Reacția Ministerului Sănătăţii, după cazul ŞOCANT de la maternitatea din Edineţ, unde o femeie a născut o fetiță cu două capete

Ministerul Sănătăţii a venit cu o reacţie referitor la cazul de la maternitatea din Edineț, unde o femeie a născut o fetiţă cu două capete, scrie publika.press.md.

„Ministerul Sănătății confirmă că la Spitalul Raional Edineț s-a născut un copil cu o anomalie gravă incompatibilă cu viața. Având în vedere starea psiho-emoțională a părinților îndemnăm instituțiile mass-media să se abțină de la mediatizarea acestui caz”, a comunicat Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova.

Amintim că o femeie de 36 de ani a născut o fetiță cu două capete, la maternitatea din Edineț. Bebeluşul care a venit pe lume cu anomalie a murit.

Femeia este din raionul Ocniţa şi este la a patra naştere. Ea mai are acasă alţi 3 copii. 

Femeia face parte dintr-o familie social vulnerabilă.

Incendiu puternic în Casa Radio! 12 echipaje și 50 de pompieri au luptat cu flăcările

Apel sporit de intervenție a salvatorilor și pompierilor la Casa Radio de pe strada Miorița 1 din capitală.

În sera zilei de 7 mai 2024 un incendiu a izbucnit în Casa Radio de pe strada Miorița 1 din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:05. Potrivit primelor detalii două încăperi au fost cuprinse de flăcări. La fața locului conform apelului sporit de intervenție au fost trimise 12 unități de tehnică cu un efectiv de 50 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Ajunși la destinație pompierii au stabilit că arderea are loc în camera de servere de la etajul doi al clădirii. Angajații IGSU au evacuat o persoană din interiorul acesteia. În urma incendiului nu au fost raportate victime. Arderea a fost localizată la ora 23.58. În urma incendiului a fost afectată suprafața estimativă de 40 metri pătrați. Incendiul a fost lichidat la ora 00.17. Circumstanțele și cauza de arderii urmează a fi stabilite.

Compania aeriană Wizz Air, cercetată de Comisia Europeană. Cum erau păcăliți clienții pentru a plăti mai mult

Comisia Europeană și autoritățile UE pentru protecția consumatorilor au demarat o investigaţie în ceea ce priveşte 20 de companii aeriene, printre care şi Wizz Air, scrie adevarul.ro.

Potrivit acuzațiilor, Wizz Air şi alte 19 companii aeriene și-ar fi indus în eroare clienții cu privire la declarațiile de mediu. Prin urmare, Comisia Europeană și Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor (CPC) au trimis scrisori în care cer clarificări tuturor celor 20 de companii aeriene.

Acțiunea vine ca urmare a unei plângeri depuse în iunie 2023 de către organizația europeană a consumatorilor BEUC și este condusă de autoritățile de supraveghere din Belgia, Olanda, Norvegia și Spania.

Potrivit airportal.hu, cele 20 de companii aeriene incluse sunt Air Baltic, Air Dolomiti, Air France, Austrian, Brussels Airlines, Eurowings, Finnair, KLM, Lufthansa, Norwegian, Ryanair, SAS, SAS, Swiss, TAP, Volotea, Vueling și Wizz Air.


Comisia Europeană cere clarificări în legătură cu afirmațiilor făcute de companiile aeriene potrivit cărora emisiile de CO2 cauzate de un zbor ar putea fi compensate prin proiecte climatice sau prin utilizarea de combustibili sustenabili,pentru care pasagerii ar putea contribui prin plata unor taxe suplimentare.

„Autoritățile sunt preocupate de faptul că practicile identificate pot fi considerate acțiuni/omisiuni înșelătoare, interzise în temeiul articolelor 5, 6 și 7 din Directiva privind practicile comerciale neloiale. La rândul lor, companiile aeriene trebuie să clarifice dacă aceste afirmații pot fi justificate pe baza unor dovezi științifice solide”, spun oficialii Comisiei Europene.

 „Este o veste excelentă faptul că autoritățile din întreaga Europă recunosc că, de fapt, consumatorii au fost păcăliți de practicile de greenwashing ale companiilor aeriene. Este inacceptabil faptul că acestea au ademenit consumatorii să compenseze emisiile generate de zborurile lor, uneori cu un preț ridicat”, a declarat Monique Goyens, directorul general al BEUC.

Wizz Air și celelalte 19 companii aeriene au la dispoziție 30 de zile pentru a oferi un răspuns și a propune măsuri pentru remedierea situaţiei. Autoritățile vor dezbate și vor supraveghea punerea în aplicare a soluțiilor convenite și, în cazul în care nu sunt luate măsurile necesare, ar putea fi aplicate inclusiv sancțiuni.

Prima semi-finală Eurovison 2024: Vezi care sunt cele 10 țări calificate în finala concursului

Deși a avut o prestanță memorabilă, Moldova nu a acumulat suficiente voturi pentru calificarea în marea finală a Eurovision 2024. Țara noastră a fost reprezentată de Natalia Barbu, cu piesa „In The Middle”.

Cele 10 țări din prima semi-finală calificate pentru finala showului sunt următoarele: Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croația, Irlanda, Luxemburg.

Magistrații au decis: Cel de-al doilea figurant în dosarul „Frauda Bancară”, eliberat sub cauțiune de 12 mii de lei. Cine a achitat-o
Articolul anterior
ONG-urile de media condamnă noul mecanism de suspendare a licențelor posturilor TV
Articolul următor