De mai bine de zece ani, în Găuzeni, raionul Șoldănești, Moș Crăciun este o locuitoare din sat. An de an, în ajun de Revelion, fie că e zăpadă sau noroi, Elena Cernei împarte cadouri pentru copiii, dar și maturii din localitatea sa.


„Pentru primul costum, m-am dus la Soroca și din banii proprii am cumpărat, de la second hand, un costum de Moș Crăciun. Și așa am început, acum 11 ani, să fiu Moș Crăciun. A fost un start de bun augur, am intrat în personaj și am zis că atât cât voi putea, voi juca acest rol. Mă îmbrac de Revelion în funcție de timpul de afară: anul trecut era noroi și am încălțat ciuboțele roșii de cauciuc; s-a întâmplat să fiu și Moș Crăciun cu ochelari de soare, pentru că era foarte cald afară. Anul acesta e zăpadă și am pregătit o sanie. Știți, oamenii mă întâlnesc pe drum și îmi zic: „Anul acesta o să fiți Moș Crăciun, că dacă nu dvs, atunci cine?”,
Multe cadouri sunt pregătite și cu sprijinul agenților economici din localitate. Moș Crăciun Elena Cernei ajunge și la vârstnicii din Găuzeni. Ea i-a convins pe copii că Moș Crăciun există cu adevărat. Pe lângă misiunea de Moș Crăciun, Elena Cernei are și numeroase activități de voluntariat și caritate. Ea a mai organizat în localitatea Găuzeni o echipă de voluntari, susținând că nu-și imaginează viața fără a-i ajuta pe alți oameni.
Citește mai multe pe radiochisinau.md