Oportunitate unică pentru designerii grafici de la noi interesați de tehnologie și implicare activă în societate

Pe 26-28 aprilie ești așteptat la Tekwill pentru a participa la UX4Gov Designathon. Evenimentul care încurajează colaborarea între instituțiile publice și designerii de produs, cu scopul de a îmbunătăți accesibilitatea și calitatea serviciilor publice prin soluții de design inovator și centrat pe utilizator.

Participanții vor lucra în echipe pentru a aborda și soluționa provocările reale prezentate de instituțiile publice, trecând prin toate etapele dezvoltării produsului – de la cercetare la prototip și testare, culminând cu prezentarea soluțiilor în fața unui juriu de experți.

Această inițiativă reprezintă o oportunitate unică pentru Designerii de Produs, UX, UI, Web și grafici, cu o pasiune pentru inovare și impact social, de a soluționa provocările reale ale instituțiilor publice.

Beneficii pentru participanți:

Impact vizibil: Ai ocazia să vezi cum soluțiile tale contribuie la îmbunătățirea vieții cetățenilor.

Colaborare: Construiești punți valoroase între lumea designului și sectorul public.

Învățare și dezvoltare: Participarea îți va extinde orizonturile, îmbogățindu-ți portofoliul și rețeaua profesională.

 UX4Gov Designathon îți oferă spațiul potrivit pentru implicarea ta activă în dezvoltarea produselor sectorului public.  Dar venim să te informăm că ideea ta nu va fi doar apreciată, dar și remunerată:

 Locul 1: 50.000 lei – o recompensă semnificativă pentru echipa care va impresiona juriul cu cea mai originală și de impact soluție.

Locul 2: 30.000 lei – o recunoaștere importantă a efortului și talentului echipei care va obține locul secund.

Locul 3: 10.000 lei – un premiu consistent pentru echipa care va completa cu o soluție ingenioasă și bine conturată

Înregistrarea la eveniment se face AICI.

Locurile sunt limitate. Încurajăm toți designerii interesați să se înregistreze pentru a nu pierde șansa de a contribui la transformarea digitală a Republicii Moldova.

UX4Gov Designathon este o inițiativă a comunității de design YaTakViju și Technovator, în parteneriat cu ATIC și Tekwill, sub egida Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, cu susținerea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

Țara din Europa în care tinerii primesc bani de chirie dacă se angajează. Ce alte alte facilități au aceștia, dar și companiile care îi ia la lucru
Articolul anterior
Campionatul European, organizat în premieră la Chișinău! Moldova a fost gazdă a două turnee majore la dans sportiv
Articolul următor