O tânără de 26 de ani s-a îndrăgostit de un bărbat cu 42 de ani mai mare

Dragostea nu are vârstă şi atunci când iubeşti nimic nu mai contează în jurul tău. O tânără de 26 de ani se pregăteşte să se căsătorească cu un bărbat cu 42 de ani mai mare, în ciuda faptului că este cu câţiva ani mai mică decât copiii săi, iar oamenii îl confundă adesea cu tatăl său.

Cassandra Kremer, 26 de ani, şi Johnny Warpinski, 69 de ani, îşi fac deja planuri de nuntă şi chiar se gândesc să aibă proprii lor copii în viitor.

Cei doi s-au zărit unul pe celălalt într-o cafenea unde amatorii puteau cânta, în urmă cu şapte ani de zile, dar bărbatul, tată a doi copii, s-a temut că „este prea bătrân” pentru chelneriţa.

De cealaltă parte, Cassandra s-a îndrăgostit imediat şi a glumit cu colegii săi că este deja iubitul său, iar înainte ca el să plece, i-a mărturisit: „Cred că te iubesc”.

Şi-au dat o şansă iubirii

Timp de două luni, Johnny a evitat locul din Wisconsin, SUA, şi a încercat să-şi suprime sentimentele până când a ieşit să ia prânzul cu un prieten şi partenera sa.

Străina, care era medium, i-a spus că „trebuie să se întoarcă” la cafenea, dar a refuzat să îi spună de ce. Era fix cafeneaua unde lucra Cass şi după câteva întâlniri perechea a devenit inseparabilă.

Familiile lor au fost şi ei de acord, în ciuda faptului că Johnny este mai bătrân decât tatăl său vitreg, 58 de ani, şi mama sa, 56 de ani.

Cass a povestit pentru The Sun: „Johnny a venit, a cântat şi i-a cucerit pe toţi, vocea lui este incredibilă, sincer m-am îndrăgostit imediat.

Le-am spus tuturor colegilor mei că este iubitul meu și, în timp ce pleca, l-am prins la ușă și i-am spus: „Bună, cred că te iubesc”, la care el a răspuns: „Mulțumesc”.

Johnny nu s-a întors în cafenea decât două luni mai târziu și l-am visat literalmente aproape în fiecare seară și m-am gândit constant la el.

Dar într-o zi, a mers să se întâlnească cu prietenul lui şi cu o amică, care era medium, ea l-a privit mort în ochi și a spus că trebuie să revină la această cafenea. 

A întrebat de ce dar nu i-a spus, apoi într-o seară s-a întors la cafenea și ne-am întâlnit din nou – de acolo cred că restul este istorie.

Îmi place că un medium a făcut parte din povestea noastră de dragoste, pentru că e ca și cum nu doar noi știam că ar trebui să fim împreună.

A fost ca şi cum alte forţe a jucat rolul lor ca să ne aducă împreună. Diferenţa noastră de vârstîă este de 42 de ani, dar el se comportă ca un adolescent cea mai mare parte din timp. În sensul bun, nu rău”.

Ca şi alte cupluri care se lovesc de diferenţa de vârstă, cei doi au avut de înfruntat multe dificultăţi ca să fie acceptaţi, dar spun că experienţa lor este în general pozitivă.

Johnny spune că şi copiii săi – ambii mai în vârstă decât viitoarea sa soție, în vârstă de 33 și 30 de ani – au fost inițial prudenți și erau îngrijorați că tatăl lor avea să fie rănit.

Le-a luat „puțin mai mult timp să se obișnuiască cu ideea”, dar acum recunosc că tatăl său și Cass sunt „un cuplu minunat”.

Confundată cu fiica sa

Pentru a evita privirile și bârfele, Johnny spune că deseori explică că este iubita sa, „nu fiica mea”. „Ar trebui să spun „Suntem tată și fiică și o iubesc până la moarte! Și apoi să-i sărut pe buze”.

