Lauren and Benji Bahre trăiesc de 5 luni într-un cort, alături de câinele lor în Maine, SUA. Cuplul gătește alimente de bază, cum ar fi cartofi și tăiței, pe o sobă de camping alimentată cu propan.
Femeia de 36 de ani și soțul ei, de 30 de ani au relatat povestea lor pentru Insider.com.
„Locuim într-un cort de 5 luni pentru că nu ne puteam permite chiria de 1.200 de dolari. Acum ne pregătim de iarnă în Maine.
Obișnuiam să lucrăm la un salon de coafură din micul nostru oraș-stațiune din Maine.
Eu și soțul meu, Benji, locuim într-un cort. Și pe măsură ce ne îndreptăm spre iarnă, suntem din ce în ce mai îngrijorați că suntem fără adăpost.
Am renunțat la slujba de recepționer la salon în mai. Nu am putut face față stresului de a trebui să arăt prezentabil tot timpul. Proprietarul a țipat la mine odată că am purtat o pereche de sandale deschise cu picioare murdare. Nu-mi puteam permite oja, darămite o pedichiură.
Benji și cu mine suntem clasificați drept „muncitori săraci”. El este barista la Starbucks, iar eu acum sunt angajată la un dispensar.”
Cât câștigă pe lună
„Câștigăm 17 USD și, respectiv, 15 USD pe oră – sumele variază și nu sunt garantate. Salariul nostru mediu combinat este de 2.400 USD pe lună. Este peste pragul federal de sărăcie, dar încă nu este suficient pentru a putea plăti chirie.”
Nu am vrut o notificare oficială de evacuare în dosarele noastre de la o instanță
„Nu avem un acoperiș deasupra capetelor pentru că nu avem suficienți bani pentru a închiria un apartament. Închirierea în zona noastră este de peste 1.800 USD pe lună, cu facturile de utilități în plus. Costul s-a dublat în ultimii doi ani. Închirierile pe termen lung sunt greu de găsit, deoarece proprietarii închiriază pe termen scurt pe Airbnb.
Lucrurile au început să meargă prost după ce mama mea – care deținea apartamentul cu două dormitoare în care locuisem cu fiica mea timp de patru ani – a început procedurile oficiale pentru a ne evacua. Nu am reușit să facem rost de chirie pentru ianuarie sau februarie. Mama și cu mine am avut întotdeauna o relație dificilă, dar nu m-am gândit niciodată că ne va da afară.
Apoi mi-am pierdut locul de muncă de la un magazin de covrigi, după ce m-am îmbolnăvit timp de o lună de COVID-19. Am ajuns cu un nebulizator pentru că am făcut astm și am avut leziuni ale plămânilor. Soțul meu a luat și el boala și a lipsit două săptămâni de la muncă.
Mama a spus că următorii pași vor fi în instanță. Am părăsit apartamentul la mijlocul lunii martie pentru a evita o evacuare oficială în dosarele noastre, ceea ce ar face aproape imposibil să găsim noi locuințe.
Una dintre cele mai rele experiențe din viața mea a fost să-mi duc copilul de 13 ani la Cape Cod, Massachusetts, să locuiască cu tatăl ei. Fostul meu soț este un tip bun, dar habar n-aveam când îmi voi revedea copilul. Benzina era scumpă, iar mașina noastră, veche de 18 ani, avea nevoie de multe reparații.”
„Te simți vulnerabil când nu ai unde să te retragi”
„Am lăsat-o pe fiica mea, apoi ne-am mutat într-o parcare Walmart. Am pus jos scaunele mașinii și am folosit placaj ca bază pentru pat. Ne îngrămădeam pe pături până când era într-un fel confortabil.
Semnele spuneau că nu putem parca peste noapte, dar cel puțin alte opt vehicule erau parcate în apropiere. Am folosit băile Walmart; și am fost discreți, pentru a evita suspiciunile. Te simți vulnerabil atunci când nu ai un loc potrivit pentru a te retrage.
Un prieten ne-a împrumutat un portbagaj pe acoperiș unde ne-am pus lucrurile, pe care le-am redus la minimum. Ne-am depozitat hainele în coșuri de plastic pentru a le păstra cât mai uscate.
Vremea a început să se îmbunătățească spre sfârșitul lunii aprilie. O organizație non-profit din New Hampshire numită Way Station ne-a oferit un cort și alte echipamente de camping, cum ar fi saci de dormit și o prelată. Am condus până la White Mountains National Forest și am găsit un loc. Există apă de fântână, dar nu există facilități precum toalete sau dușuri.
Regula principală este să nu stai într-un singur loc mai mult de 14 nopți. Rangerii te mută dacă nu te conformezi. După aceea, nu ai voie să campezi pe o rază de 10 mile. Ne-am mutat de cel puțin șapte ori până acum.
Cât despre gătit, am amenajat o mică sobă cu două arzătoare care funcționează cu propan. Mâncăm o mulțime de alimente bogate în carbohidrați, inclusiv tăiței pe care dăm un dolar, macaroane cu brânză și aproape orice tip de cartof. Orice lucru care nu se va strica.”
„Sunt momente în care nu mă pot opri din plâns din cauza situației noastre”
„Am învățat să ne descurcăm – cel puțin deocamdată. E un râu în apropiere în care să ne spălăm. Purtăm costumele de baie pentru a intra, dar mergem goi dacă este cald și nu este nimeni altcineva prin preajmă. Căldura este de fapt mai greu de suportat decât frigul. Este obositor să stai afară când nu ai unde să te răcorești.
Privind în urmă, primele săptămâni de camping au fost cele mai dificile. A fost o combinație între a fi departe de fiica mea atât de mult timp și frica de necunoscut. Sunt momente – mai ales pe drumul înapoi de la serviciu – când nu mă pot opri din plâns. Mă gândesc: „Am terminat ziua, dar nu am o casă în care să merg”. Am doar un cort.”
„Soțul meu a fost stânca mea și m-a ținut sănătoasă la minte”
Eu și Benji am primit o mulțime de sfaturi de la organizația nonprofit care ne-a oferit cortul. Ei au spus că cel mai recent recensământ a arătat peste 4.000 de persoane fără adăpost în Maine. Dar aceștia sunt doar cei care s-au declarat fără adăpost. Suntem pe lista de așteptare pentru locuințe, dar ne-au spus că va dura cinci până la opt ani. Am aplicat la fondul de asistență generală, dar am fost respinși pentru că veniturile noastre erau considerate prea mari.
În acest moment, avem o dezbatere zilnică despre ce să facem în continuare. Nu știm cum am plăti chiar și o chirie ieftină de iarnă. În acest moment al vieții noastre – eu am 36 de ani, iar soțul meu are 30 de ani – s-ar putea să luăm un apartament doar ca să-l pierdem imediat.
Devine din ce în ce mai greu ca niciodată să fii sărac în țara asta”, a concluzionat femeia.
