Poliția Română sărbătorește astăzi 202 ani de istorie instituțională, iar colegii din Republica Moldova au venit cu un mesaj frumos cu această ocazie.
”Mereu prezenți la datorie în mijlocul cetățenilor, zi și noapte, oameni dedicați societății, determinați și curajoși așa îi putem descrie pe colegii noștri din cadrul Poliției Române, cărora, astăzi, la sărbătorirea a 202 ani de istorie instituțională, le spunem, cu respect, La mulți ani!
Multe acțiuni și misiuni ne leagă de voi, colegi! Vă mulțumim pentru buna colaborare!
Polițiști de peste Prut, Vă dorim ani bogați în realizări, reușite pe plan profesional, sănătate și familii fericite, respect din partea cetățenilor, să aveți parte de multă putere de muncă pentru a răspunde cu promptitudine şi maximă eficienţă în orice situație.
La mulți ani, Poliția Romană!
Cu mult respect, Poliţia Republicii Moldova”, se arată în mesajul de felicitare.