La Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, a fost inaugurată, astăzi, 24 mai, după reparație capitală, Secția de Terapie Intensivă Chirurgie Septică.
Foto: Ministerul Sănătății/ Facebook
Potrivit Ministerului Sănătății, secția va avea zece paturi și va acorda asistență medicală celor mai gravi pacienți din toată țara, care vor beneficia de îngrijiri medicale inclusiv după intervenții chirurgicale şi în cazul diferitor patologii septice, precum infecții purulente, pneumonii septice, plăci deschise, otite, gangrene.
Pentru a diminua riscul transmiterii infecțiilor, secția dispune de boxe cu paturi separate pentru pacienții care necesită izolare și îngrijiri speciale, dar și de o sală de pansamente.
Reparația capitală a Secției Terapie Intensivă Chirurgie Septică a fost realizată în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19” în Republica Moldova, gestionat de Ministerul Sănătății.
Costul proiectului de renovare și dotare cu echipamente de ultimă generație a constituit circa 25 de milioane de lei.
„Pentru modernizarea infrastructurii Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și dotarea cu dispozitive medicale de înaltă performanță, Ministerul Sănătății, atât din surse proprii, cât și cu suportul partenerilor externi, a investit în ultimii doi ani suma de circa 40 de milioane de lei”, scrie într-un comunicat emis de Minister.





