Visul de pace și libertate al Anastasiei, în vârstă de 23 de ani, o tânără ucraineancă care a fugit din Kiev în martie, împreună cu fiul ei de 2 ani, s-a încheiat pe un câmp din Fano, o comună din provincia italiană Pesaro e Urbino, regiunea Marche. Trupul ei fără viață a fost găsit luni dimineață, cu urmele a trei răni înjunghiate.
Acuzat de crimă este chiar soțul fetei, de care voia să divorțeze. Bărbatul de 42 de ani, cu dublă cetățenie egipteană și ucraineană, a fost prins de polițiști în gara Bologna, probabil în timp ce încerca să părăsească Italia.
Căutările frumoasei ucrainence începuseră încă de duminică, după ce prietena la care se mutase a raportat dispariția fetei de 23 de ani, scrie La Republica citată de observatornews.ro. Cu câteva zile înainte, pe 11 noiembrie, Anastasia apelase la carabinieri, pentru a raporta abuzurile la care era supusă de bărbatul de care hotărâse să se despartă. De aici decizia tinerei, mamă a unui băiețel de 2 ani, de a pleca de acasă. Fata a fost căutată toată noaptea până când, luni dimineață, pompierii și carabinierii au găsit cadavrul într-o zonă deluroasă din jurul orașului Fano. Potrivit unei reconstituiri inițiale, Anastasia ar fi mers înapoi la soțul ei, pentru a-și mai lua câteva lucruri. Dar, odată ce a intrat în casă, l-a găsit pe bărbat și, probabil, a urmat încă o ceartă. Din acel moment, de tânăra mămică nu a mai știut nimeni nimic, astfel că prietena ei, nevăzând-o revenind, a sunat la poliție.
Investigațiile carabinierilor s-au îndreptat imediat către fostul soț care fusese deja denunțat de Anastasia pentru rele tratamente. Patiserul de 42 de ani a fost depistat în apropierea gării din Bologna, iar anchetatorii cred că încerca să fugă din Italia. Odată prins, el însuși a indicat locul atacului și unde să găsească trupul fetei. Cadavrul, înjunghiat de trei ori, a fost descoperit într-un pârâu, în zona rurală din Villa Giulia, lângă Fano. Imediat, bărbatul a fost încătușat, fiind emis ordin de reținere pentru infracțiunea de omor.
Anastasia a fugit de război și se refugiase în Italia. Și-a denunțat soțul cu trei zile înainte să fie ucisă
Anastasia Alashiri sosise în Fano în martie, după ce a fugit din Ucraina în martie. Venise împreună cu soțul ei de origini egiptene, născut în 1980, și cu fiul cuplului. A fost chelneriță la Osteria dalla Peppa din Fano și a dat lecții de pian, muzica fiind una dintre pasiunile tinerei de 23 de ani. În ultimele luni însă, din cauza certurilor nesfârșite, fata își exprimase dorința de a se despărți.
Situația s-a înrăutățit din ce în ce mai mult, până când, pe 11 noiembrie, tânăra a decis să meargă la poliție și să denunte abuzurile la care o supunea soțul ei de ceva vreme. Această stare de fapt o determinase să părăsească domiciliul și să se refugieze în casa unei prietene, colegă de muncă.
Primarul din Fano: „Ceea ce s-a întâmplat este incredibil și înfricoșător”
„Acesta este genul de știri pe care nu ai vrea să le primești niciodată, despre care crezi că se întâmplă întotdeauna în altă parte, în alte orașe, nu în al tău. Să știi că la Fano s-a petrecut o astfel de violență nemaiauzită împotriva unei tinere mă paralizează și mă supără. Și ca mine este marcată o întreagă comunitate”, a declarat primarul din Fano, Massimo Seri. Tânăra, continuă edilul, „găsise în Fano un loc ideal pentru a-și urma visurile și a-și cultiva ambițiile. În timp ce își plănuia viitorul cu speranță și entuziasm, a căzut victima unei tragedii absurde”.
Primarul din Fano speră că se va face dreptate cât mai curând posibil. „Un semn îngrijorător al unei civilizații care își pierde cursul din punct de vedere al valorilor. Libertatea și respectul față de persoană sunt cele mai înalte și mai prețioase valori pe care le avem, de apărat universal, riguros. Violența împotriva femeilor este un flagel social împotriva căruia trebuie să luptăm”.
sursa: www.observatornews.ro