O pensionară din România a primit o factură de 6.7 milioane de euro la gaze

O femeie în vârstă de 70 de ani din Muntenii de Jos, județul Vaslui, a primit în luna decembrie a anului trecut o factură la gaze de 33.5 milioane de lei ro, echivalentul a aproximativ 6.7 milioane de Euro.

Femeia s-a trezit că pe factura la gaze naturale era înregistrat un consum de 146.525,153 MWH, de la un index de 1.251 mc, înregistrați la ultima citire a contorului, la un index de 13.626.428 mc. Iar asta în condițiile în care singurii „mari consumatori” de gaz sunt aragazul și centrala folosită doar pentru încălzitul apei, pentru că femeia își încălzește locuința cu sobe cu lemne.

„Săptămâna trecută, când a primit mama factura, eu eram în alt colț al țării. M-a sunat panicată că a venit factura la gaz, de 33 milioane lei vechi. Săraca, era atât de bulversată citind atâtea cifre și probabil că nu îi venea să creadă că, de fapt, factura e în lei noi”, a declarat pentru Ziarul de Vaslui băiatul femeii, Gabriel Mereuță. Speriată, femeia a luat primul mijloc de transport și s-a prezentat la ghișeele Gaz Est, pentru explicații.

factură uriașă la gaze naturale

„Nu au fost probleme. Au recunoscut că este o eroare și au emis o factură, de 1.700 lei. Normal, și aceea era mult prea mare. În final, după un alt drum, a fost emisă o factură de 200 lei. E bine că totul s-a terminat cu bine, chiar dacă asta a însemnat nervi, timp și câteva drumuri pentru o femeie de 70 ani. Eu m-am întors abia azi în oraș și am fost șocat când am văzut factura inițială”, a povestit băiatul femeii.

Factura uriașă a devenit subiect de glume pe internet

Acesta a postat factura și pe o rețea de socializare, iar glumele, firește, nu au întârziat să apară: „Fă lampa mai mică!”, „Dar ce faci? Umpli butelii acasă?”, „Investește în vreo canistră de antigel, să nu te trezești cu factura mărită și la apă!” sau „Bun platnic, n-ai avut restanţe luna trecută”, au comentat internauții. 

Oamenii de afaceri din R. Moldova vor avea o sărbătoare profesională

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), la propunerea Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova, a inițiat un proiect de lege care prevede declararea zilei de 27 iunie ca „Ziua Antreprenorului”, în care autoritățile pot organiza manifestări și acțiuni publice.

Ministerul susține că propunerea de instituire a sărbătorii profesionale „Ziua Antreprenorului” vine ca urmare a solicitărilor mai multor asociații de profil, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

„În Republica Moldova există aproximativ 60.000 de întreprinderi, care angajează peste 70% din totalul angajaților din Republica Moldova sau aproximativ 613.000 de persoane. Instituirea sărbătorii profesionale „Ziua Antreprenorului” ar oferi o oportunitate de a menționa și a aprecia contribuția oamenilor de afaceri la progresul economic al Republicii Moldova”, afirmă MDED.

Potrivit MDED, această zi ar servi nu doar ca un prilej de recunoaștere, ci și ca un moment de reflectare asupra sprijinului necesar pe care îl merită antreprenorii în drumul său către succes.

„Considerăm importantă instituirea acestei zile, în primul rând în semn de respect și recunoștință pentru antreprenorii onești care își dezvoltă afacerile în Republica Moldova, creează locuri de muncă, contribuie la dezvoltarea economică și socială, inclusiv prin plata impozitelor la bugetul public național”, adaugă Ministerul Dezvoltării Economice.

Menționăm că, anterior, președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, a anunțat că Ziua Antreprenorului va fi marcată anual pe data de 21 august.

O regină a frumuseții, găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram unde se află. Nu a mai scăpat cu viață

O fostă concurentă la Miss Ecuador, Landy Parraga Goyburo a fost împușcată mortal în restaurantul unde lua masa, după o postare în care anunța unde era. Numele ei fusese legat de un traficant de droguri care fusese ucis în închisoare, scrie digi24.ro.

