Operator al pieței de electricitate din România trece Prutul

Adunarea generală a OPCOM, operator al pieței de energie electrică și gaze naturale din România, a aprobat înființarea unei întreprinderi fiică la Chișinău care va opera piața de energie electrică.

Această întreprinderea se va numi Operatorul pieței de energie M (OPEM) și urmează a fi înregistrată la Agenția Servicii Publice din Republica Moldova, cu un capital social de 500 de mii de lei.

Potrivit Ministerului Energiei al R. Moldova, această hotărâre vine în contextul în care la începutul acestei săptămâni a fost semnat Memorandumul de înțelegere între Guvernele de la Chișinău și București privind realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică din România și Republica Moldova.

Astfel, părțile au decis să asigure, printre alte obiective strategice, condițiile desemnării OPCOM în calitate de operator al pieței de energie electrică în Republica Moldova, inclusiv operator al pieței energiei electrice desemnat în vederea integrării pieței energiei electrice din Republica Moldova în piața de energie electrică a UE prin cuplarea piețelor.

„Datorită experienței OPCOM, deja anul viitor vom avea o bursă de energie funcțională. Fiind operator de piață în România, vom face natural cuplarea piețelor din R. Moldova și România, ceea ce înseamnă că operatorii de pe piața noastră vor avea de facto acces și pe bursa română de energie”, a declarat Victor Parlicov, ministrul Energiei de la Chișinău.

El a mai remarcat că astfel, piața energiei din Republica Moldova se va integra mai ușor în piața comună a energiei la nivel european. Ca rezultat, o bună parte din problemele cu care se confruntă inclusiv producătorii de energie regenerabilă vor fi soluționate exact ca pe piețele mature. Va dispărea problema coeficienților pentru energia de dezechilibru, care crea nemulțumiri în rândul producătorilor, în special a celor de energie regenerabilă. Va fi mai ușor de importat și de exportat energie regenerabilă.

„Desemnarea societății care urmează a fi înregistrată în următoarele zile în Republica Moldova ca unic operator al pieței de energie electrică din Republica Moldova va constitui încă o dovadă a expertizei consolidate a OPCOM în administrarea piețelor de energie prin asigurarea desfășurării continue, ordonate, eficiente, echitabile și transparente a tranzacțiilor cu energie și prin facilitarea pieței unice în beneficiul participanților la piață și al consumatorilor finali, care culeg beneficiile responsabilităților asumate de OPCOM încă din anul 2000 în plan național, respectiv, regional și european odată cu prima cuplare a piețelor de energie electrică la care România a fost parte începând cu anul 2014”, precizează OPCOM într-un comunicat de presă.

Din punct de vedere tehnic, inițial va fi lansată piața zilei următoare și piața intrazilnică, orară, de energie. Cu aceste instrumente și piața en gros de energie electrică din Republica Moldova va deveni mai transparentă și mai corectă, se arată în același comunicat.

sursa: www.infoprut.ro

Pe o porțiune a bulevardului Decebal va fi suspendat traficul rutier, timp de mai mult de o lună

Începând cu marți, 14 mai, traficul rutier va fi suspendat pe o porțiune de drum de pe bulevardul Decebal din capitală. Este vorba despre tronsonul cuprins între bd Dacia și str Nicolae Titulescu (partea impară).

Suspendarea traficului va fi aplicată în perioada 14 mai – 30 iunie. Potrivit autorităților locale, acțiunea are loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație a trotuarelor de pe bd Decebal. Lucrările sunt effectuate de către compania SRL „VICOLIV-GRUP”.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să evite zona și să opteze pentru circulația pe alte străzi.  

Rusia anunță că a ocupat încă patru sate din regiunea Harkov

Ministerul rus al Apărării a anunţat duminică ocuparea a încă patru sate în provincia Harkov în partea de nord-est a Ucrainei, după alte cinci sate ocupate cu o zi în urmă în aceeaşi provincie, relatează agenţiile internaţionale de presă, transmite Digi24.ro.

„Unităţile grupării de trupe ‘Nord’ au avansat profund în liniile inamice şi au eliberat localităţile Gatişce, Krasnoie, Morokhoveţ şi Oleinikovo în regiunea Harkov, situate aproape de frontiera cu Rusia”, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului public matinal al armatei ucrainene, trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore 12 operaţiuni de asalt în nordul provinciei Harkov ca parte a unei noi ofensive, despre care unii comentatori afirmă că ar avea ca obiectiv să oblige armata ucraineană să redirecţioneze resurse din alte sectoare ale frontului lung de circa o mie de kilometri.

O unitate a forţelor speciale din Garda Naţională ucraineană a anunţat sâmbătă seară că trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii, în timp ce trupele ruse au reuşit să ocupe mai multe sate. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia trupelor sale în Harkov este „dificilă”, adăugând însă că inamicul nu a reuşit să străpungă frontul în ceea ce Kievul descrie drept o mare ofensivă rusească.

Ideea lansării unei astfel de ofensive majore în Harkov este contrazisă de Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW), conform căruia trupele ruse desfăşoară doar „operaţiuni ofensive limitate” de-a lungul graniţei Rusiei cu această provincie ucraineană şi „continuă să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate”.

Nici Rusia nu a confirmat lansarea unei mari ofensive pe frontul din Harkov, menţionând doar desfăşurarea unor „acţiuni ofensive” în acea direcţie, în timp ce bloggerii militari ruşi analizează pe reţelele de socializare intensificarea atacurilor armatei ruse şi posibilele obiective ale operaţiunilor acesteia.

România livrează Ucrainei curent electric, în urma avariilor din sistemul energetic naţional provocate de bombardamentele ruse

La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană, transmite News.ro.

Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia proprie, importuri comerciale şi asistenţă de urgenţă din partea reţelelor electrice din Polonia, România şi Slovacia, a transmis Ministerul Energiei de la Kiev, scrie Ukrainskaia Pravda. Volumul total al livrărilor de urgenţă a fost mai mic de 3% din consumul zilnic de energie electrică, se arată într-un comunicat.

La cererea Ucrainei, duminică, 12 mai, a fost deja furnizată energie electrică de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia.

Tot duminică, la cererea Poloniei, Ucraina va furniza asistenţă de urgenţă pentru a primi surplusul de electricitate din reţeaua electrică a acestei ţări.

Având în vedere pagubele semnificative suferite de reţeaua electrică ucraineană în urma bombardamentelor ruseşti, Ministerul Energiei din Ucraina îi îndeamnă pe consumatori să reducă folosirea aparatelor cu consum mare de energie în orele de vârf (în special seara, între orele 17:00 şi 22:00).

De asemenea, industria este îndemnată să îşi revizuiască procesele de producţie pentru a reduce sarcina asupra reţelei electrice şi să utilizeze importurile cât mai mult posibil pentru a se asigura că sunt evitate întreruperile şi că reţeaua este mai rezistentă.

Justin Timberlake rupe tăcerea în legătură cu declarațiile lui Britney Spears despre întreruperea de sarcină
Articolul anterior
Roberta Metsola, mesaj în limba română, după decizia istorică a Consiliului European: „Moldova este…”
Articolul următor