Opera din Paris difuzează gratuit spectacole online

Operele „Manon”, „Don Giovanni” şi baletul „Lacul Lebedelor” de la Opera Naţională din Paris sunt disponibile, de marţi, pe site-urile instituţiei şi Culturebox, anunţă Le Figaro.

separator

Între două şedinţe de telemuncă şi baby-sitting forţat, izolarea poate fi ocazia de a descoperi cele mai frumoase spectacole din lume, scrie cotidianul francez.

Opera din Paris, în partenariat cu site-ul Culturebox, propune publicului, în vremea pandemiei, să urmărească de marţi, ora 19.30, gratuit, mai multe spectacole din arhiva instituţiei.

Timp de şase zile, internauţii vor putea viziona o reprezentaţie pe site-ul Operei şi pe Culturebox. La sfârşitul acestei perioade, această producţie va fi înlocuită de alta, acest procedeu urmând să aibă loc până în mai.

Opera „Manon” de Jules Massenet va fi prima, cu o punere în scenă de Vincent Huguet. Spectacolul, care ar fi trebuit să se joace până la 10 aprilie la Opera Bastille, a fost anulat după ultimele măsuri impuse de Guvernul francez. „Vrem să păstrăm acestă legătură cu publicul, în ciuda vremurilor complicate”, a explicat Martin Coulon, responsabilul cu presa al Operei.

Filmat cu uşile închise pe 10 martie, „Manon” a fost iniţial destinat difuzării în cinematografe. Un proiect ratat după anunţul de sâmbătă seară de închidere a tuturor sălilor.

Pentru cei mai nerăbdători, instituţia pariziană oferă deja baletul „Giselle” şi opera „Indiile galante” pe site-ul său şi pe Arte Concert.

Programul spectacolelor disponibile online:

„Manon” – 17-22 martie

„Don Giovanni” (2019) – 23-29 martie

„Lacul Lebedelor” (2019) – 30 martie – 5 aprilie

„Bărbierul din Sevilla” (2014) – 6-12 aprilie

Seară Robbins (2018) – 13-19 aprilie

„Povestirile lui Hoffman” (2016) – 20-26 aprilie

„Carmen” (2017) – 27 aprilie – 3 mai

Ciclul de simfonii de Ceaikovski cu Orchestra Operei din Paris, dirijată de Philippe Jordan, va fi difuzat din 17 martie până pe 3 mai.

Sursa

Polonia, alături de Ucraina, după plecarea lui Zelenski de la Casa Albă. Donald Tusk: ,,Dragi prieteni ucraineni, nu sunteți singuri!”

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a transmis un mesaj ucrainenilor, imediat după ce Volodimir Zelenski a plecat de la Casa Albă fără să semneze un acord cu Statele Unite.

„Dragă Volodimir Zelenski, dragi prieteni ucraineni, nu sunteți singuri”, a scris Tusk.

Donald Tusk a fost președinte al Consiliului European, iar între 2007-2012 a mai deținut funcția de prim-ministru al Poloniei.

El este co-fondator și președinte al partidului de centru-dreapta Platforma Civică.

Eșec la Casa Albă. Donald Trump și Volodimir Zelenski s-au certat în Biroul Oval. Acordul pentru mineralele Ucrainei nu va fi semnat

Conferința de presă Trump-Zelenski a fost anulată, Zelenski urmând să plece mai devreme.

Casa Albă a confirmat că Donald Trump și Volodimir Zelenski nu au semnat niciun fel de acrod privind minereurile din Ucraina, potrivit The Guardian.

Acest lucru vine după discuțiile aprinse de mai devreme și o actualizare a președintelui american Donald Trump care spunea că Zelenski „nu era pregătit pentru pace”. Trump, despre Zelenski: „Nu este pregătit pentru pace, dacă America este implicată”

Donald Trump a postat o declarație pe rețeaua sa socială, Truth Social, imediat după întâlnirea cu Volodimir Zelenski de la Casa Albă. „Am avut o întâlnire foarte semnificativă astăzi la Casa Albă. S-au învățat multe care nu ar putut fi înțelese niciodată fără conversație sub asemenea foc și presiune. Este uimitor ceea ce iese prin emoție și am ajuns la concluzia că președintele Zelenski nu este pregătit pentru Pace, dacă America este implicată, pentru că simte că implicarea noastră îi oferă un mare avantaj în negocieri. Nu vreau avantaj, vreau PACE. El a arătat lipsă de respect pentru Statele Unite ale Americii în prețuitul său Birou Oval. Se poate întoarce când va fi pregătit pentru Pace.”

