Operațiune de amploare la Piața Centrală. Mită uriașă pentru carne vândută fără controale

Mai mulţi funcţionari din cadrul Laboratorului de expertiză sanitar-veterinară al Direcţiei Municipale pentru Siguranţa Alimentelor, dar şi agenţi economici, au fost documentaţi de CNA şi procurorii anticorupţie, în cadrul a 43 de cauze penale, pornite pe fapte de corupere pasivă şi activă. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi eliberat comercianţilor, care desfăşurau activitate de vânzare a cărnii în halele Pieţei Centrale, certificate de calitate şi sanitar-veterinare contra mită. Cinci persoane au fost reţinute pentru 72 de ore, iar în prezent sunt audiate de procurori şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie.

Potrivit investigaţiilor, care s-au desfăşurat pe parcursul a trei luni, angajaţi ai Laboratorului de expertiză sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din mun. Chişinău ar fi perceput de la agenţii economici, care aduceau carnea pentru vânzare în Piaţa centrală, sume de bani sub formă de taxe de protecţie pentru a le elibera certificate de calitate fără a supune marfa controlului amănunţit. Din imaginile video şi înregistrările obţinute de investigatori, urmare monitorizării, rezultă că funcţionarii efectuau controale superficiale ale mărfii, admiţând produse de proastă calitate spre vânzare şi punând în pericol siguranţa alimentară a cetăţenilor.

La modul concret, dacă taxa oficială pentru o carcasă de carne de porcină sau bovină este de 10 lei per unitate, atunci mita pentru permisiunea de a o comercializa se ridica până la câteva sute de lei, în funcţie de calitatea mărfii. În cazul în care marfa era proaspătă, de calitate înaltă, mita valora nu mai mult de 100 de lei pentru o unitate. Mărimea mitei însă se ridica de câteva ori în cazurile în care pe tarabele pieţei ajungea carne de calitate proastă sau cu un termen mic de valabilitate. Astfel, un agent economic care furniza pe piaţă între 30-40 de carcase urma să plătească drept taxă de protecţie câteva mii de lei, la fiecare partidă. Din documentările, operate timp de trei luni, se estimează o sumă, pretinsă drept mită, de circa 100 000 de lei – bani care au fost calculaţi luând ca bază înregistrările obţinute de anchetatori. Suma reală, însă, care a intrat în afara circuitului oficial, ar putea fi de câteva ori mai mare.

În urma percheziţiilor din această dimineaţă,  au fost reţinuţi 5 persoane, între care 3 medici veterinari din cadrul Laboratorului de expertiză sanitar-veterinară şi 2 agenţi economici. Acţiunile de urmărire penală s-au desfăşurat la domiciliile acestora, în birourile de serviciu şi automobile, dar şi în halele din Piaţa centrală a municipiului Chişinău.

CNA menționează că, procurorii conduc urmărirea penală, care se desfăşoară în cadrul a 43 de dosare, pornite pe fapte de corupere pasivă şi activă. Legislaţia în vigoare prevede până la 10 ani de puşcărie pentru aceste fapte, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii defintive şi irevocabile de judecată.

Pe o porțiune a bulevardului Decebal va fi suspendat traficul rutier, timp de mai mult de o lună

Începând cu marți, 14 mai, traficul rutier va fi suspendat pe o porțiune de drum de pe bulevardul Decebal din capitală. Este vorba despre tronsonul cuprins între bd Dacia și str Nicolae Titulescu (partea impară).

Suspendarea traficului va fi aplicată în perioada 14 mai – 30 iunie. Potrivit autorităților locale, acțiunea are loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație a trotuarelor de pe bd Decebal. Lucrările sunt effectuate de către compania SRL „VICOLIV-GRUP”.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să evite zona și să opteze pentru circulația pe alte străzi.  

Rusia anunță că a ocupat încă patru sate din regiunea Harkov

Ministerul rus al Apărării a anunţat duminică ocuparea a încă patru sate în provincia Harkov în partea de nord-est a Ucrainei, după alte cinci sate ocupate cu o zi în urmă în aceeaşi provincie, relatează agenţiile internaţionale de presă, transmite Digi24.ro.

„Unităţile grupării de trupe ‘Nord’ au avansat profund în liniile inamice şi au eliberat localităţile Gatişce, Krasnoie, Morokhoveţ şi Oleinikovo în regiunea Harkov, situate aproape de frontiera cu Rusia”, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului public matinal al armatei ucrainene, trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore 12 operaţiuni de asalt în nordul provinciei Harkov ca parte a unei noi ofensive, despre care unii comentatori afirmă că ar avea ca obiectiv să oblige armata ucraineană să redirecţioneze resurse din alte sectoare ale frontului lung de circa o mie de kilometri.

O unitate a forţelor speciale din Garda Naţională ucraineană a anunţat sâmbătă seară că trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii, în timp ce trupele ruse au reuşit să ocupe mai multe sate. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia trupelor sale în Harkov este „dificilă”, adăugând însă că inamicul nu a reuşit să străpungă frontul în ceea ce Kievul descrie drept o mare ofensivă rusească.

Ideea lansării unei astfel de ofensive majore în Harkov este contrazisă de Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW), conform căruia trupele ruse desfăşoară doar „operaţiuni ofensive limitate” de-a lungul graniţei Rusiei cu această provincie ucraineană şi „continuă să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate”.

Nici Rusia nu a confirmat lansarea unei mari ofensive pe frontul din Harkov, menţionând doar desfăşurarea unor „acţiuni ofensive” în acea direcţie, în timp ce bloggerii militari ruşi analizează pe reţelele de socializare intensificarea atacurilor armatei ruse şi posibilele obiective ale operaţiunilor acesteia.

România livrează Ucrainei curent electric, în urma avariilor din sistemul energetic naţional provocate de bombardamentele ruse

La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană, transmite News.ro.

Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia proprie, importuri comerciale şi asistenţă de urgenţă din partea reţelelor electrice din Polonia, România şi Slovacia, a transmis Ministerul Energiei de la Kiev, scrie Ukrainskaia Pravda. Volumul total al livrărilor de urgenţă a fost mai mic de 3% din consumul zilnic de energie electrică, se arată într-un comunicat.

La cererea Ucrainei, duminică, 12 mai, a fost deja furnizată energie electrică de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia.

Tot duminică, la cererea Poloniei, Ucraina va furniza asistenţă de urgenţă pentru a primi surplusul de electricitate din reţeaua electrică a acestei ţări.

Având în vedere pagubele semnificative suferite de reţeaua electrică ucraineană în urma bombardamentelor ruseşti, Ministerul Energiei din Ucraina îi îndeamnă pe consumatori să reducă folosirea aparatelor cu consum mare de energie în orele de vârf (în special seara, între orele 17:00 şi 22:00).

De asemenea, industria este îndemnată să îşi revizuiască procesele de producţie pentru a reduce sarcina asupra reţelei electrice şi să utilizeze importurile cât mai mult posibil pentru a se asigura că sunt evitate întreruperile şi că reţeaua este mai rezistentă.

Greșeli făcute la aeroport, în pandemie
Articolul anterior
Piața Centrală din Chișinău are un alt program de lucru
Articolul următor