Platon avea birou la sediul unei bănci. Mărturii explozive în dosarul „Frauda bancară”

Omul de afaceri Veaceslav Platon, avea, în perioada 2009-2011, un birou în sediul băncii Moldindconbank, implicată în scandalul furtului miliardului din Republica Moldova, scrie evz.ro.

Controla Veaceslav Platon Moldindconbank?

Platon putea fi văzut destul de des în sediul Moldindconbank, deși nu avea nicio funcție în cadrul băncii comerciale, a declarat Alexandru Sveriniuc, vicedirector al băncii și vicepreşedinte al Comitetului de Conducere al acesteia în perioada devalizării sistemului bancar moldovenesc.

Sveriniuc, care a fost audiat ca martor în dosarul privitor la furtul miliardului a mai declarat că sora lui Veaceslav Platon a participat la ședința Moldindconbank în care a fost aprobată acordarea unui credit interbancar în sumă de 10 milioane de dolari Băncii de Economii (BEM). Banii au fost recuperați ulterior din garanțiile de stat care au acoperit furtul miliardului.

Alexandru Sveriniuc a fost cel de al doilea martor acuzat în dosarul „Frauda bancară”, de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. În acest dosar sunt inculpați Dorin Drăguțanu, fost guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Ion Sturzu și Emma Tăbîrță, foști viceguvernatori ai BNM, Ion Ropot, fostul administrator special al Băncii de Economii, Viorel Bîrcă, fostul președinte interimar al acesteia, Dumitru Țugulschi, fostul președinte al Unibank, Natalia Rahuba, fosta președintă interimară a Băncii Sociale și Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat.

Legăturile lui Platon cu banca, complicate

„Platon (Veaceslav, n.r.) avea oficiu în bancă. Nu-mi amintesc precis, dar cred că asta era în 2010-2011 sau 2009-2010. Cred că în acea perioadă. El nu avea nicio funcție în bancă, dar în acea perioadă era mai des în bancă. Din informațiile pe care le cunosc, era un grup de acționari împreună cu el”, a declarat Alexandru Sveriniuc.

Veaceslav Platon a fost, din 1994 până în 2004, vicepreşedinte al Consiliului de Administrare al Moldindconbank. Dar în perioada 2009-2011 Platon nu mai deţinea nicio funcţie la Moldindconbank. El a fost și acţionar la această bancă până în anul 2013, când mai deţinea 0,31%.

Elena Platon, sora lui Veaceslav Platon, a fost manager în cadrul Moldindconbank. Ea a fost condamnată, în martie 2021, la 10 ani de închisoare în Rusia, fiind găsită vinovată de complicitate în spălarea a 126 de miliarde de ruble rusești (un miliard de dolari) în cadrul schemei „Laundromat”.

La ședința de judecată de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, martorul Alexandru Sveriniuc a povestit cum a luat Banca de Economii (BEM) de la Moldindconbank un împrumut interbancar în sumă de 10 milioane de dolari, bani pe care ulterior statul i-a restituit prin acordarea garanțiilor de stat. Sveriniuc a spus că nu își amintește la ce dată a depus BEM cerere de acordare a creditului, dar a spus că acesta a fost un credit de scurtă durată.

Traseul banilor furați

Avocatul Ion Vîzdoagă a precizat că nici în decizia de acordare a creditului interbancar nu este indicată data la care a fost depusă solicitarea din partea BEM. Iar potrivit rechizitoriului, publicat de ZdG, Viorel Bîrcă, președintele interimar al BEM, care ar fi acționat la indicația lui Ilan Șor, a luat două împrumuturi interbancare în sumă de 8 și 10 milioane de euro de la Moldova Agroindbank și Moldindconbank.

Aproape 14 milioane de dolari SUA din acești bani ar fi fost utilizați pentru achiziția de către compania „Insidown LTD” a acțiunilor de la Victoriabank, după mai multe tranzacții fără acoperire financiară între firmele controlate de Șor.

Alexandru Sveriniuc a mai spus că, la cererea de solicitare a creditului, BEM a depus gaj un pachet de acțiuni, al cărui proprietar a fost schimbat în timpul gajării. „A avut loc o tranzacție de vânzare-cumpărare a acestor acțiuni. A apărut compania „Insidown”. Acele 5-6 companii care au depus gaj au vândut unei companii acțiunile respective, dar cu menținerea gajului în valoare băncii”, a spus Sveriniuc.

