O mașină de peste 40 de mii de euro, furată din Franța acum o săptămână, reținută în drum spre R.Moldova. Ce spune șoferul

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism de marca Toyota CHR, fabricat în 2023, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Franța la 17 mai. La volanul automobilului se afla un cetățean al RM care deține și cetățenie română, scrie jurnal.md.

La 22 mai, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism marca Toyota CHR, înmatriculat în Franța.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, autoritățile române de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Franța, la 17 mai, curent.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că proprietarul autoturismului, un cetățean cu domiciliul în R. Moldova, l-a rugat să îi ducă mașina acasă, fără să ca el să aibă cunoştinţă despre faptul că autoturismul este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Alina Stoianov a devenit mămică. Emilian Crețu a publicat primele imagini de la maternitate

Actrița Alina Stoianov a devenit astăzi mămică. Ea a adus pe lume o fetiță sănătoasă, iar Emilian Crețu a publicat primele poze de la maternitate.

Emilian a mers la maternitate împreună cu sora sa Nina.

Actorul a dezvăluit ieri că fetița va purta numele Mora.

Sănătate multă și felicitări tuturor cu ocazia acestui fericit eveniment!

Accident grav de autobuz în Italia: Cel puțin 18 morți și mai multe persoane rănite

Un accident teribil a avut loc, marți seară, în Italia. Un autobuz de pasageri a căzut de pe podul care leagă Veneția de Mestre.

S-a întâmplat în jurul orei 19:40, ora Italiei.

Autobuzul în care se aflau mai multe persoane ar fi plonjat de pe o porțiune înălțată de pe Via dell’Elettricità, sfârșind pe linia de cale ferată care trece pe lângă drum, conform rainews.it. 

După ce s-a izbit de pasarelă, autobuzul a luat foc. 

Accidentul s-a produs într-o zonă supraînălțată de pe via dell’Elettricità, autobuzul căzând de la o înălțime de 15 metri și ajungând pe calea ferată.

Trenurile dintre Mestre și Veneția au fost suspendate, în timp ce serviciile de urgență și Poliția au intervenit la fața locului pentru a gestiona consecințele acestui eveniment tragic.

Numeroase ambulanțe și vehicule ale pompierilor s-au deplasat la fața locului. 

Dinamica accidentului nu este deocamdată clară și nici nu se știe dacă a fost vorba de un autobuz turistic sau de un autocar. Nu este încă clar cum s-a produs accidentul și nici dacă a vehiculul implicat este un autocar turistic sau un autobuz. 

Conform ansa.it, cel puțin 40 de persoane sunt rănite.

Bilanțul provizoriu al accidentului în care a fost implicat autobuzul este de cel puțin 18 morți, 15 dintre aceștia fiind deja transferați la morgile spitalelor locale.

Un oraș din Japonia interzice mersul pe scările rulante. Care este motivul

Într-un oraș din Japonia a fost introdusă o ordonanță pentru a-i împiedica pe oameni să meargă pe scările rulante.

Ordinul a intrat în vigoare în Nagoya la 1 octombrie și interzice oamenilor să meargă pe scările rulante, în încercarea de a preveni accidente precum căzăturile, scrie Independent.

Deși în orașul de pe coasta Pacificului se obișnuiește ca oamenii să se oprească pe partea stângă a scărilor rulante și să păstreze partea dreaptă liberă pentru cei care se grăbesc, au existat cazuri în care mai multe persoane și-au pierdut echilibrul și i-au dezechilibrat și pe alții.

Chiar dacă s-au făcut încercări de promovare a practicii de a sta nemișcat pe scările rulante după persoanele în vârstă și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibile accidente sau căzături, acestea nu au dat niciun rezultat.

Peste 805 accidente care au avut loc pe scările rulante au fost catalogate ca fiind cauzate de „utilizarea necorespunzătoare a acestora” în 2018 și 2019, potrivit celor mai recente date ale Asociației japoneze a ascensoarelor, a relatat Japan Times.

În urma introducerii noii ordonanțe, primăria a difuzat, de asemenea, spoturi publicitare și afișe în principalele gări, în încercarea de a sensibiliza populația.

Nagoya nu este primul oraș care introduce o astfel de ordonanță. Și în orașul Saitama a fost aplicată o regulă similară în urmă cu doi ani, în octombrie 2021.

sursa

Două minore din Rusia au fost violate de un suspect membru al grupării Wagner, după ce le-a amenințat cu o grenadă
Articolul anterior
Cine ar ajunge la guvernare dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare
Articolul următor