Greta Thunberg, fondatoarea mișcării protestelor studenților pentru climă și a cărei poveste a devenit virală după ce la numai 15 ani a ținut un discurs în fața participanților la Forumul Economic Mondial din Davos la începutul anului, a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace, chiar înaintea unui protest care este anunțat în peste 105 țări, relatează The Guardian.
Greta Thunberg a început un protest solitar în Suedia în luna august, dar de atunci a inspirat studenți de pe întreg globul. Proteste sunt așteptate în 1.659 de orașe din 105 țări vineri, implicând sute de mii de tineri.”Am propus-o pe Greta Thunberg pentru că dacă nu facem nimic pentru a opri schimbările climatice, acestea vor cauza războaie, conflicte și refugiați”, a spus socialistul norvegian Freddy André Øvstegård. ”Greta Thunberg a lansat o mișcare în masă pe care o văd ca pe o mare contribuție la pace”, a adăugat acesta.
”Sunt onorată și recunoscătoare pentru nominalizare”, a spus Thunberg pe Twitter. În timp ce mai mulți participanți la Forumul Economic Mondial au ajuns la Davos cu avioanele lor private, Greta Thunberg, o activistă suedeză de numai 16 ani, a călătorit 32 de ore cu trenul, relatează CNN.
De asemenea, aceasta a prefecrat să doarmă într-un cort la zero grade, în loc să se cazeze într-un hotel luxos. Joi, Greta Thunberg a ținut un discurs neprogramat în fața unor oaspeți precum Bono și Will.i.am, fostul președintel al Goldman Sachs, Gary Cohn, dar și în fața unor bancheri și investitori.
„Unii susțin că încălzirea globală e ceva creat de noi toți, dar nu e adevărat, pentru că dacă toată lumea este vinovată atunci nimeni nu este de vină. Iar cineva este de vină”, a spus ea, continuând ”Unii oameni, unele companii, unii decidenți în particular știu exact ce valori neprețuite au sacrificat pentru a continua să facă bani la un nivel inimaginabil. Iar mulți dintre voi, care sunteți prezenți aici, aparțineți acelui grup de oameni”.
După această declarație, în sală s-a făcut liniște câteva secunde bune, până când Bono a început să aplaude.
„A fost un moment amuzant”, a spus activista, care nu ratează nicio ocazie să le demonstreze bogaților lumii că trebuie să facă mai multe pentru protejarea mediului. „Mi se pare ciudat că aceștia vin cu avioane private să discute despre încălzirea globală”, a mai punctat tânăra, care a le-a transmis că ei sunt de vina pentru schimbările climatice și că au știut ce fac, potrivit hotnews.ro.