Dilano van’t Hoff, un pilot olandez în vârstă de 18 ani, care participa în Campionatul European de Formula Regional 2023, a murit sâmbătă în timpul unei curse la Spa-Francorchamps, informează L’Equipe, potrivit digi24.ro.
Foto: digi24.ro
Olandezul a murit în timpul celei de-a doua curse din etapa a patra a campionatului de la Spa-Francorchamps.
„Suntem devastaţi de pierderea unuia dintre cele mai mari talente olandeze ale noastre, care a adus atât de multă energie echipei în anii petrecuţi alături de noi. Dilano a făcut parte din familia MP Motorsport încă de la început, în 2021”, a scris echipa sa într-un comunicat publicat pe Twitter.
Mai multe echipe i-au adus un omagiu tânărului pilot, inclusiv McLaren, care a precizat că a fost „profund întristată să afle de moartea lui Danilo van’t Hoff, survenită astăzi la Spa-Francorchamps”.
„Gândurile noastre sunt alături de familia sa, de prieteni şi de întreaga echipă MP Motorsport în aceste momente dificile”, a adăugat echipa. Această tragedie aminteşte de cea a lui Anthoine Hubert, care a murit în mod tragic pe acelaşi circuit belgian la 31 august 2019, în timpul unei curse de Formula 2.