Cass a adăugat: „Nu mă deranjează când oamenii se încurcă, eu spun: „Nu, el nu este tatăl meu ”- de multe ori spunem chiar de la început, pentru că oamenii sunt curioși. Este normal ca străinii să presupună că suntem tată și fiică și nu mă deranjează.

sursa

Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Zelenski trebuie să restabilească relațiile cu Trump

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este întâmpinat de secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul Consiliului miniștrilor apărării al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, la sediul NATO din Bruxelles, Belgia, 17 octombrie 2024.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pentru BBC că a vorbit cu Zelenski de două ori de la disputa președintelui ucrainean cu Donald Trump la Casa Albă. Oficialul olandez a declarat că nu are libertatea de a dezvălui conținutul acestor conversații, dar a împărtășit un lucru: i-a spus lui Zelenski că „trebuie să respectăm” ceea ce Trump a făcut deja pentru Ucraina.

În acest sens, el a reamintit că prima administrație Trump a transferat Ucrainei rachete antitanc Javelin – „chiar trebuie să îi acordăm credit lui Trump”, a spus secretarul general al NATO. Zelenski trebuie să „găsească o cale” de a restabili relațiile cu președintele american, a subliniat Rutte.

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului1 martie 2025, Chișinău – O expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, ce marchează 33 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru, a fost lansată, astăzi, în fața Casei Guvernului, în Piața Marii Adunări Naționale, și, în paralel, la Președinția și Parlamentul Republicii Moldova.

Expoziția din fața Executivului a fost deschisă de către prim-ministrul Dorin Recean și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul expoziției sunt prezentate fotografii realizate de regretatul fotojurnalist Nicolae Pojoga, care a surprins secvențe unice cu evenimentele de acum 33 de ani, cu eroii care au luptat pentru integritatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova.

Alte fotografii, parte ale aceleiași expoziții, sunt expuse pe gardul Președinției și al Parlamentului.

Precizăm că cele trei instituții – Guvernul, Președinția și Parlamentul, au organizat acțiunea într-un efort unitar de a readuce în atenția publică și a generațiilor tinere eroismul veteranilor și momentele tragice prin care a trecut țara noastră. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-10 martie.

Amintim că, mâine, 2 martie, Guvernul desfășoară o serie de activități de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992.

La ora 10:00, cetățenii sunt invitați să participe la Marșul Memoriei – coloana se va forma în Piața Marii Adunări Naționale și va merge pe jos spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”.

Cu mărțișoare și puieți, Ministerul Mediului invită cetățenii la campania de împădurire #GenerațiaPădurii

În prima zi a primăverii, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu reprezentanții Agenției „Moldsilva”, a oferit trecătorilor din centrul capitalei mărțișoare și puieți, simboluri ale renașterii naturii.

Prin acest gest, cetățenii au fost invitați să participe activ la campania națională de împădurire #GenerațiaPădurii, ce va avea loc pe 15 martie în satul Geamăna, raionul Anenii Noi.

Campania de împădurire #GenerațiaPădurii își propune să mobilizeze oamenii din toată țara să se alăture eforturilor de a face Moldova mai împădurită.

Pe 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi, vor fi plantate peste 30 hectare de pădure. Totodată, vor fi disponibile alte 120 de locații din toate raioanele țării pentru plantare. Detalii și modalități de participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” și al Ministerului Mediului, accesând butonul „Participă la plantări primăvara 2025”

Amintim că, pe lângă cele 30 de hectare de pădure care vor fi plantate în localitatea Geamăna, campania de împădurire din această primăvară are un obiectiv ambițios: extinderea și reabilitarea a 3.500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți.

Prin plantarea puieților, se urmărește nu doar sporirea suprafețelor forestiere, ci și creare unui mediu mai sănătos pentru toți cetățenii, prevenirea eroziunii solului, îmbunătățirea calității aerului și apei, precum și crearea unor habitate sigure pentru biodiversitate.

Ministerul Mediului și Agenția ,,Moldsilva” invită toți cetățenii, mediul privat și societatea civilă să se implice în campania de împădurire #GenerațiaPădurii. Mai multe păduri înseamnă un mediu mai bun pentru noi toți.

În luna august, Republica Moldova va sărbători 30 de ani de la proclamarea Independenței
Articolul anterior
Nata Albot mănâncă flori, în salate. Care sunt florile comestibile pe care le-a descoperit
Articolul următor