Pas important privind finanțarea liniei electrice Strășeni-Gutinaș, a treia linie de interconectare cu România

Memorandumul de Înțelegere privind finanțarea LEA 400kV Strășeni-Gutinaș, a treia linie de interconectare cu România a fost semnat de Ministerul Energiei și Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) marți, 30 aprilie.

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova va fi conectat la rețeaua românească și cea europeană printr-o nouă linie electrică aeriană de 400 kV cu o lungime estimativă de 190 de kilometri, fiind a treia conexiune directă dintre Moldova și România, unind stațiile electroenergetice Strășeni și Gutinaș. 

Construirea noii linii electrice aeriene 400 kV este prevăzută de Memorandumul de Înțelegere semnat între Guvernul SUA, reprezentat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), și Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Ministerul Energiei.

„Această linie înseamnă securitate energetică și o condiție pentru a asigura creșterea economică a țării. Întreprinderile își pot planifica activitatea pentru că au suficientă energie, iar cetățenii pot miza că au lumină acasă și tot confortul care depinde de aceasta”, a spus Victor Parlicov, ministrul Energiei.

Documentul a fost semnat de administratoarea adjunctă a USAID, Isobel Coleman, în timpul vizitei sale în Republica Moldova.

„Astăzi, sunt aici pentru a transmite angajamentul Statelor Unite de a sprijini Republica Moldova în implementarea unui proiect extrem de important. Împreună, eforturile noastre vor contribui la construcția unei linii de înaltă tensiune care va conecta Moldova la rețeaua electroenergetică europeană, reprezentând o conexiune pozitivă, atât la mod direct, cât și simbolic”, a declarat Isobel Coleman, administratoarea adjunctă a USAID.

Construirea liniei de tensiune înaltă Strășeni-Gutinaș este parte a programului #MoldovaConectată care constituie un efort mai amplu al USAID în ce privește consolidarea securității și autonomiei energetice moldovenești, legând infrastructură energetică locală de cea europeană.

Inițiativa #MoldovaConectată își propune să sporească securitatea energetică a țării, să contribuie la creșterea economică, bunăstarea socială și independența Republicii Moldova față de influențele străine. 

Pe termen lung, linia de tensiune înaltă va furniza acces la multiple surse de energie regenerabilă, va facilita integrarea acestora în sistemul național, va asigura un aport energetic constant, generând și noi locuri de muncă.

Kent Longsdon, ambasadorul SUA în Moldova a menționat că „de la abordarea necesităților energetice imediate ale Republicii Moldova, până la accelerarea tranziției spre energia verde, parteneriatul dintre Statele Unite și Guvernul Republicii Moldova devine tot mai puternic. Prezența Administratoarei adjunct a USAID Isobel Coleman astăzi aici pentru a semna acest Memorandum de Înțelegere reprezintă un simbol al angajamentului Statelor Unite de a consolida securitatea energetică a Republicii Moldova”.

Memorandumul de Înțelegere dintre Guvernul SUA și Guvernul Republicii Moldova prevede că etapa de construcție va începe la sfârșitul anului 2025, după efectuarea mai multor studii de fezabilitate, iar finalizarea construcției este așteptată spre finele anului 2029. Pe teritoriul Moldovei, linia electrică aeriană va avea o lungime de peste 70 de kilometri din totalul de 190 de kilometri și va începe la de stația electrică Strășeni. 

În anii următori sunt planificate investiții de 220 de milioane de dolari pentru a îmbunătăți stabilitatea rețelei electrice și pentru a crește oportunitățile de generare internă, folosind resursele de energie regenerabilă competitive din punct de vedere al costurilor.

Integrarea mai eficientă în piețele regionale de electricitate va facilita accesul Moldovei la electricitate la prețuri avantajoase și, pe viitor, posibilitatea de a exporta energie pe piața europeană.

Acest demers va propulsa Republica Moldova într-o poziție favorabilă în relațiile comerciale cu entitățile regionale de energie, va contribui la sustenabilitatea economică a țării, va îmbunătăți standardele sociale de viață și va crea condițiile necesare pentru dezvoltarea economiei Moldovei. 

Statele Unite susțin ferm eforturile de integrare a Moldovei în UE, iar această linie de electricitate de tensiune înaltă  va ajuta Moldova să întărească legăturile cu UE pe măsură ce avansează cu aspirațiile sale de aderare.

Povestea unei mame, marcată de violență, alcool și certuri interminabile, care a găsit puteri să lupte pentru alt viitor

Când își amintește de copilărie, Elena reușește cu greu să își ascundă lacrimile. A fost martora unei copilării marcate de violență, alcool și certuri, o realitate înfricoșătoare căreia puțini ar putea să-i facă față, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Dar, în ciuda tuturor acestor obstacole, a găsit în ea puterea de a lupta pentru un alt viitor. La doar 16 ani, cu un copilaș sub inimă, și fără niciun sprijin, s-a trezit singură pe lume. Adolescența i-a fost umbrită de lipsa ambilor părinți, iar fratele în grija căruia se afla i-a întors spatele de îndată ce a aflat că este însărcinată.

