Bărbatul a fost reţinut după ce a bătut o fetiţă în vârstă de 13 ani în plină stradă.
Băiatul, care ar fi fost agresat la școală de fetița de 13 ani, s-a plâns mamei lui. Concubinul femeii, fără să stea pe gânduri, făcut foc şi pară, a plecat în căutarea minorei.
Agresorul, din comuna Albota, județul Argeș, a întâlnit copila pe stradă şi a luat-o la bătaie, scrie realitatea.net.
Speriați de cele întâmplate, martorii au chemat poliția și au solicitat ajutorul unui echipaj medical.
Copila a fost transportată la spital, unde medicii au constatat că suferise un traumatism cranian şi încă unul abdominal.
Oamenii legii au deschis dosar penal. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi rămâne de văzut dacă va fi arestat sau va fi cercetat în stare de libertate.