O regină a frumuseșii din Ecuador care fusese iubita unui mafiot a fost împușcată într-un restaurant după o postare pe Instagram Landy Parraga Goyburo a fost împușcată după ce a postat pe Instagram o fotografie cu ea servind fructe de mare la un restaurant din orașul Quevedo. Așa au aflat ucigașii ei unde se află. Potrivit unor informaii The Telegraph, tânăra de 23 de ani tocmai făcuse publică fotografia, când doi bărbați înarmați au dat buzna în restaurant și au tras de mai multe ori în ea.

Poliția investighează cazul pe fondul suspiciunilor că crima a fost ordonată de văduva unui baron al drogurilor cu care se credea că Landy ar fi avut o aventură.  Incidentul, surprins de camerele de supraveghere, o arată pe tânără vorbind cu un bărbat în timp ce alți doi bărbați înarmați se apropiau de restaurant. Unul s-a oprit la intrare, în timp ce al doilea a început să tragă. Tânăra și bărbatul cu care vorbea au fost împușcați. Atacatorii au fugit apoi de la locul faptei. Se pare că Landy a fost împușcată de trei ori și a murit. În ultima postare a ei pe contul ei de Instagram, tânăra este fotografiată într-un costum de baie portocaliu, iar mesajul care însoțește imaginea este: „Viața este un ecou, ​​ceea ce trimiți se întoarce la tine”.

Landy Parraga Goyburo a fost o influenceriță Instagram și o regină a frumuseții care a ocupat locul 5 la ediția 2022 a Miss Ecuador.  Potrivit rapoartelor din The Telegraph, ea ar fi fost iubita lui Leandro Norero, un traficant de droguri căsătorit, care a fost ucis într-o revoltă din închisoare în urmă cu 18 luni. Anchetatorii au găsit în telefonul acestuia fotografii cu regina frumuseții și dovezi ale cadourilor generoase pe care el i le oferise, inclusiv apartamente și mașini.

Un miliardar celebru a fost tras pe dreapta de poliție pentru că a condus cu viteză pe propria insulă: „Nu există scuză”

Miliardarul Larry Ellison, cofondator al gigantului de software Oracle, a fost tras pe dreapta de poliție în timp ce conducea pe străzile din Lanai, insulă din Hawaii pe care o deține.  

Miliardarul Larry Ellison, cofondator Oracle, a fost tras pe dreapta de poliție, în timp ce conducea pe străzile din Lanai, insulă pe care o deține.

Al șaselea cel mai bogat om din lume se afla la volanul unui Corvette decapotabil portocaliu, pe Manele Road, când a fost oprit de poliție.

El a fost oprit în trafic, în octombrie anul trecut, pentru că a condus cu viteză. Întregul moment a fost surprins de o cameră de supraveghere atașată pe uniforma agentului, conform Hawaii News Now. Fața sa a fost însă blurată.

Ofițer: „Motivul pentru care te-am oprit este că ai trecut prin semnul de stop și ai cam depășit viteză acolo”.
Ellison: „Dacă am făcut, îmi pare rău”.
Ofițer: „Vreun motiv în special?”
Ellison: „Încercam să ajung acasă la cină, cu copiii mei, dar nu există nicio scuză. Nu există nicio scuză bună”.
Ofițer: „OK, cool. Aș vrea să văd permisul de conducere, înregistrarea și asigurarea, vă rog”.

După ce a căutat aproximativ două minute, Ellison i-a spus ofițerului că nu are permisul de conducere la el.

Milardarul Larry Ellison deține 98% din insula Lanai.

Consilierul județului Maui, Gabe Johnson, a spus că nu este ușor pentru oameni să se confrunte cu proprietarul insulei și l-a felicitat pe agent pentru felul în care a reacționat. .

„Unele comunități, după cum știm cu toții, au lăsat elita pur și simplu, știi, să fugă”, a spus Gabe Johnson.

sursa

Părinții fetiței ucise de polițist pe trecerea de pietoni din București, cer despăgubiri de 6 milioane de euro
Articolul anterior
O mireasă a cerut divorț după doar o zi. Soţul a băgat-o cu faţa în tort în timpul nunții
Articolul următor