Întâlnire tensionată la Casa Albă. Donald Trump, către Volodimir Zelenski: „Te joci cu al treilea război mondial”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns, astăzi, la Washington, în prima vizită oficială la Casa Albă de la preluarea mandatului de către Donald Trump.

Trump a fost întrebat și despre mesajul său către aliații NATO din Europa Centrală și de Est, îngrijorați de politica expansionistă a lui Vladimir Putin. El a răspuns că este aliniat atât cu Putin, cât și cu Ucraina, pentru că altfel nu ar ajunge niciodată la un acord și că refuză să „spună lucruri groaznice despre Putin”, ceea ce ar îngreuna negocierile.

„Nu sunt aliniat cu nimeni. Sunt aliniat cu Statele Unite ale Americii și cu binele lumii”, a afirmat el.

Dar întâlnirea a luat ulterior o întorsătură dificilă, pentru că Trump i-a spus la un moment dat lui Zelenski că trebuie „să fie recunoscător” și i-a atras atenția că „se joacă cu al treilea război mondial”, potrivit The Guardian.

Întrebat dacă va continua să trimită arme în Ucraina, Donald Trump a răspuns: „Nu așteptăm cu nerăbdare să trimitem multe arme, așteptăm cu nerăbdare să încheiem războiul”. El a adăugat însă: „Răspunsul este da. Dar sperăm că nu va trebui să trimitem prea multe pentru că abia aștept să se rezolve rapid”.

Trump a reiterat că Europa și NATO trebuie să-și intensifice eforturile și să cheltuiască mai mult pentru apărare. Vorbind despre rolul său în negocieri, el a subliniat: „Sunt la mijloc, sunt atât pentru Ucraina, cât și pentru Rusia”. „Vreau să rezolv”, a adăugat locatarul Casei Albe.

Întrebat despre flancul estic al NATO în sens mai larg, Trump a dat exemplu, încă o dată, Polonia ca aliat model și a spus că este „foarte dedicat” acesteia. Zelenski, însă, l-a îndemnat pe Trump să „nu facă compromisuri cu un ucigaș” și a subliniat importanța unui mecanism de protecție „esențial” pentru a garanta sustenabilitatea oricărui acord de pace.

ACTUALIZARE 20:12 Spre sfârșitul discuției tensionate, Trump îi spune lui Zelenski: „Țara ta are mari probleme”. Liderul ucrainean încearcă să intervină, dar Trump gesticulează și îl întrerupe: „Nu, nu, ai vorbit mult”, spune el. „Țara ta are mari probleme”, repetă liderul de la Washington.

„Știu, știu”, răspunde Zelenski.

„Nu câștigi asta”, atrage atenția Trump. „Ai șanse mari să ieși bine din asta datorită nouă.” Președintele SUA adaugă: „V-am dat prin acest președinte stupid [o referire la Joe Biden] 350 de miliarde de dolari, v-am dat echipament militar… dacă nu ați avea echipamentul nostru militar, acest război s-ar fi încheiat în două săptămâni”. „În trei zile, am auzit-o de la Putin”, răspunde Zelenski.

ACTUALIZARE 20:05 Donald Trump a dezvăluit, în timpul discuțiilor din Biroul Oval, că a vorbit cu Vladimir Putin „cu câteva zile în urmă”, adăugând că el crede că președintele Rusiei vrea să încheie un acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

ACTUALIZARE 19:58 „Problema este că te-am împuternicit să fii un tip dur și nu cred că ai fi un tip dur fără Statele Unite. Și oamenii tăi sunt foarte curajoși. Dar ori vei face o înțelegere, ori ieșim și dacă ieșin, vei lupta. Nu cred că va fi frumos, dar te vei lupta. […] Ești într-o poziție mult mai bună [cu înțelegerea], dar nu te comporți deloc recunoscător și asta nu este un lucru frumos”, i-a spus Trump lui Zelenski.

Împreună vom reuși: Asociația MĂR livrează zilnic mese calde pentru angajații Spitalului de Boli Infecțioase ,,Toma Ciorbă”
Articolul anterior
Studiu: Noul coronavirus poate supravieţui mai multe ore în aer liber
Articolul următor