Operatorii aerieni din Moldova au fost excluși din „lista neagră” a UE

Operatorii aerieni naționali au fost excluși din Lista de Siguranță a UE, cunoscută și ca „lista neagră”. Despre asta anunță reprezentanții de la Autoritatea Aeronautică Civilă care au emis un comunicat de presă în acest sens, scrie realitatea.md.

„În urma misiunii de evaluare desfășurată de Comisia Europeană în cadrul AAC în septembrie anul curent și a ședinței Comitetului de Siguranță Aeronautică al Comisiei Europene din 12 noiembrie 2021, cu participarea reprezentanților tuturor statelor membre, s-a decis excluderea Operatorilor aerieni naționali din Lista de siguranță a UE (așa zisa Lista Neagră). Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE în următoarele zile”, se precizează în comunicat.

În anul 2018, în urma mai multor sesizări din partea autorităților aeronautice a statelor membre UE cu privire la neconformitățile depistate la operatorii aerieni naționali, Comisia Europeană a decis să desfășoare o misiune de evaluare a capacităților de supraveghere ale AAC.

Misiunea de evaluare a fost realizată de Comisia Europeană în perioada 11-15 februarie 2019. Drept urmare, din cauza lipsei unui nivel corespunzător de supraveghere a siguranței aeronautice, transportatorii aerieni certificați în Republica Moldova (cu excepția Air Moldova, Fly One și Aerotranscargo) au fost incluși în lista de siguranță, fiind impuse restricții de operare în spațiul aerian al Uniunii Europene.
Problema listei de siguranță ținea mai mult de capacitatea insuficientă a AAC, la acea perioadă, de a exercita funcțiile sale de certificare și supraveghere continuă în conformitate cu cerințele internaționale.

În acest sens, acțiunile ulterioare întreprinse de AAC, începând cu februarie 2019, au fost axate spre înlăturarea neconformităților depistate de misiunea de evaluare a CE.

Prin Planul de Acțiuni Corective prezentat în cadrul ședinței Comitetului de Siguranță Aeronautică a Comisiei Europene din 2 aprilie 2019, AAC și-a asumat înlăturarea tuturor neconformităților identificate de CE și consolidarea capacităților de supraveghere a agenților aeronautici.

Povestea unei mame, marcată de violență, alcool și certuri interminabile, care a găsit puteri să lupte pentru alt viitor

Când își amintește de copilărie, Elena reușește cu greu să își ascundă lacrimile. A fost martora unei copilării marcate de violență, alcool și certuri, o realitate înfricoșătoare căreia puțini ar putea să-i facă față, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Dar, în ciuda tuturor acestor obstacole, a găsit în ea puterea de a lupta pentru un alt viitor. La doar 16 ani, cu un copilaș sub inimă, și fără niciun sprijin, s-a trezit singură pe lume. Adolescența i-a fost umbrită de lipsa ambilor părinți, iar fratele în grija căruia se afla i-a întors spatele de îndată ce a aflat că este însărcinată.

La Centrul Maternal „În brațele mamei” a ajuns acum un an, deschizând un nou capitol al vieții sale. Aici a găsit nu doar un adăpost, ci și sprijinul de care avea atât de mare nevoie pentru a merge mai departe. Pentru Elena, cel mai important a fost să găsească un cuibușor sigur, unde să-și crească băiețelul, Victor. Micuțul, care curând va împlini un an, frecventează acum creșa „Gâgâlici,” un serviciu creat de Diaconia pentru a sprijini mamele aflate în situații dificile. La creșă, Victor beneficiază de educație timpurie, grijă și atenția necesară pentru a se dezvolta armonios, oferindu-i Elenei liniștea și timpul necesar să-și continue studiile.

Astfel, tânăra s-a înscris la cursuri de cofetar, a învățat să gătească și și-a dezvoltat abilități în domeniul culinar. Cu ambiție și perseverență, visează să devină bucătar-cofetar și să fie un exemplu demn de urmat pentru băiețelul ei.

