La doi ani de la cununia civilă, Pepe s-a căsătorit religios aseară, 7 iunie, cu aleasa inimii lui, cu Yasmine Ody. Evenimentul a început chiar la locația unde a avut loc petrecerea, pe malul unui lac, lângă piscină. O mulțime de vedete i-au fost alături artistului, care a avut și alt mare motiv de sărbătoare: Pepe jr., fiul lui, a împlinit doi ani.
Slujba religioasă a fost oficiată de mai mulți preoți în aer liber, într-un decor de poveste, cu multe flori albe.
Mireasa a fost în centrul atenției, Yasmine Pascu a purtat o rochie lungă, cu crăpătură adâncă pe picior și decorată cu mulți trandafiri albi. În privința părului și a machiajului, soția lui Pepe s-a lăsat pe mâna specialiștilor, care au transformat-o în Kim Kardashian. „Doamne! Zici că e Kim Kardashian”, au comentat fanii pe Instagram, când au văzut-o, potrivit presei române.
În ceea ce îl privește pe artistul Pepe, el a îmbrăcat un costum alb, aceeași nuanță cu rochia soției lui. În piept a avut o floare, după cum e obiceiul, iar în picioare a purtat pantofi Prada de peste 1.000 de euro. Alături, cei doi l-au avut pe băiețelul lor, pe Pepe jr., care a împlinit ieri doi ani. Totodată, și fiicele lui au fost prezente, Rosa și Maria au purtat rochii albe, de prințese.
După ce slujba religioasă s-a încheiat, cei peste 200 de invitați au ajuns la petrecere. Mesele au fost decorate cu mulți trandafiri albi, meniul fiind unul special ales, au servit și sushi. Seara s-a lăsat, iar Pepe și Yasmine Pascu au deschis ringul cu un dans atipic. Dansul mirilor nu a fost un vals, ei s-au distrat pe o melodie arăbească.
Ce vedete au participat la nunta lui Pepe cu Yasmine Pascu
La evenimentul lui Pepe și Yasmine Pascu au participat peste 200 de invitați. O mulțime de prieteni și vedete i-au fost alături artistului în ziua cea mare, printre care Oana Roman, Lora, Nea Marin, Cosmin Natanticu, Liviu Vârciu, Mirela Vaida, Kamara, Nasrin Ameri, Bella Santiago, cântăreața Nico și mulți alții.
Toți s-au distrat până dimineața pe muzica artiștilor, chiar și Liviu Vârciu a cântat la un moment dat. Spre sfârșitul petrecerii, Yasmine Pascu a și aruncat buchetul miresei, iar Ramona Olaru a fost cea care l-a prins. Până acum, Pepe nu a făcut declarații despre eveniment, spunea anterior că va avea o nuntă atipică. „Este primul eveniment de care nu mă ocup eu personal și am angajat pe cineva care să facă lucrurile astea pentru mine în cel mai profund detaliu. O să fie cât se poate de relaxat, să vin ca un invitat la nuntă”, spunea el.