Atracția populară din parcurile pariziene, plimbările cu ponei pentru copii, vor dispărea din anul 2025. Decizia a fost luată după protestele organizațiilor pentru drepturile animalelor, care au atras atenția, în nenumărate campanii, că aceste animale nu sunt bine tratate și că nu sunt jucării, informează vineri Reuters, preluat de Agerpres.
Parcurile publice, precum Champ de Mars, Parc Monceau şi Parc du Luxembourg, atrăgeau mulți copii mai ales în weekenduri și vacanțe. Aici, plimbările cu ponei sunt, de decenii, o atracţie populară, transmite digi24.ro.
Organizaţiile pentru drepturile animalelor au militat ani la rând pentru interzicerea acestei practici, avertizând că poneii sunt forțați lucreze zile îndelungate, că nu au acces permanent la apă şi fân proaspăt şi că suferă ore întregi în camioanele cu care sunt transportaţi în oraş.
„Poneii nu sunt jucării. Copiii nu învaţă nimic despre ei din aceste plimbări, nu se creează nici o legătură emoţională. Doar transformă poneii în obiecte de divertisment”, a declarat activista Paris Animaux Zoopolis (PAZ) Amandine Sansivens.
O petiţie PAZ de interzicere a plimbărilor cu ponei a strâns peste 8.400 de semnături
După introducerea unui grafic pentru bunăstarea poneilor în 2021, primăria a decis luna trecută să elimine treptat licenţele acordate operatorilor.
Stephane Michaud, directorul AnimaPoney, care a operat plimbări cu ponei în mai multe parcuri din Paris dar în prezent a închis jumătate dintre acestea, a declarat că poneii lui lucrează doar în jur de 150 de zile pe an.
În centrul său de ponei din Rambouillet, la sud de Paris, el a declarat că a început să aducă astfel de animale din mediul rural în Paris încă din anii ’90, deoarece la acea vreme poneii erau ţinuţi în grajduri în oraş în condiţii deloc optime. „Lucrez cu ponei de 35 de ani, le cunosc nevoile. Au tot ce le trebuie”, a spus el.
Parizienii care îşi duc copiii la plimbări cu ponei au îndoieli cu privire la această interdicţie.
„Pentru copii este un răsfăţ. Le place contactul cu poneii”, a spus Celine Papouin, a cărei fiică stătea încrezătoare călare pe un astfel de animal în Parcul Monceau.
Meryem, în vârstă de 63 de ani, care se plimba cu doi ponei în hamuri, fiecare ducând în spate câte un nepot, a declarat că în cazul în care practica va fi interzisă primăria ar trebui să explice motivele. „Ce altceva va trebui să mai interzicem atunci? Călăria, poliţia călare, creşterea cailor de curse?”, s-a întrebat ea.