În fiecare zi Elena își amintește că, indiferent de obstacolele pe care le întâlnește în viață, poate găsi în ea resursele necesare pentru a învinge și pentru a crea un viitor mai bun pentru mica ei familie. Iar grație pedagogilor sociali și oamenilor de bună credință care susțin cuplurile mamă-copil de la Centrul Maternal va reuși să-și capete independența.


Din 2011, Centrul Maternal oferă mamelor și pruncilor aflați în dificultate un spațiu sigur pentru a rămâne împreună. Sub îndrumarea echipei, mamele învață zilnic să depășească provocările vieții și să își mențină copiii aproape. În cei 13 ani de activitate, Centrul Maternal a sprijinit 205 mame să își păstreze pruncii alături.

În luna decembrie, Misiunea Socială Diaconia desfășoară Campania de Crăciun „În Brațele Mamei” pentru a informa și sensibiliza publicul cu privire la mamele și copiii asistați de Centrul Maternal.

Fiecare poate aleage propriul scenariu de fapte bune prin care să contribuie la susținerea cauzelor Campaniei.

  • Echipele de angajați pot dărui o oră de bunătate sau pot asocia acțiunile tradiționale de Crăciun, precum Secret Santa, licitații, felicitări personalizate și daruri corporative pentru a susține copiii din programele Diaconiei.
  • Donațiile financiare directe, pot acoperi costurile de asistență ale cuplurilor mamă-copil în Centrul Maternal: 4000 lei înseamnă o zi de asistență complexă pentru toate cuplurile mamă – copil, iar 500 – o zi de sprijin pentru o mamă și pruncul ei. 
  • Devenind Patronul proiectelor Diaconiei poți fi alături de beneficiari prin donații constante, pe parcursul întregului an.

Pentru a fi ghidați în alegerea formei potrivite de implicare, dar și pentru a cunoaște mai multe detalii despre nevoile de asistență, puteți apela la numărul de telefon: 067 712 300 sau la email: comunicare@diaconia.md.

Instagram va avea o nouă funcție bazată pe AI care va schimba complet conținutul

Instagram va lansa anul viitor o funcţie de inteligenţă artificială care va schimba orice aspect al filmărilor video, a anunțat şeful platformei, Adam Mosseri, citat de libertatea.ro.

Cu o simplă comandă scrisă, creatorii de conţinut vor putea schimba fundalul, hainele sau aspectul general. Unele editări vor fi subtile, în vreme ce altele vor aduce schimbări substanţiale.

În demonstraţia postată de Mosseri, acesta şi-a schimbat pe rând înfăţişarea, ajungând să poarte o altă haină, un lanţ de aur la gât şi chiar să se transform într-un personaj animat.

Dincolo de numeroasele posibilităţi de alterare a aspectului, rezultatul, cel puţin în prezentarea oferită de companie, pare să fie de o calitate suficient de bună. Aceste facilităţi se bazează pe modelul Movie Gen AI, lansat de Meta în luna octombrie, dar care încă nu este disponibil. Cu ajutorul AI-ului, conţinutul Instagram ar putea face pasul de la falsa înfrumuseţare la caricaturizare.

Trei mașini au ajuns într-un șanț, în urma unui accident în lanț, la Anenii Noi

Trei mașini au fost avariate, după ce au fost implicate într-un accident în lanț, care s-a produs cu puțin timp în urmă pe drumul care face legătura dintre satele Chetrosu și Todirești, din raionul Anenii Noi, scrie pulsmedia.md.

În urma impactului, cele trei automobile au ajuns într-un șanț de pe acostament.

Cum se simt Oana și Viorel Lis după externare. „Viorel își aranjase deja locul de veci”
Articolul anterior
Primăria Chișinău a publicat programul sărbătorilor de iarnă 2021/2022
Articolul următor