Mai multe organizații neguvernamentale își exprimă îngrijorarea în raport cu legiferarea noului mecanism de suspendare a licențelor posturilor de televiziune, care presupune sistarea temporară a valabilității actelor permisive, în lipsa unei hotărâri din partea instanței de judecată, scrie jurnal.md.
ONG-urile semnatare condamnă „lipsa de transparență în procesul de elaborare, votare și implementare a noului mecanism juridic” și solicită autorităților să renunțe la astfel de practici.
La data de 29 decembrie 2023, vineri seara, a fost publicată decizia prin care Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a suspendat licențele de emisie a șase posturi de televiziune – anterior vizate în dispozițiile de suspendare ale Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).
Potrivit documentului, restricțiile au fost impuse „pentru perioada necesară furnizării unor informații și acte”, cerute pentru că autoritatea ar fi constatat că cele șase instituții media au realizat „investiții în domenii de importanță pentru securitatea statului”.
„Subliniem că, până la data de 29 decembrie 2023, atunci când au fost aprobate măsurile restrictive, autoritățile au ținut în secret mecanismele juridice pe care intenționează să le implementeze, în pofida tentativelor din partea presei de a afla informații despre „pachetele legislative ce permit Executivului să gestioneze situația în afara stării de urgență”. De fapt, mecanismul de suspendare în afara stării de urgență a licențelor posturilor TV a fost legiferat printr-un proiect de lege votat și promulgat la data de 22 decembrie și, respectiv, publicat la 23 decembrie 2023. Inițial, proiectul vizat prevedea o serie de intervenții pe mai multe acte normative, urmărind scopul „asigurării integrității și funcționalității pieței energiei electrice”. Acesta a fost consultat și avizat de autoritățile relevante în perioada lunilor august-noiembrie 2023 și votat în prima lectură. La data de 18 decembrie 2023, cu patru zile înainte de votul final, proiectul de lege menit să asigure „integritatea și funcționalitatea pieței energiei electrice” a fost completat cu un amendament din partea deputatului Radu Marian. Articolele propuse, care au intervenit pe ultima sută de metri, conțineau mecanismul de suspendare temporară a licențelor posturilor de televiziune în afara stării de urgență. Acestea au fost votate, în lectură finală, fără să fie supuse consultărilor publice”, se arată în declarație.
În opinia experților, suspendarea licenței de emisie reprezintă o ingerință profundă în dreptul la libera exprimare. Până la apariția noului mecanism de sistare a actelor permisive ale furnizorilor de servicii media audiovizuale, legea permitea suspendarea forțată a licențelor de emisie doar în temeiul unei hotărâri judecătorești, fapt ce reprezenta o garanție suplimentară a legalității deciziilor autorităților.
Precizăm că, la data de 8 decembrie 2023, premierul Dorin Recean a declarat în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV că cele 12 posturi TV cu licențele suspendate de CSE nu vor putea emite în noul an.
Cele 12 posturi TV au fost închise în două etape. TV6, Orhei TV, Primul în Moldova, Accent TV, NTV și RTR au rămas fără licență în decembrie 2022. În octombrie 2023, Comisia pentru Situații Excepționale a decis, la solicitarea SIS, să suspende licența altor 6 posturi de televiziune. Este vorba despre Orizont TV, ITV, Prime TV, Publika TV, Canal 2 și Canal 3.