O femeie din Brazilia ar fi fost îngropată de vie, din greșeală, și s-a luptat timp de 11 zile, în timp ce se afla în sicriu, ca să iasă la suprafață.
Pe 28 ianuarie, Rosangela Almeida dos Santos, în vârstă de 37 de ani, a suferit un infarct și a fost transportată de urgență la spital, unde medicii au declarat-o moartă. A doua zi a avut loc și înmormântarea femeii.
11 zile mai târziu, pe 9 februarie, persoanele care locuiesc în apropierea cimitirului au alertat autoritățile, după au auzit țipete disperate și zgomote de la mormântul Rosangelei. Sicriul a fost scos la suprafață și deschis, iar medicii au constatat din nou că era moartă. Totuși, martorii povestesc că trupul ei era cald și avea răni la mâini, semn că s-a luptat să iasă din cavou.
De asemenea, pe capac erau zgârieturi, unele cuie erau scoase, iar Rosangela era întoarsă pe o parte. Mama femeii este convinsă că fiica ei a fost îngropată de vie și cere să fie trași la răspundere vinovații.
”A încercat să deschidă capacul. Cuiele cu care a fost bătut erau scoase și avea răni la mâini, ca și cum ar fi încercat să iasă”, a declarat Germana de Almeida. Poliția a anunțat că a început o anchetă pentru a lămuri cazul, iar spitalul a precizat că va pune la dispoziția anchetatorilor toate documentele cu privire la Rosangela.