Olga este prima moldoveancă admisă la Universitatea lui George Bush din SUA

Olga Bodrug, născută în Todirești, raionul Ungheni este prima moldoveancă care a fost admisă la facultatea lui George Bush din Statele Unite: Bush School of Government and Public Service (Școala de Guvernare și Serviciu Public George Bush).

separator
Tânăra studiază începând cu august 2019 un program de masterat în Relații Internaționale – Securitate Națională și Diplomație, finanțat de bursa Fulbright oferită de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. Olga a parcurs un drum lung pentru a-și vedea îndeplinit visul de a studia în Statele Unite ale Americii, plecând din Moldova spre România, Croația, destinația finală fiind universitatea Texas A&M.

După absolvirea Gimnaziului Todirești, Ea a mers la liceu la Iași. Aceasta a fost cea mai grea decizie din viața ei de până atunci, întrucât a trebuit să plece departe de familie și prieteni la numai 15 ani. După absolvirea liceului, Olga a mers la universitate la București pentru a beneficia de mai multe oportunități. Acolo a avut acolo șansa de a face stagii la Parlamentul României, Citibank și Banca Comercială Română.

În timp ce interacționa cu managerii, clienții și turiștii de acolo, Olga a observat că trebuie să își îmbunătățească abilitățile de limbă engleză, iar Croația i-a deschis Olgăi calea către educația americană.

Olga a aplicat în România la programul de burse Fulbright Student Award, fiind unul dintre doar 14 beneficiari. „Fulbright mi-a oferit alegerea a patru universități americane”, a explicat Olga. „Când am văzut masterul pe care mi-l doream era la facultatea înființată de George Bush nu mi-a venit să cred. Îmi amintesc că în copilărie urmăream des noutățile cu tatăl meu și că într-una dintre zile l-am întrebat despre George H. W. Bush. Cine ar fi crezut că zece ani mai târziu, voi studia la instituția pe care a fondat-o?!”

Olga afirmă că a fost foarte bine primită în Statele Unite ale Americii:

„Am găsit la facultatea lui Bush o comunitate minunată, datorită căreia nu am simțit că sunt peste ocean, la aproape 10.000 de kilometri departe de casă. Îmi amintesc că în prima zi în care am intrat în clădirea facultății am avut exact același sentiment special pe care îl aveam când mă întorceam de la Iași sau București acasă să-mi vizitez familia.

Acest sentiment mi-a dat siguranța că sunt la locul potrivit. Am avut ocazia să îl cunosc pe decan chiar în primele zile, care a fost de asemenea primitor, urându-mi un foarte călduros „Bine ai venit!”

Atât profesorii, cât și colegii și alți oameni din College Station m-au susținut și mi-au fost ca o familie, în special pentru că știau că sunt foarte departe de casă și nu am pe nimeni dintre rude aici.

Am fost invitată adesea la ei acasă la prânz/cină sau chiar de sărbători, cum ar fi Ziua Independenței, Ziua Recunoștinței, Crăciun, pentru a avea șansa să experimentez mai bine cultura americană.”

Olga mărturisește că s-a mutat în Texas în urmă cu aproape cinci luni și că privind în urmă, este incredibil cât de minunată a fost experiența ei aici și cât de mult a evoluat, atât pe plan profesional, cât și personal.    

Sursa: www.news.ungheni.org

Accidentul de la Bălți în care a murit o fetiță de 8 ani: Șoferul din Porsche circula beat, cu viteză excesivă și a ignorat culoarea roșie a semaforului

Cu referire la accidentul, produs ieri noaptea la Bălți, în care o fetiță de 8 ani și-a pierdut viața, Poliția a stabilit că șoferul din Porsche, care a provocat accidentul, circula cu viteză excesivă, în stare de ebrietate și a ignorat culoarea roșie a semaforului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Acesta a trecut cu câteva secunde înainte de impact pe lângă un echipaj al poliției care monitoriza traficul și care a intervenit prompt pentru a-l opri. Din păcate, din cauza vitezei extrem de mari cu care conducea acesta, polițiștii nu au reușit să-l stopeze în timp util, între momentul observării acestuia în trafic și producerea accidentului rutier trecând doar 40 de secunde.

În urma verificărilor s-a constatat că șoferul are un istoric semnificativ de încălcări ale regulilor de circulație, documentate de fiecare dată de polițiști.

Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Accident tragic la intrarea în Ciorescu! Un șofer care suferă de diabet zaharat și-a pierdut cunoștința în timpul ce era la volan

Ieri, 06 ianuarie, în jurul orei 14:40, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui grav accident rutier pe traseul R4, la intrarea în comuna Ciorescu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Preliminar, un microbuz de marca Mercedes, condus de un bărbat de 54 de ani, a ieșit pe contrasens. În urma manevrei, acesta a intrat în coliziune frontală cu o Toyota Urban Cruiser, condusă de un bărbat de 74 de ani. În urma impactului, șoferul din Toyota a decedat pe loc, iar cel din microbuz a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

Potrivit medicilor, acesta suferă de diabet zaharat și și-ar fi pierdut cunoștința în timpul conducerii mijlocului de transport. A fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat un set de măsuri pentru a asigura cetățenii din zona de securitate cu energie electrică și gaz

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a aprobat o serie de măsuri necesare pentru a asigura continuitatea și fiabilitatea alimentării cu energie electrică și gaze naturale a consumatorilor din mai multe localități din zona de securitate, care se află sub controlul autorităților constituționale, dar sunt racordate la infrastructura energetică a întreprinderilor de pe malul stâng al Nistrului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, satul Varnița, raionul Anenii Noi, și satul Copanca, raionul Căușeni, cuplate tehnologic, în prezent, la rețelele electrice de pe malul stâng al Nistrului, vor fi racordate la rețelele electrice de distribuție ale ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. Operatorul urmează să prezinte, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect suplimentar de modificare a planurilor de dezvoltare și investiții, cu reflectarea obiectelor investiționale menționate. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare de la prezentarea acestora. Totodată, satele Pohrebea, Coșnița, Pîrîta, Doroțcaia, Molovata Nouă, Roghi, Cocieri, Corjova și Vasilievca, din raionul Dubăsari, satele Hîrbovăț și Varnița, raionul Anenii Noi, satele Fîrlădeni, Hagimus și Copanca, raionul Căușeni, vor fi racordate la rețelele de gaze naturale ale operatorilor de distribuție licențiați din cadrul grupului SA „Moldovagaz”. Aceștia vor prezenta, în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei CSE, un proiect în acest sens, iar, ulterior,  ANRE va aproba propunerile în termen de 3 zile lucrătoare.„Aceste lucrări trebuiau făcute în ultimii 30 de ani, dar acum e datoria noastră să intervenim cât de repede posibil. Trebuie sa aducem această infrastructură la aceste sate, dar să fim conștienți că am putea avea dificultăți la conectarea lor. Dar este obligația noastră să facem tot ce este posibil ca să asigurăm oamenii noștri din aceste sate cu energie electrică și gaze naturale”, a declarat premierul Dorin Recean.De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va transmite generatoare electrice pentru asigurarea funcționării Grădiniței de copii „Romanița”, Liceului Teoretic Varnița, Centrului comunitar multifuncțional „Asclepio” și sediului Primăriei satului Varnița, raionul Anenii Noi, dar și pentru a asigura funcționarea Grădiniței-creșă „Garofița” și a sistemului de alimentare cu apă a localității Cocieri, raionul Dubăsari. Conform dispoziției CSE, în scopul asigurării continuității funcționării instituțiilor și serviciilor publice din localitățile Varnița și Cocieri, din Fondul de intervenție al Guvernului va fi alocată suma de 233 de mii de lei pentru procurarea bunurilor materiale. Astfel, Consiliul sătesc Varnița va primi 152 de mii de lei pentru a cumpăra 12 tone de peleți și peste patru mii de litri de motorină pentru generatoare. Suma de 81 de mii de lei va fi acordată Consiliului comunal Cocieri pentru procurarea a două boilere electrice și a aproape 3,7 mii de litri de motorină. Dispoziția mai prevede că Batalionul nr. 1 de Infanterie al Forțelor de Menținere a Păcii din comuna Cocieri va transporta, cu titlu gratuit, motorină pentru cazangeria Centrului de Plasament pentru Persoane Vârstnice și Persoane cu Dizabilități din localitate. 

Tânărul ucis în bătaie la Costești, a fost condus astăzi pe ultimul drum
Articolul anterior
O fetiță originară din Moldova este una dintre cele mai bune gimnaste din Germania
Articolul următor