O echipă de medici din Marea Britanie au reușit să îi redea auzul unei fetițe de 18 luni. Cum funcționează noua terapie revoluționară

O fetiță în vârstă de 18 luni din Marea Britanie a devenit prima persoană din lume care a participat la un studiu clinic revoluționar de testare a unei noi terapii genice. Micuța, născută complet surdă, și-a căpătat simțul simțul auzului.

O fetiță surdă şi-a recăpătat auzul datorită unei terapii revoluţionareFoto: Profimedia

La naștere, Opal Sandy nu auzea deloc, din cauza unei afecțiuni numite neuropatie auditivă. Aceasta este cauzată de perturbarea impulsurilor nervoase care circulă de la urechea internă la creier. Fetița a devenit subiectul de testare a unei noi terapii medicale uimitor, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Spitalul Addenbrooke din Cambridge a fost locul unde a avut loc terapia genică, parte a unui studiu clinic care ar putea revoluționa tratamentul surdității. Profesorul Manohar Bance, chirurgul care a condus acest studiu, a declarat că rezultatele sunt „mai bune decât am sperat sau decât mă așteptam”, deschizând calea către vindecarea acestui tip de surditate.

Neuropatia auditivă este adesea cauzată de un defect al genei OTOF, care afectează producerea unei proteine numite otoferlină. Terapia genică furnizată de compania de biotehnologie Regeneron introduce o copie a genei în ureche, remediind astfel acest defect.

După ce Opal a primit această genă în urechea dreaptă, în timpul unei intervenții chirurgicale, părinții ei, Jo și James Sandy, au observat îmbunătățiri semnificative în patru săptămâni. Fetița a reacționat pentru prima oară la un zgomot puternic, o experiență emoționantă pentru familia sa.

Testele ulterioare au confirmat că Opal poate auzi și sunete mai blânde, precum o șoaptă. Profesorul Bance a explicat că auzul ei este acum „aproape de normal”, oferind speranță că va reveni complet la normal în următoarele teste.

Opal nu este singura beneficiară a acestei terapii; un al doilea copil a primit, de asemenea, tratamentul și a înregistrat rezultate pozitive la șase săptămâni după intervenție.

Studiul clinic, numit 1/2 Chord, este desfășurat pe un eșantion de până la 18 copii din Marea Britanie, Spania și Statele Unite.

Dacă se dovedește că terapia este sigură, mai mulți copii ar urma să beneficieze de acest tratament.

A fost dat startul sezonului estival 2024 la „Teatrul de Vară”

Primăria Municipiului Chișinău a dat start sezonului estival 2024, la „Teatrul de Vară”, cu un concert memorabil și emoționant, în memoria lui Ion Aldea Teodorovici, sub genericul „Mi-a fost dorul, dor pribeag”, într-un recital susținut de Cristofor Aldea-Teodorovici, Simona și Orchestra Națională de Cameră.

Astfel, cu ocazia redeschiderii stagiunii de vară, la „Teatrul de Vară”, din Parcul „Valea Morilor”, a avut loc o seară magică și plină de emoții, într-o atmosferă de primăvară încântătoare, pe melodiile inconfundabile ale lui Ion Aldea Teodorovici, rememorând miilor de oameni prezenți la spectacol de talentul inconfundabil al mareului artist.

Prezentă la eveniment, viceprimarul Angela Cutasevici a declarat că, sezonul estival 2024 nu putea începe mai frumos de atât, adunând la un loc, un spectacol memorabil și oameni frumoși.

„Este de datoria noastră, a tuturor, să ținem vie memoria oamenilor emblematici ai neamului nostru, iar Ion Aldea-Teodorovici este unul dintre aceștia”, a declarat Angela Cutasevici.

În actualul sezon estival, Primăria Capitalei va organiza la „Teatrul de Vară” evenimente culturale de calitate pentru locuitorii și oaspeții Capitalei, urmând să ofere iubitorilor de frumos noi oportunități de a participa până în toamnă la concerte/activități de divertisment și cultură în aer liber.

Directoarea gimnaziului din satul Drochia, găsită fără suflare în sala de sport a instituției

Directorul unui gimnaziu din raionul Drochia a fost găsită fără viață chiar în instituția de învățământ. Cadavrul a fost depistat în 18 mai, în jurul orei 19:40, în sala de sport a instituției, scrie sinteza.org.

Corpul femeii, în vârstă de 38 de ani, a fost îndreptat spre examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.

Pentru NewsMaker, ofițerul de presă din cadrul Inspectoratului General al Poliției, Svetlana Talpă a declarat că, în seara zilei de 18 mai, poliția din Drochia a fost sesizată că în sala de sport a unei instituții de învățământ dintr-o localitate din raionul Drochia ”a fost depistat cadavrul strangulat al unei femei”.

Oamenii legii au fost sesizați de către un angajat al instituției de învățământ. Polițiștii au fost anunțați că femeia, în vârstă de 38 de ani, a fost angajată a instituției. Cadavrul a fost depistat în jurul orei 19:40.

”Pe suprafața corpului neînsuflețit al femeii nu au fost depistate alte semne de moarte violentă. Corpul acesteia a fost îndreptat spre examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului. Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, a menționat ofițerul de presă.

Între timp, reprezentanții Gimnaziului ”Dumitru Roman” din satul Drochia au menționat pe o rețea de socializare că a încetat din viață directoarea instituției de învățământ.

Două remorci, cuprinse de flăcări în sectoarele Centru și Ciocana

Pompierii IGSU au lichidat flăcările ce au cuprins două remorci în capitală.

În noaptea zilei de 20 mai 2024, pompierii din capitală au fost solicitați pentru a stinge flăcările, care au cuprins două remorci.

Primul caz a avut loc pe strada Ismail 116. La fața locului au intervenit 3 echipe de pompieri, care au stabilit că focul a afectat o remorcă încărcată cu bunuri materiale, parcată pe carosabil în preajma unei stații de alimentare. Angajații IGSU au reușit localizarea promptă a incendiului, evitând răspândirea focului. Incendiul a fost stins complet la ora 05:58. În urma arderii a ars complet remorca încărcată cu bunuri materiale și cinci generatoare pe benzină.

Tot în dimineața zilei de azi, pompierii au stins o altă remorcă, care a fost parcată pe strada Nicolae Milescu Spătarul 30 din capitală. Apelul a fost înregistrat la 05:13. Pentru stingerea arderii a intervenit o echipă de salvatori IGSU, care a reușit lichidarea flăcărilor la ora 07:14. Potrivit IGSU, focul a distrus complet remorca, încărcată cu echipament scenic și pânză pentru scenă.

Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiilor urmează a fi stabilite de specialiști.

Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 36 situații de risc.

Putin a amenințat din nou Occidentul la parada de la Moscova: Forțele nucleare strategice sunt „întotdeauna” în alertă
Articolul anterior
Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia
Articolul următor