Pompierii din judeţul Constanţa au salvat sau evacuat din calea apelor, în ultimele 24 de ore, un număr de 61 de persoane surprinse de fenomenele meteorologice periculoase, scrie stirileprotv.ro.
„De seara trecută şi până în prezent, pompierii din Constanţa au intervenit pentru înlăturarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase, ce au loc la 207 misiuni. Este vorba despre 61 de persoane salvate, evacuate din calea apelor, care au fost aduse în zone de siguranţă, şi 177 de misiuni de evacuare a apei strânse în urma inundaţiilor. Aici este vorba despre imobile, beciuri, subsoluri, gospodării, magazine, hoteluri, autoturisme, surprinse de viitură, copaci căzuţi şi altele„, au transmis sâmbătă după-amiază reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.
Peste 300 de pompieri sunt în teren cu aproximativ 24 de mijloace de intervenţie, pentru înlăturarea efectelor negative ale furtunii, iar până la această oră au fost înregistrate peste 800 de apeluri la 112 cu privire la diverse situaţii de urgenţă.
„Din fericire, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în cursul nopţii, dar şi în această dimineaţă, nu au fost înregistrate victime; situaţia este una în dinamică”, a mai menţionat sursa citată.
Totodată, purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea”, Ana Maria Stoica, a declarat că pentru desfăşurarea acţiunilor de intervenţie ale pompierilor din judeţ vor fi aduse motopompe din judeţele învecinate, de la colegii de la ISU Călăraşi şi ISU Ialomiţa.
Mai multe localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea s-au aflat vineri şi sâmbătă sub cod roşu de ploi şi instabilitate atmosferică, iar în zona celor două judeţe sunt în vigoare până duminică dimineaţă, la ora 10,00, avertizări de Cod portocaliu şi Cod galben pentru căderi însemnate de apă.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a informat, sâmbătă, că locuitorii din judeţul Constanţa au primit în cursul acestei zile 4 mesaje prin intermediul sistemului RoAlert, cu privire la vremea nefavorabilă care poate pune în pericol vieţi şi bunuri.