Salvatorii din nordul țării au intervenit în urma ploilor torențiale.
Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în raionul Soroca în urma ploilor torențiale, înregistrate pe data de 2 iunie 2022, au fost raportate mai multe pagube materiale, iar angajații IGSU au fost solicitați pentru lichidarea consecințelor în urma condițiilor climaterice nefavorabile.
Astfel, în localitatea Volovița, salvatorii au intervenit pentru a înlătura un copac prăbușit peste două autovehicule de model Dacia Duster și Volkswagen Golf. Tot, în municipiul Soroca pe strada Miron Costin, angajații IGSU au deblocat circulația pe traseul blocat de un copac căzut în urma vântului și precipitațiilor puternice.
Mai mult, în urma ploilor a fost parțial deteriorat un drum local din pietriș de 2,5 km, precum și o porțiune de drum raional de 2,2 km în localitatea Ocolina. De asemenea, în satul Șeptelici a fost blocat parțial cu pietriș un drum din centrul localității.
Potrivit datelor colectate, vântul puternic a descoperit 9 sere, fiind deteriorată pelicula pe o suprafață de 6000 de m2, iar 4,5 ha de căpșuni au fost distruse.
Conform IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 55 situații de risc.