La Centrul Maternal „În brațele mamei” a ajuns acum un an, deschizând un nou capitol al vieții sale. Aici a găsit nu doar un adăpost, ci și sprijinul de care avea atât de mare nevoie pentru a merge mai departe. Pentru Elena, cel mai important a fost să găsească un cuibușor sigur, unde să-și crească băiețelul, Victor. Micuțul, care curând va împlini un an, frecventează acum creșa „Gâgâlici,” un serviciu creat de Diaconia pentru a sprijini mamele aflate în situații dificile. La creșă, Victor beneficiază de educație timpurie, grijă și atenția necesară pentru a se dezvolta armonios, oferindu-i Elenei liniștea și timpul necesar să-și continue studiile.

Astfel, tânăra s-a înscris la cursuri de cofetar, a învățat să gătească și și-a dezvoltat abilități în domeniul culinar. Cu ambiție și perseverență, visează să devină bucătar-cofetar și să fie un exemplu demn de urmat pentru băiețelul ei.

În fiecare zi Elena își amintește că, indiferent de obstacolele pe care le întâlnește în viață, poate găsi în ea resursele necesare pentru a învinge și pentru a crea un viitor mai bun pentru mica ei familie. Iar grație pedagogilor sociali și oamenilor de bună credință care susțin cuplurile mamă-copil de la Centrul Maternal va reuși să-și capete independența.


Din 2011, Centrul Maternal oferă mamelor și pruncilor aflați în dificultate un spațiu sigur pentru a rămâne împreună. Sub îndrumarea echipei, mamele învață zilnic să depășească provocările vieții și să își mențină copiii aproape. În cei 13 ani de activitate, Centrul Maternal a sprijinit 205 mame să își păstreze pruncii alături.

În luna decembrie, Misiunea Socială Diaconia desfășoară Campania de Crăciun „În Brațele Mamei” pentru a informa și sensibiliza publicul cu privire la mamele și copiii asistați de Centrul Maternal.

Fiecare poate aleage propriul scenariu de fapte bune prin care să contribuie la susținerea cauzelor Campaniei.

  • Echipele de angajați pot dărui o oră de bunătate sau pot asocia acțiunile tradiționale de Crăciun, precum Secret Santa, licitații, felicitări personalizate și daruri corporative pentru a susține copiii din programele Diaconiei.
  • Donațiile financiare directe, pot acoperi costurile de asistență ale cuplurilor mamă-copil în Centrul Maternal: 4000 lei înseamnă o zi de asistență complexă pentru toate cuplurile mamă – copil, iar 500 – o zi de sprijin pentru o mamă și pruncul ei. 
  • Devenind Patronul proiectelor Diaconiei poți fi alături de beneficiari prin donații constante, pe parcursul întregului an.

Pentru a fi ghidați în alegerea formei potrivite de implicare, dar și pentru a cunoaște mai multe detalii despre nevoile de asistență, puteți apela la numărul de telefon: 067 712 300 sau la email: comunicare@diaconia.md.

Instagram va avea o nouă funcție bazată pe AI care va schimba complet conținutul

Instagram va lansa anul viitor o funcţie de inteligenţă artificială care va schimba orice aspect al filmărilor video, a anunțat şeful platformei, Adam Mosseri, citat de libertatea.ro.

Cu o simplă comandă scrisă, creatorii de conţinut vor putea schimba fundalul, hainele sau aspectul general. Unele editări vor fi subtile, în vreme ce altele vor aduce schimbări substanţiale.

În demonstraţia postată de Mosseri, acesta şi-a schimbat pe rând înfăţişarea, ajungând să poarte o altă haină, un lanţ de aur la gât şi chiar să se transform într-un personaj animat.

Dincolo de numeroasele posibilităţi de alterare a aspectului, rezultatul, cel puţin în prezentarea oferită de companie, pare să fie de o calitate suficient de bună. Aceste facilităţi se bazează pe modelul Movie Gen AI, lansat de Meta în luna octombrie, dar care încă nu este disponibil. Cu ajutorul AI-ului, conţinutul Instagram ar putea face pasul de la falsa înfrumuseţare la caricaturizare.

Trei mașini au ajuns într-un șanț, în urma unui accident în lanț, la Anenii Noi

Trei mașini au fost avariate, după ce au fost implicate într-un accident în lanț, care s-a produs cu puțin timp în urmă pe drumul care face legătura dintre satele Chetrosu și Todirești, din raionul Anenii Noi, scrie pulsmedia.md.

În urma impactului, cele trei automobile au ajuns într-un șanț de pe acostament.

Florin Piersic a ajuns la Terapie Intensivă după operația de urgenţă. Actorul ar putea fi transferat la Viena
Articolul anterior
Patru viori de valoare culturală, tăinuite la vamă. Motivul pentru care acestea au fost ridicate
Articolul următor