ONU deblochează 100 de milioane de dolari pentru ţările ameninţate de foamete

ONU a anunţat marţi deblocarea de urgenţă a 100 de milioane de dolari pentru a ajuta şapte ţări, inclusiv Etiopia care va primi 20 de milioane, să nu experimenteze foametea din cauza pandemiei de COVID-19, informează AFP.

separator

„Nimeni nu ar trebui să vadă riscul foametei ca pe un efect secundar inevitabil al acestei pandemii”, a declarat într-un comunicat subsecretarul general al ONU pentru afaceri umanitare Mark Lowcock, transmite Agerpres.

„Dacă acest lucru se întâmplă, este pentru că lumea a permis să se întâmple. Foametea poate fi evitată. Dar trebuie să acţionăm la timp pentru a face diferenţa. La ora actuală, mai mulţi bani pentru asistenţă sunt cel mai rapid şi mai eficient mod de a sprijini eforturile de prevenire a foametei”, a adăugat el.

Deşi pe planetă există „hrană mai mult decât suficientă pentru toată lumea”, „foametea provoacă decese chinuitoare” şi „alimentează conflictele şi războiul”, a mai amintit oficialul ONU.

Din suma deblocată de Fondul central al ONU pentru intervenţii în caz de urgenţă, 20 de milioane de dolari vor fi direcţionaţi către Etiopia, iar restul de 80 de milioane de dolari vor ajunge la alte şase ţări: Afganistan (15 milioane), Burkina Faso (6 milioane), Republica Democrată Congo (7 milioane), Nigeria (15 milioane), Sudanul de Sud (7 milioane) şi Yemen (30 milioane), se arată în comunicat.

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

În Moldova au ajuns 7 mii de flacoane Remdesivir, pentru tratamentul formelor de gravitate medie Covid-19
Articolul anterior
Începând cu 20 noiembrie, vor fi reluate cursele aeriene regulate Chișinău-Moscova-Chișinău
Articolul următor