Eficacitate de 95% a unui vaccin împotriva noului coronavirus înseamnă că, prin comparaţie cu o persoană nevaccinată, o persoană imunizată are un risc de 20 de ori mai mic să dezvolte o formă simptomatică de Covid-19.
Potrivit specialiștilor, eficacitatea unui vaccin arată cu cât scad cazurile de boală în populaţia vaccinată, comparativ cu populaţia nevaccinată.
,,Eficacitate 95% nu înseamnă că în 5% din cazuri vaccinul dă greş şi e inutil. De fapt, ,,eficacitate 95%” înseamnă că, prin comparaţie cu o persoană nevaccinată, o persoană vaccinată are un risc de 20 de ori mai mic să dezvolte Covid-19 simptomatic. Cum se ajunge la această estimare a eficacităţii? Prin studii clinice”, precizează specialiștii Ministerul Sănătăţii din România, pe pagina de Facebook.
Experții au indicat în acest sens studiul clinic care a stat la baza aprobării vaccinului Pfizer BioNTech şi care a urmărit 43.448 de persoane, împărţite în două grupuri: unul a cuprins persoane cărora le-a fost administrat vaccinul şi celălalt persoane cărora le-a fost administrat placebo (o soluţie salină).
″În ambele grupuri, injecţiile au fost administrate la 21 de zile distanţă. Unul din obiectivele principale ale studiului a fost să determine eficacitatea vaccinului împotriva dezvoltării Covid-19 simptomatic, la cel puţin 7 zile de la administrarea celei de-a doua doze. S-a observat că din cele 21.720 de persoane care au primit vaccinul, doar 8 au dezvoltat simptome specifice Covid-19, fiind confirmate prin testare RT-PCR; din celelalte 21.728 de persoane care au primit placebo (soluţie salină), 162 au dezvoltat simptome specifice Covid-19, fiind confirmate prin testare RT-PCR”, a arătat Ministerul Sănătăţii.