Poliția a confirmat că a folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanților, care au protestat în fața Parlamentului.

Declarația a fost făcută pentru Publika.md de către șeful adjunct al IGP, Marin Maxian.
”S-a intervenit cu spray lacrimogen faţă de persoanele care manifestau violenţă şi atacau cordonul de poliţişti. Poliţia a pornit două procese penale, huliganism cu agravantă şi respectiv, aplicarea violenţei asupra angajaţilor din domeniul ordinii publice”, a declarat Maxian.
Totodată, IGP a venit cu un comunicat de presă în care a precizat că patru angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, care au primit diverse traumatisme, au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Potrivit Codului penal, acțiunea de huliganism agravat se pedepsește cu închisoare de la 3 până la 7 ani. Iar pentru aplicarea violenţei asupra angajaţilor din domeniul ordinii publice se prevede amendă de până la 67,5 mii de lei sau până la 2 ani de pușcărie.
Totodată, în urma protestului din fața Parlamentului, șoferii care au încălcat Regulamentul circulației rutiere riscă sancțiuni contravenționale.