O femeie a intrat peste Robert De Niro în apartament ca să-i fure cadourile de sub brad! Reacția actorului

De Niro stă cu chirie în New York. În acel moment, actorul se afla în casă. De Niro, în vârstă de 79 de ani, a fost victima unei infracțiuni, pe 19 decembrie, când în locuința sa a intrat o femeie prin efracție. Robert De Niro, ținta unui jaf. Ce a vrut să fure femeia care a intrat prin efracție Femeia, în vârstă de 30 de ani, a spart apartamentul în care De Niro stă cu chirie în Manhattan, scrie unica.ro.

Deși se afla în casă în acel moment, actorul nu știa că este victima unui jaf, mai ales că infracțiunea a avut loc în jurul orei 02:45, ora locală. Starul de la Hollywood a aflat ce se întâmplă în momentul în care poliția a ajuns la ușa lui.

Shanice Aviles ar fi reușit să intre în casa lui De Niro pe ușa de la subsol, îndreptându-se direct spre cadourile aflate sub brad, potrivit New York Post. Femeia nu este la prima infracțiune de acest fel. Ea a mai fost arestată de 26 de ori, dintre care de 16 ori doar anul acesta pentru tentative de jaf și infracțiuni minore.

Totuși, ea neagă că ar fi intrat în casa starului de la Hollywood. „Nu am mers la casa lui Robert De Niro”, a strigat femeia în timp ce era dusă la secția de poliție. Aviles a fost arestată și trebuie să plătească o cauțiune în valoare de 40.000 dolari pentru a fi eliberată.

Reacția lui De Niro, după ce a fost ținta unui jaf Întrebat cum se simte după ce în locuința sa s-a intrat prin efracție, actorul a spus că este „OK”. Reporterii au insistat, întrebându-l dacă este bine, iar celebrul actor de la Hollywood a răspuns: „Da, sunt bine. Mulțumesc”. Câteva ore mai târziu, un reprezentant al lui De Niro a dat un scurt comunicat de presă cu privire la acest incident.

„Nu facem nicio declarație în acest moment despre jaful desfășurat la locuința închiriată a lui Robert De Niro”, a afirmat Stan Rosenfield, reprezentantul actorului.

Dubai va investi 35 de miliarde de dolari pentru construirea celui mai mare aeroport din lume

Conducerea din Dubai a aprobat un proiect de 128 de miliarde de dirhami (35 de miliarde de dolari) pentru construirea unui nou terminal de pasageri la Aeroportul Internaţional Al Maktoum din emirat, care îl va face de cinci ori mai mare decât principalul aeroport internaţional din Dubai şi cel mai mare din lume, scrie G4Media.ro.

”Aeroportul Internaţional Al Maktoum se va bucura de cea mai mare capacitate din lume, ajungând până la 260 de milioane de pasageri”, potrivit şeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum, conducătorul Dubaiului şi prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite.

Aeroportul Internaţional Dubai a deservit anul trecut 86,9 milioane de pasageri, fiind al doilea cel mai mare din lume după Aeroportul Internaţional Hartsfield-Jackson din Atlanta, SUA.

Toate operaţiunile de pe Aeroportul Internaţional Dubai, în prezent al doilea cel mai aglomerat din lume ca trafic de pasageri, vor fi transferate acestuia în următorii ani, se arată în comunicat, adăugând că noul aeroport va avea 400 de porţi de avioane şi cinci piste paralele.

”Noile tehnologii aviatice vor fi folosite pentru prima dată în sectorul aviaţiei”, a adăugat acesta.

Centrul de presă din Dubai a distribuit redări digitale ale aeroportului planificat, care au arătat imagini futuriste ale infrastructurii aeroportuare extinse, terminale enorme şi design-uri cu aspect de era spaţială.

Aeroportul se va afla în Dubai South, la capătul sudic al strălucitoarei capitale comerciale a Emiratelor Arabe Unite, care este în curs de dezvoltare imobiliară şi logistică.

În jurul aeroportului va fi construit un oraş complet nou, despre care conducătorul Dubaiului a spus că va crea cerere de locuinţe pentru un milion de oameni.

Actualul aeroport internaţional principal din Dubai se află la capătul de nord al emiratului, ceea ce înseamnă o schimbare dramatică probabilă a modelelor de trafic şi a planurilor de transport pentru călători, odată ce noul hub de călătorie va deveni complet funcţional.

Noul oraş din jurul aeroportului ”va găzdui companiile de top din lume în sectorul logisticii şi al transportului aerian. Construim un nou proiect pentru generaţiile viitoare, asigurând o dezvoltare continuă şi stabilă pentru copiii noştri şi copiii lor. Dubai va fi aeroportul lumii, portul său, nodul său urban şi noul său centru global”, a spus şeicul Maktoum.

Şeicul Ahmed bin Saeed Al Maktoum, CEO al companiei aeriene emblematice din Dubai, Emirates Airline, a postat imagini pe X cu el însuşi, cu conducătorul Dubaiului, privind planurile pentru noile dezvoltări.

