O companie franceză, lider în domeniul energiei regenerabile, va realiza mai multe proiecte în Republica Moldova

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a salutat intenția companiei franceze Qair Group de a explora posibilitățile de implementare a unor proiecte în Republica Moldova.

Acest lucru a fost anunțat joi, 14 aprilie, de către Nicu Popescu, după o întrevedere cu directorul general al companiei Qair Group, Charles Lhermitte, transmite stiri.md.

Potrivit ministrului, este vorba despre o companie lider în domeniul energiei regenerabile cu o experiență de aproape 30 ani și un producător independent de energie ale cărui proiecte vizează energia eoliană, energia fotovoltaică, hidroenergia, producerea hidrogenului „verde” și generarea energiei prin prelucrarea și incinerarea deșeurilor.

„Am reiterat că diplomația economică este unul din obiectivele principale pe agenda politicii noastre externe pentru anul curent. Pe lângă promovarea produselor autohtone și eforturile de identificare a unor noi piețe de desfacere pentru acestea, lucrăm și în direcția atragerii investițiilor în țară. 

Am salutat interesul companiei Qair, care la moment este prezentă în plan internațional în peste 18 țări din Europa, America de Sud, Africa și Asia, de a examina oportunitatea realizării unor proiecte energetice în țară noastră și l-am încurajat pe domnul Lhermitte să examineze oportunitățile pe care le oferim în acest sens.

Apreciez intenția companiei de a implica în implementarea proiectelor sale experți locali, fapt ce poate contribui la crearea locurilor de muncă, la transferul de tehnologii și know-how”, a scris Nicu Popescu pe Facebook.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane, persoane stând jos, persoane în picioare, costum şi interior

Sfânta lumină a fost distribuită preoților și enoriașilor în scuarul Mitropoliei Chișinăului

Focul Haric a ajuns la Chișinău. Acesta a fost adus în Republica Moldova atât de reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove cât și de cei ai Mitropoliei Basarabiei. Sfânta lumină va fi distribuită preoților și tuturor creștinilor, astfel încât să ajungă în toate lăcașele sfinte din țară.

În acest an, focul Haric este distribuit creștinilor și preoților care s-au adunat în fața Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului”, dar și la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul”.

Delegația Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a fost condusă de Preasfințitul Filaret, episcop de Căpriana, care a fost însoțit de doi clerici de la Academia de Teologie.

sursa: www.radiomoldova.md

Focul Haric a ajuns la Chișinău

Clipe de înaltă bucurie duhovnicească au trăit în această seară clericii și închinătorii adunați la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din centrul Capitalei. Delegația Arhiepiscopiei Chișinăului, condusă de ÎPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, alături de consilierii eparhiali și protopopi, au adus Sfânta lumină de la Ierusalim, la sediul Mitropoliei Basarabiei.

Într-o atmosferă de evlavie și rugăciune, Părintele Mitropolit le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea Luminii Sfinte, precizând că aceasta este darul prezenței lui Hristos cel înviat din morți în Biserica Sa.

„Lumina Sfântă este o binecuvântare, o bucurie pentru cei care cred în Hristos, îl mărturisesc pe El și simt iubirea Lui”, le-a spus ÎPS Petru celor adunați la Reședința Mitropolitană.

Părintele Mitropolit s-a rugat ca Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne ajute să simțim binecuvântarea și bucuria Lui pe care ne-o dăruiește din belșug.

Ulterior, Sfânta Lumină a fost distribuită de către protopopii Arhiepiscopiei Chișinăului, care o vor distribui în fiecare parohie din subordine. După împărtășirea Sfintei Lumini, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, se va îndrepta spre Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, unde va săvârși slujba de Înviere.

sursa: Mitropolia Basarabiei/Facebook

Klaus Iohannis, mesaj de Paște pentru toți românii: „Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruința vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului”

Președintele României Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte pentru românii de pretutindeni, dar despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”.

”Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii. În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta a adăugat că ”Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace şi bună înţelegere”.

”Acestea sunt valorile noastre cardinale, aşezate de generaţii pe o temelie de solidaritate şi spiritualitate creştină. Vă urez tuturor, dragi credincioşi ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi, să primiţi în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină prilejuite de Sărbătoarea pascală”, a mai transmis şeful statului român.

Navalnîi, apel pentru o campanie uriașă pe rețelele sociale împotriva „regimului nebun al lui Putin”
Articolul anterior
Cea mai mare acțiune de înghețare a activelor din istoria Regatului Unit: Doi „oligarhi ruși cheie” apropiați ai lui Abramovici
Articolul următor