Patru ceremonii de depunere a jurământului de credință față de România vor fi organizate în februarie-martie

Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) va organiza, pe parcursul lunilor februarie și martie 2021, patru ceremonii de depunere a jurământului de credință față de România dedicate Ambasadei României la Chișinău și celor două Consulate Generale Bălți și Cahul.

În context, Ambasada română la Chișinău vine cu mai multe precizări privind depunerea jurământului de credință față de România, transmite IPN.

Pot depune jurământul de credință la sediul ANC persoanele care au solicitat redobândirea cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, iar ulterior au optat pentru stabilirea domiciliului în România, dar și cele care doresc menținerea domiciliului în străinătate, dar solicită depunerea jurământului la București.

Persoanele respective pot depune jurământul de credință, în termenul prevăzut de lege și la sediul ANC din București, cu acordul șefului de misiune sau al oficiului consular din Republica Moldova. Acordul șefului de misiune pentru depunerea jurământului de credință la sediul ANC este emis de către Secția consulară a Ambasadei României la Chișinău exclusiv în baza unei programări prealabile, obținute prin intermediul portalului extern www.econsulat.ro, în baza cererii online transmise spre pre-validare cu opțiunea depunerii jurământului de credință la ANC. Pentru procesarea cererii de către Secția consulară sunt necesare aceleași documente ca cele solicitate în vederea programării pentru depunerea jurământului de credință față de România la sediul misiunii diplomatice.

Cererile online pentru depunerea jurământului de credință vor fi programate de către Secția Consulară, cu respectarea ordinii cronologice a datei de transmitere a acestora și în limita locurilor disponibile. Data și ora programării vor fi trimise automat de sistem la adresa de e-mail care a fost folosită pentru crearea contului de utilizator pe portalul www.econsulat.ro.

Ceremoniile vor fi organizate la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, din str. Blănari nr. 25, sect. 3, București în perioada februarie-martie 2021 astfel pentru: 4 februarie sunt disponibile 60 de locuri, pentru 23 februarie – 120 de locuri, 4 martie – 60 de locuri, 23 martie – 120 de locuri.

Condițiile de intrare în România pot fi consultate accesând : https://chisinau.mae.ro/local-news/1972. Ambasada României menționează că singura autoritate competentă legal să permită intrarea în România este Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. În contextul pandemic, accesul în incita Secției consulare va fi permis numai cu purtarea măștii de protecție și cu menținerea distanței fizice. Persoanele nu trebuie să aibă simptome asociate COVID-19.

Codul Electoral va fi modificat, după decizia Curții Constituționale

Majoritatea parlamentară din Republica Moldova va face modificări la Codul Electoral, în urma deciziei recente a Curții Constituționale, scrie evz.ro.

Codul Electoral va fi modificat

Comisia juridică, de numiri și imunități din Parlamentul de la Chișinău va analiza motivele invocate de Curtea Constituțională în legătură cu declararea neconstituționalității unui articol din Codul Electoral, care interzice unor persoane asociate partidelor politice scoase în afara legii să participe la alegeri.

Președinta comisiei, Veronica Roșca, a anunțat că majoritatea parlamentară va interveni cu modificări, astfel încât legea să fie conformă prevederilor hotărârii Curții Constituționale.

Ce și cum se va schimba în Codul Electoral

„Chiar dacă au fost operate modificări s-a declarat neconstituțional din două puncte de vedere, de procedură. Ar fi trebuit să recunosc chiar dacă Regulamentul Parlamentului permite votarea în două lecturi în aceeași ședință. Unele state au la îndemână ordonanța de urgență sau delegarea legislativă.

Iată că noi o avem, dar ea nu este suficient de bine pusă la punct și trebuie de gândit acest mecanism. Doi, a fost declarată neconstituțională și de fond, adică sunt probleme pe care trebuie să le soluționăm ca legislativ”, a spus Veronica Roșca la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”. 

Curtea Constituțională a decis în favoare membrilor Partidului Șor

Reamintim că, marți, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea persoanelor asociate cu partidele scoase în afara legii să candideze la alegeri.

Decizia a fost pronunțată în urma sesizării depuse la Înalta Curte pe 16 octombrie 2023 de un grup de deputați ai fostului Partid Șor. 

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă și intră în vigoare la data adoptării și publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Reamintim totodată că, pe 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a declarat drept neconstituțional Partidul Politic „Șor”, ca urmare a sesizării depuse de Guvern. Executivul anunța atunci că membrii acestei formațiuni politice au încălcat normele statului de drept și au efectuat acțiuni contra suveranității Republicii Moldova.

Patru suspecți implicați în escrocherii săvârșite prin metoda ”ruda implicată în accidentul rutier”, identificați! Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.

Un tânăr din R.Moldova, arestat pe polițiștii italieni după ce și-a sugrumat concubina, o tânără din Ucraina, chiar sub privirile fiicei acesteia

Un tânăr de 34 de ani din R.Moldova a fost arestat pe polițiștii italieni, după ce și-a sugrumat concubina, o tânără de 33 de ani din Ucraina. Cazul a avut loc în localitatea Anzola dell’Emilia din regiunea italiană Bologna, scrie presa italiană citată de deschide.md.

Potrivit sursei citate, cazul a avut loc săptămâna trecută, când femeia, victimă a violenței în familie, a reușit să sune la Poliție și să anunță că a fost sugrumată de concubin. Victima vorbea în șoaptă, pentru a nu fi auzită de partener.

La scurt timp carabinierii au ajuns pe adresa indicată, unde au depistat moldoveanul în stare de ebrietate. Victima se afla alături, cu semne vizibile de sugrumare.

Fiind audiată, femeia a declarat că și anterior a fost umilită și bătută de concubin. În ziua când ea a sunat la autorități, individul a strâns-o de gât, după care i-a aplicat mai multe lovituri. Toate acestea s-au produs chiar sub privirea fiicei victimei.

La cererea procurorilor, individul a fost plasat în arest preventiv – pe numele lui fiind pornită o cauză penală.

Ce înseamnă de fapt eficacitate 95% a vaccinului anti-Covid?
Articolul anterior
Aproape jumătate de milion de români s-au vaccinat împotriva virusului Covid-19
Articolul următor