Mănăstirea Cuşelăuca din raionul Şoldăneşti a devenit mai cunoscută moldovenilor datorită interpretului de muzică populară Gabriel Nebunu.

De mai mult timp, îndrăgitul interpret de muzică populară de la noi Gabriel Nebunu îşi împărtăşeşte viaţa fanilor săi în story-urile pe care le face pe Instagram. Oameni de diferite vârste şi din diferite colţuri ale lumii îl urmăresc cu drag pe tânărul carismatic atât pentru muzica populară, cât şi pentru sinceritatea şi pozitivismul lui. Cel puţin asta rezultă din mesajele acestora adresate artistului, în care îşi exprimă recunoştinţa pentru faptul că le face ziua mai bună şi le ridică dispoziţia. Totuşi, atunci când este luat la întrebări de jurnalişti, tânărul este foarte modest la acest capitol şi nu-i prea place să se laude. Despre asta s-a convins şi reporterul Unica.md în urma unui interviu realizat cu Gabriel Nebunu.
Ajuns un interpret de succes la o vârstă destul de fragedă, tânărul consideră că tot ce a obţinut în viaţă îi datorează lui Dumnezeu, fapt pentru care nu ezită să-I mulţumească prin rugăciuni şi vizite mai tot timpul pe la mănăstirile din ţară şi nu numai. Despre toate locurile sfinte pe care le-a vizitat a povestit admiratorilor săi şi i-a îndemnat mereu să fie mai buni, iertători şi mulţumitori Celui de Sus.
Un loc special în inima lui Gabriel Nebunu a ocupat mănăstirea Cuşelăuca din raionul Şoldăneşti, unde se află moaştele Sfintei Agafia. Despre ele artistul a povestit oamenilor că sunt făcătoare de minuni şi ajută pe cei necăjiţi. Astfel, mulţi dintre concetăţenii noştri aflaţi peste hotarele ţării, dar şi cei de acasă, au aflat povestea acesteia şi au mers să se roage şi să se închine moaştelor. Mulţi au menţionat mai târziu că Sfânta Agafia i-a ajutat şi chiar le-a oferit tămăduire, linişte şi împăcare. Unii conaţionali de-ai noştri au venit special în ţară, din Rusia, Italia, Franţa, Germania, dar şi alte ţări în care se aflau doar ca să viziteze mănăstirea, apoi i-au comunicat artistului că rugăciunile le-au fost auzite.
„Nu vreau să afirm că eu am făcut „vedetă” această mănăstire, pentru că am vorbit ceea ce a simţit sufletul meu. Sunt extrem de emoţionat că primesc în continuare mesaje de la cei care îşi găsesc tămăduire şi liniştea la această sfântă.”, a mărturisit interpetul pentru unica.md.
Astăzi, 24 septembrie, creştinii ortodocşi o sărbătoresc pe Sfânta Agafia de la Cuşelăuca, iar cu această ocazie, Gabriel Nebunu a vizitat din nou lăcaşul şi a asistat la slujba regiligioasă dedicată acesteia. De fiecare dată, acesta îşi ia cu el prietenii, iar astăzi a mers acolo împreună cu Svetlana Sainsus.

„Acolo trebuie să ajungi ca să simţi toată evlavia şi puterea cerească.”, ne-a declarat Gabriel Nebunu.
Artistul nu vrea să-şi asume „lauri” că a făcut mănăstirea mai cunoscută şi spune că doar şi-a îndemnat prietenii să viziteze acest loc dacă sunt în căutarea liniştii sufleteşti.
„Şi eu am ajuns acolo tot datorită oamenilor care mi-au povestit despre acest loc sfânt, şi, la rândul meu, am vrut să le împărtăşesc prietenilor mei despre minunile care se produc acolo. Nu vreau să creadă oamenii că eu am făcut-o cunoscută şi să-mi asum lauri. Eu doar am îndemnat şi îndemn oamenii să meargă la această mănăstire.”, ne-a declarat Gabriel Nebunu.

Mănăstirea Cuşelăuca a fost înfiinţată în anul 1786 de răzeşiţa Maria Tucanosov (călugărită Mitrodora), o evlavioasă din Cotiujeni. La început, pe teritoriul mănăstirii nu era decât o biserică de lemn. Biserica mare a fost ctitorită de Arhimandritul Nicandru, pe atunci duhovnic la casa arhierească din Chişinău. Sora lui, schimonahia Irina, a devenit mai apoi stareță a mănăstirii. Datorită ei a fost construită biserica de iarnă. Mănăstirea a fost închisă de autoritățile sovietice în 1960 și a fost redeschisă în 1990. În prezent, mănăstirea deține 5 ha de pământ. Aici trăiesc 20 de maici. La mănăstire se află o raclă cu moaștele Cuvioasei Agafia, decedată în 1873, cât și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Moldova, pictată în 1895 pe muntele Athos.