Rolul surorii lui Veaceslav Platon

El a mai spus că sora lui Veaceslav Platon a participat la ședința în care a fost aprobată acordarea creditului. Martorul a adăugat că împrumutul interbancar a fost acordat în baza unui acord semnat de Viorel Bîrcă, din partea BEM, și Victor Domenti, din partea Moldindconbank.

Martorul a mai spus că cele 10 milioane de dolari au fost restituite de BEM către Moldindconbank la 28 noiembrie 2014, ora 17:49, după ce Moldindconbank a depus o cerere de restituire a creditului înainte de termen, deși conform normelor stipulate, creditul urma să fie restituit în termen de 90 de zile. „Oficial, orele de lucru sunt până la 17:30, dar nu e niciun secret că se muncește după program. Niciodată la 17:30 lucrul nu se termină. Chiar și vineri”, a spus el.

Alexandru Sveriniuc a declarat și că Moldindconbank „probabil a solicitat restituirea creditului, pentru că deja era clar că a fost introdusă administrație oficială la BEM și era clar că trebuie de introdus anumite măsuri”. „Era o situație de forță majoră”, a adăugat el.

Martorul a mai spus că în acea perioadă nu știa din ce surse a rambursat împrumutul Banca de Economii. „Atunci nu știam. Acum știu – din garanția de stat”, a spus Alexandru Sveriniuc.

Suspectul principal în cazul morții fetei din Orhei, a fost pus oficial sub învinuire de omor cu circumstanțe agravante

Procuratura Generală anunță că bărbatul din Telenești, suspectul principal în cazul morții fetei din Orhei, a fost pus oficial sub învinuire de omor cu circumstanțe agravante. Potrivit procurorului general interimar, Ion Munteanu, au fost făcute un șir de expertize, inclusiv cea psihiatrică, dar deocamdată nu au fost primite rezultatele. Bărbatul, care până acum nu a făcut nicio declarație pentru procurori, riscă cel puțin 20 de ani de închisoare sau chiar detenție pe viața, transmite TV8.

„La moment este pus sub învinuire pe două capete de acuzare răpire și omor”, spune procurorul interimar Ion Munteanu.

Potrivit lui Ion Munteanu, suspectul este acuzat de omor în circumstanțe agravante, ținând cont că tânără era și însărcinată. Faptă ce se pedepsește cu 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață. Între timp, procedural, au fost dispuse un șir de expertize, inclusiv psihiatrică, pentru a se stabili clar dacă bărbatul era în deplin discernământ când ar fi săvârșit crima. Procurorii mai spun că în continuarea acesta refuză să conlucreze cu anchetă și până acum nu a făcut nicio declarație. Iar la orice întrebare pusă de oamenii legii el spune că… „Își rezervă dreptul de a nu face declarații, se folosește de dreptul de a tăcea”, mai spune procurorul interimar.

Deoarece a rămas fără apărător, a fost dispus un avocat din oficiu, care să-i reprezinte drepturile. Tănăra de 19 ani, însărcinată în șase luni, a dispărut pe 12 aprilie, după ce s-a urcat în mașina suspectului. Momentul fiind înregistrat de o cameră de supraveghere, după care ea nu a mai fost văzută. După 8 zile de căutări, corpul neînsuflețit al tinerei a fost găsit într-o groapă de pe marginea unui pârâu, într-o zonă forestieră, la aproximativ 20 de kilometri de localitatea suspectului, Chițcanii Vechi, Telenești. 

Potrivit anchetei, Ana Maria ar fi decedat în urma unei traume cranio-cerebrale deschise. Mai mult, sursele TV8 au spus că pe trupul neînsuflețit al tinerei au fost găsite urme de tortură. Anterior, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, susținea că căutările au durat atât de mult deoarece inițial polițiștii ar fi mers pe piste greșite pentru că nu au avut din start acces la imaginile de supraveghere din Orhei. 

Viorel Cernăuțeanu a mai declarat că în ziua dispariției, suspectul ar fi dus fata la el acasa, iar a doua zi dimineață, a urcat-o în portbgajul mașinii. Până la automobil ea ar fi ajuns pe picioarele ei. Cel puțin asta se vede pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere în gospodăria suspectului. Bărbatul este plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar.

