O tânără a murit la doar 28 de ani, împreună cu bebelușul din pântece. Paramedicii, luați la pumni de către rude

Scandal la spitalul Vila Sofia din Palermo, în Italia, după ce o tânără în vârstă de 28 ani și copilașul ei nenăscut au murit tragic, în circumstanțe care, încă, nu au fost clarificate. Unii membri ai familiei femeii au atacat paramedicii de pe ambulanță, acuzând că au ajuns prea târziu, în timp ce alții au luat cu asalt camera de urgență, dar și morga spitalului, scrie observatornews.ro

colaj foto: www.observatornews.ro

Giorgia Migliarba, în vârstă de 28 de ani, mamă a doi copii și însărcinată în luna a șasea a murit, ieri, împreună cu micuțul pe care îl purta în pântece.

Medicii au încercat să o resusciteze timp de peste o oră, însă efortul a fost în zadar, fiind declarată decedată. Tânăra transportată la spital de către membrii familiei, după ce, potrivit mărturiilor acestora, au așteptat ambulanța mai bine de o oră. Când au ajuns la adresă, paramedicii nu au mai găsit pacienta, ci doar rudele nervoase ale femeii, care au început să ia la pumni personalul medical.

Un jurnalist a fost lovit în fața camerei de urgență

În decurs de o jumătate de oră, zeci de persoane – rude ale tinerei moarte – au ajuns la spital, luând cu asalt camera de urgență și morga. Au început să arunce în ferestre cu diverse obiecte, iar unul dintre atacatori a încercat să intre în spital, rănind un agent de pază. Un jurnalist a fost și el agresat de unul dintre membrii familiei tinerei. Elian Lo Pipero se afla în fața camerei de urgență când a fost luat de gât și lovit sub bărbie. Intervenția unui polițist a prevenit ce era mai rău. 

Potrivit presei locale atacul a fost filmat cu telefoane mobile de unii dintre pacienți. În scurt timp, mai multe echipaje de poliție au sosit la fața locului și au restabilit calmul. 

Doi magistrați, numiți de CSM în cadrul Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor

CSM a numit doi noi judecători în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor. Dumitru Racoviță și Ghenadie Mîra au fost aleși în urma unui concurs încheiat astăzi, scrie tv8.md.

Dumitru Racoviță este judecător la Judecătoria Ungheni, iar Ghenadie Mîra președinte interimar al Curții de Apel Centru, fosta Curte de Apel Chișinău.

În cadrul concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor, din rândul judecătorilor, s-au înscris 6 candidați. Trei dintre ei, Stanislav Grosu, de la Judecătoria Bălți, Eugeniu Beșelea, de la Judecătoria Chișinău, și Vitalie Pîslariuc, de la Judecătoria Orhei, au depus cereri de retragere din concurs.

Vladislav Schibin, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, intervievat în ședință, nu a primit susținerea CSM.

Pe 19 decembrie, Adunarea Generală a Judecătorilor i-a ales în acest colegiu pe Ion Talpa – președintele Curții de Apel Nord, Petru Păun – judecător de la Judecătoria Chișinău și Adrian Cerbu – judecător al Judecătoriei Criuleni.

CSM mai urmează să selecteze 4 reprezentanți ai societății civile în acest colegiu.

Precizare importantă de la șeful „Moldovagaz” cu privire la achizițiile de gaze

SA Moldovagaz a contractat volumele necesare de gaze naturale, care vor asigura integral pînă la sfîrșitul lunii martie 2025 consumul malului drept al Nistrului, inclusiv al întreprinderilor din complexul energetic, al agenților economici și organizațiilor bugetare, scrie noi.md.

Despre acest lucru a declarat președintele interimar al Consiliului SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, menționînd că a făcut această precizare ca urmare a numeroaselor solicitări. Anterior, el a spus că Moldovagaz SA a luat act de decizia Gazprom de a limita, începînd cu 1 ianuarie 2025, ora locală 7.00, furnizarea gazelor naturale către Moldova pînă la un volum de 0 metri cubi pe zi. Vadim Ceban a declarat că, începînd cu decembrie 2022, toate gazele naturale furnizate de Gazprom în volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi au fost redirecționate de Moldovagaz SA către regiunea transnistreană a Moldovei. În același timp, gazele naturale pentru consumatorii din dreapta Nistrului au fost achiziționate de pe piețele regionale și europene. „Moldovagaz SA a contractat volumele necesare de gaze, care vor acoperi integral tot consumul malului drept pînă la sfîrșitul lunii martie 2025”, a subliniat atunci șeful Moldovagaz.

Tiraspolul refuză ajutorul Chișinăului pentru a depăși criza din regiune provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia

Liderii de la Tiraspol refuză ajutorul propus de autoritățile de la Chișinău pentru a depăși criza din regiunea transnistreană, provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia. Despre aceasta a anunțat președintele Maia Sandu, într-un video publicat după întrevederea de dimineață cu prim-ministrul Dorin Recean, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian și șeful Legislativului, Igor Grosu, transmite IPN.

„Guvernul și partenerii externi au propus ajutor umanitar: alimente, medicamente, combustibil, generatoare, transportarea bolnavilor de pe malul stâng pe cel drept. Dar regimul de la Tiraspol a refuzat toate aceste ajutoare”, a comunicat Maia Sandu.

Potrivit președintelui Republicii Moldova, lucrurile sunt mai complicate pentru malul stâng, în această perioadă de criză energetică. „Vom vedea cum se vor desfășura lucrurile, dar autoritățile de la Chișinău fac totul ca să ușureze situația cetățenilor din regiunea transnistreană”, a promis șeful statului, Maia Sandu.

Nu-și recunoaște vina. Învinuitul de 61 de ani, care a împușcat mortal un bărbat la Călărași, pe mâna justiției
Articolul anterior
Subțierea sângelui: Puneți un vârf de cuțit din acest condiment în apa pe care o beți dimineață
Articolul următor