate cu normele legale.

Record istoric de temperatură! 21 iulie a fost cea mai caldă zi înregistrată vreodată la nivel global

Duminică, 21 iulie, a fost cea mai caldă zi înregistrată vreodată la nivel global, conform datelor preliminare ale Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice al Uniunii Europene, transmite Reuters, citat de digi24.ro.

Temperatura medie globală a aerului la suprafață a atins duminică 17,09 grade Celsius, ușor mai mare decât precedentul record stabilit în iulie anul trecut, de 17,08 grade Celsius. Valurile de căldură au pârjolit zone întinse din Statele Unite, Europa și Rusia în ultima săptămână. Copernicus a confirmat pentru Reuters că recordul de temperatură medie zilnică stabilit anul trecut pare să fi fost depășit duminică, în înregistrările sale care datează din 1940.

Anul trecut, recordul a fost depășit timp de patru zile la rând, între 3 și 6 iulie, pe măsură ce schimbările climatice, determinate de arderea combustibililor fosili, au condus la căldură extremă în emisfera nordică. Fiecare lună începând cu iunie 2023 – 13 luni la rând – a fost cea mai caldă de la începutul înregistrărilor, comparativ cu luna corespunzătoare din anii anteriori, a declarat Copernicus. Unii oameni de știință au sugerat că 2024 ar putea depăși 2023 ca cel mai cald an de la începutul înregistrărilor, deoarece schimbările climatice și fenomenul meteorologic natural El Nino – care s-a încheiat în aprilie – au dus la creșterea temperaturilor în acest an.

Sărbătoare mare la creștinii ortodocși de stil vechi! Astăzi este cinstită Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a Bucovinei
Articolul anterior
Închisoare pentru șoferii băuți sau drogați
Articolul următor