Ministrul Alexei Buzu a participat la primul Summit Ministerial de Politici Sociale, dedicat integrării Republicii Moldova și Ucrainei la UE

Primul Summit Ministerial de Politici Sociale, dedicat integrării la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și Ucrainei, a reunit la Kiev mai mulți miniștri din acest domeniu.

R. Moldova a fost reprezentată de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. În cadrul evenimentului, demnitarul de la Chișinău a prezentat progresul principalelor reforme ale Ministerului pe ocuparea forței de muncă și inspecția muncii, pe digitalizare, pe consolidarea sistemului de protecție a copilului și, în special, rezultatele reformei asistenței sociale „Restart”.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, evenimentul a fost organizat de ministrul Alexei Buzu împreună cu miniștrii Ucrainei, Lituaniei și Suediei.

Evenimentul a reunit miniștri ai politicilor sociale din 14 țări europene: Ucraina, Moldova, Suedia, Lituania, Cehia, Bulgaria, Țările de Jos, Estonia, Spania, România, Croația, Germania, Norvegia și Franța. Summitul a fost deschis de prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal.

Premieră! La Chișinău a avut loc primul summit școlar moldo-american „Conectați prin Știință”

În premieră în Capitală, peste 100 de elevi și 25 de cadre didactice din instituțiile de învățământ din Chișinău și din Wilmington, SUA, și-au prezentat proiectele STEAM implementate în instituțiile lor anul acesta în cadrul Summit-ului Școlar Moldo-American „Conectați prin Știință”. Elevi de diferite vârste au din Chișinău și Carolina de Nord, SUA, au abordat subiecte ce țin de încălzirea globală, sustenabilitatea urbană și protejarea mediului înconjurător. Cele mai reușite proiecte implementate în instituțiile din municipiul Chișinău au fost premiate, transmite IPN.

Șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, Daniela Munca-Aftenev, a declarat că inițiativele STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics, în traducere Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) sunt fascinante. Echipele lucrează împreună pentru a găsi soluții la problemele globale. Toate proiectele prezentate la summit fac un primul pas în lumea miraculoasă a științei.

Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a menționat că primul summit școlar moldo-american „Conectați prin Știință” va intra în istorie.  „Eu tare mă bucur că există această oportunitate de a ne conecta prin știință, dar și cu știință, pentru că voi știți să rezolvați împreună cu semenii voștri probleme globale, probleme legate de climă, de sustenabilitate, de ecologie, ceea ce este, de fapt, extrem de important. Sunt aceleași probleme cu care se confruntă întreaga lume, întreg globul pământesc”, s-a adresat viceprimarul participanților la eveniment.

Conferențiarul universitar Diana Chișca de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, membră a comisiei de evaluare, a comunicat că în concursul au aplicat 27 de participanți cu diferite proiecte STEM, realizate nu doar la nivel de echipă școlară, dar și în cooperare cu colegi din alte state. Copiii au dat dovadă de abilități și cunoștințe vaste, în special abilități de lucru în echipă chiar și în momentul în care se aflau la o distanță foarte mare unul de altul. Multe proiecte au fost realizate în decursul unei perioade mai mari de timp. S-a observat munca asiduă depusă. Atât munca elevilor participanți, cât și a cadrelor didactice care au coordonat proiectele. „Putem să ne mândrim că în Republica Moldova avem copii care pot să devină cercetători și oameni de știință”, a menționat conferențiarul universitar.

Fiecare proiect a fost evaluat în baza criteriului încadrarea în domeniile STEM, impact, în ce măsură au fost rezolvate probleme. STEM presupune realizarea unui produs care va fi palpabil și funcțional. Pentru Republica Moldova este ceva nou, dar se vede cum acest domeniu se dezvoltă.

Cele mai multe proiecte s-au axat la rezolvarea problemelor de mediu, inclusiv în municipiul Chișinău. S-au propus soluții pentru îmbunătățirea calității aerului, soliții pentru casă inteligentă. Este o muncă enormă în afara orelor de curs, în timpul liber al elevilor. Este nevoie de mult mai mult decât pur și simplu să faci matematică, informatică, este nevoie de programare deosebită, este nevoie de alte abilități pe care le învață elevii la toate disciplinele școlare, au precizat participanții la eveniment.

Ucraina înăspreşte sancţiunile pentru cei care se sustrag de la mobilizarea militară. Zelenski a promulgat o lege în acest sens
Articolul anterior
Schimbare radicală de vreme în țară după zile excesiv de calde
Articolul următor