”Al Maktoum International va fi noua casă a @emirates, @flydubai şi a tuturor companiilor aeriene partenere care conectează lumea către şi dinspre Dubai. Investim pentru a oferi cele mai bune experienţe de călătorie viitoare, cele mai bune capacităţi logistice din lume şi pentru a contribui la agenda economică D33 a Dubaiului”, a scris el, referindu-se la Emirates Airline şi la filiala sa low-cost FlyDubai.

Agenda D33 a Dubaiului îşi propune să dubleze dimensiunea economiei oraşului până în 2033, atrăgând mai multe investiţii, talente şi diversificare economică.

Aeroportul Internaţional Al Maktoum, care poartă şi numele de Dubai World Central (DWC), este proiectat să acopere 27 de mile pătrate când va fi finalizat.

Pe lângă capacitatea proiectată de 260 de milioane de pasageri anual, îşi propune să aibă şi o capacitate de 12 milioane de tone de marfă pe an.

”Prima fază” a proiectului este aşteptată să fie gata în 10 ani, cu o capacitate de a găzdui 150 de milioane de pasageri anual, a spus CEO-ul Emirates.

“Este mai bine să fii în UE!”. Premierul polonez Donald Tusk afirmă că peste cinci ani Polonia va fi mai bogată decât Marea Britanie

Premierul polonez Donald Tusk a promis miercuri, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la aderarea țării sale la UE, că peste cinci ani venitul pe cap de locuitor al Poloniei va fi peste cel al Marii Britanii, țară care a părăsit Uniunea Europeană în 2020, devenind primul stat din istorie care s-a retras din UE.

Într-un mesaj pe platforma de socializare X (ex-Twitter), Tusk a făcut aceste remarci în contextul în care Marea Britanie are loc o “dezbatere aprinsă” provocată de previziunile Băncii Mondiale, potrivit cărora venitul pe cap de locuitor va fi mai mare în Polonia decât în Marea Britanie în 2025.

“Și vă promit acest lucru: la cea de-a 25-a aniversare, polonezii vor fi mai bogați decât britanicii. Este mai bine să fii în UE!“, a spus Tusk, cel care a fost președinte al Consiliului European în perioada desfășurării referendumului privind Brexit și în etapa negocierilor de retragere a Regatului Unit din UE.

Un raport publicat în luna ianuarie de Cambridge Econometrics la solicitarea primarului Londrei arată că economia britanică este cu aproape 140 de miliarde de lire sterline mai mică din cauza Brexitului. De asemenea, alte cercetări indică faptul că economia britanică este cu 2,5% mai mică decât ar fi fost în cazul în care tabăra “Remain” ar fi câștigat referendumul, potrivit CaleaEuropeană.ro.

Datele Băncii Mondiale arătau în urmă cu trei ani că PIB-ul pe cap de locuitor a fost de 44.979 dolari în Marea Britanie și 34.915 dolari în Polonia. Estimările indicau că Polonia – dacă își va menține creșterea medie anuală de 3,6% – va depăși Marea Britanie până în 2030.La data de 1 mai 2004 a avut loc cel de-al cincilea val de extindere din istoria UE, când zece țări au aderat la UE: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Aceasta a fost cea mai mare extindere din punctul de vedere al populației și al numărului de țări, momentul fiind denumit colocvial “Big Bang”.De atunci, UE s-a mai extins în 2007, cu aderarea României și a Bulgariei, și în 2013, prin aderarea Croației.

sursa

Concursul All About Photo Awards: O fotografie realizată în UTA Găgăuzia a devenit una dintre cele 50 câștigătoare ale competiției din întreaga lume

Maria Bratan, o fotografă din Ceadîr-Lunga, pentru al doilea an consecutiv a fost una dintre participantele concursului All About Photo Awards – The Mind’s Eye.

În acest an, ca și în precedentul, imaginea ei realizată în UTA Găgăuzia a devenit una dintre cele 50 de câștigătoare ale competiției din întreaga lume, transmite diez.md.

Fotografia este intitulată „Fetele din Găgăuzia” și urmează să fie publicată într-o revistă americană.

„Este incredibil de plăcut și motivant să cunoști că munca ta este apreciată de profesioniști. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în această călătorie”, spune Maria Bratan.

Reamintim că, în 2023, fotografa Maria Bratan a devenit una dintre câștigătoarele concursului internațional All About Photo Award – The Mind’s Eye. Asta a fost prima ei participare în cadrul acestei competiții internaționale.

Minciuna lui Putin. Cum a fost identificat locul întâlnirii sale cu șefii armatei ruse, la 200 de kilometri de linia frontului din Ucraina
Articolul anterior
S-a dat drept ”diplomat” din Republica Moldova ca să intre în România. Ce avea în maşină bărbatul cu documente false
Articolul următor